Blog

Mi-am propus să aflu opinia unor specialiști în domeniul educației, după ce am scris părerea mea despre planul de modificări propus de Minister. Claudia Chiru, pe care o admir foarte mult, a fost de acord să-mi răspundă și îi mulțumesc pentru asta. Ce a ieșit din conversația noastră (în scris și telefonic, în timp ce… Continuă lectura De vorbă cu Claudia Chiru despre planul de modificări în legea educației
Cine spune că cei mici nu au de ce să fie stresați, e departe de adevăr. Copiii au o grămadă de motive să fie agitați, triști, speriați, obosiți, nervoși. Nici noi, adulții, nu realizăm mereu ce ni se întâmplă. Nu ne dăm seama că e momentul pentru o pauză decât atunci când chiar nu mai… Continuă lectura Yoga și mindfulness pentru copii – Spring Yoga Festival (20 aprilie)
M-am jucat cu termenii polisemantici despre care învață fii-mea la clasa I. Dacă sensul ar fi unul bun, poate nu ar exista atâtea cadre didactice care nu sunt de acord cu modificările propuse de dna ministru. Zilele astea am citit multe păreri, majoritatea sunt contra. Am reflectat și eu, prin ochii a doi copii: cel… Continuă lectura Modificările din învățământ: direcție fără sens
O dată pe lună, eu și Lidia avem program de zumba împreună. Practic, e o oră în care eu zâmbesc încontinuu, pe măsură ce mă mișc în ritmul muzicii. Nu-mi iese mereu coregrafia :), cert e că mă distrez din plin și fac mișcare alături de copilul meu. Mi se pare un super-prilej de conectare,… Continuă lectura Maratonul educației prin joc și artă pentru părinți și copii (30-31 martie)
Am dat târcoale de mai multe ori magazinelor de haine outlet pentru copii. Dar de fiecare dată, ceva mă oprea să comand. Asta până am scăpat de prejudecăți datorită unui site de unde i-am luat Lidiei multe haine de calitate la prețuri mici. Jos cu prejudecățile! Mă gândeam eu că pentru fii-mea trebuie să iau… Continuă lectura Haine de calitate la prețuri mici, pentru copii (+ voucher cadou)
Ăsta nu e un articol doar pentru bărbați. Cam toată lumea are cel puțin o femeie în viața sa, fie ea mamă, bunică, fată, nepoată, profă, șefă, iubită... Înțelegeți voi, nu are rost să continuu șirul 🙂 Ce vreau eu să zic, dragă cititorule, e că niciodată, dar niciodată, femeia de lângă tine nu va… Continuă lectura Arată-i că o apreciezi
"Bună ziua căciulă, că stăpânu' n-are gură"...pe mine m-a enervat mereu expresia asta, spusă pe un ton apăsat și zeflemitor. Mă făcea să vreau să fiu o muscă și să zbor de acolo, în loc să îmi intre în cap că trebuie să salut. Trebuie, alt cuvânt cu sunet spart de polonic, care lovește o… Continuă lectura În ce punct se termină politețea și încep clișeele?
7 ani și niciun dinte clătinător. Deja începusem să mă întreb ce așteaptă incisivii Lidiei ca să cadă. Aproape în fiecare seară verificam împreună dacă se mișcă ceva. Mă gândeam că sunt mai lenți dar până la urmă o să se dea bătuți. Ei bine, dinții de lapte ai fetiței mele sunt foarte încăpățânați. Acum… Continuă lectura Zâna Măseluță, deturnată: dinții permanenți au ieșit în spatele celor de lapte
O întrebare stupidă, știu. Sau "Cum fac să nu mai fug eu după bani" - o variantă și mai dureroasă, pentru că nu mă reprezintă deloc materialismul. Ceea ce veți citi în continuare despre mine e cât se poate de real și actual. Relația mea cu banii e praf. Să vă zic de ce... Salariul… Continuă lectura Verde-n față: cum fac să nu mai fugă banii de mine?
Zilele libere le fac bine elevilor, nu neg asta. Școala e dificilă, temele multe, opționalele de după ore sunt și ele obositoare. Cum vremea nu permite înca mult timp petrecut afară, iar gripa încă dă târcoale, copiii vor sta în casă. Însă tentația ecranelor e mare, o las și la TV/tabletă dar cu măsură. Împreună… Continuă lectura Activități distractive în vacanță (indoor)
Am citit la Magda despre Thecon și i-am contactat și eu. Mai mult din curiozitate, pentru că nu aveam în minte un plan de îmbunătățire a blogului. Nu că n-ar fi nevoie, chiar sunt cam prea multe de făcut 😀 Mi s-a părut interesant că e pe termen nelimitat campania de susținere a bloggerilor și a ajuns la peste 60 de beneficiari.… Continuă lectura Thecon și campania de susținere a bloggerilor
Pe Ruxandra am văzut-o prima dată acum vreo 3 ani, la o lansare de carte despre copii cu sindrom Down. M-a uimit prezența ei aproape eterică. Firavă, mică de statură, m-a captat privirea ei care trădează un amestec amețitor de trăiri. Căutând parcă un echilibru între stăpânirea de sine și dorința de a alerga liberă… Continuă lectura Cum putem ajuta părinții copiilor cu nevoi speciale
Fii-mea e timidă în societate dar acasă rupe, cum s-ar spune. De când a început școala, a mai ieșit puțin din carapace. Dar fiind o clasă cu mulți copii, e greu să fie provocată des pentru a lua cuvântul în fața colegilor. Că tot face ea pe vedeta prin casă, am înscris-o la școala de… Continuă lectura Mituri și adevăruri despre școala de actorie pentru copii
"Cum ai caracteriza într-un cuvânt anul ce tocmai trece?" De când am văzut la Florina întrebarea asta, mă tot gândesc cum aș rezuma totul. Mi-au venit în minte mai multe cuvinte dar cel care persistă e călătorie. Atât excursii de neuitat, cât și evoluție. Călătoriile în Italia rămân pe primul plan în lista reușitelor din… Continuă lectura 2018 ca o călătorie
Uitându-mă la Lidia, am înțeles de ce vârsta de 7 ani înseamnă finalul unei etape și începutul alteia. Piesele puzzle-ului se așează și ceața se dă la o parte. E momentul ăla în care toți părinții simt că, în sfârșit, eforturile lor au dat ceva roade. Tranziția de la copil mic la unul mai mărișor… Continuă lectura Petrecerea de 7 ani: copii veseli, adulți relaxați
Când dau prea multă importanță lucrurilor care merg prost, restul par nimicuri. Deși modul ăsta de a gândi nu mi-a adus beneficii, mă pierd deseori în detaliile sumbre ale frustrării. Însă zilele astea, mintea mea a luat efectiv o pauză. Corpul fiind departe de forma optimă, creierul a ales probabil să conserve energia. Nu am… Continuă lectura Acele „nimicuri” care îmi schimbă starea în bine
Azi vă scriu din postura lui Grinch. Da, ăla verde care cică are o problemă cu Crăciunul. Treaba cu adevărul despre Moșu' e un fel de tabu, din câte observ în jurul meu. Eu o spun tare și fără rețineri: L-am demascat pe Moș Crăciun cu câteva luni înainte ca fii-mea să împlinească 7 ani.Și… Continuă lectura Viața de după demascarea lui Moș Crăciun
Eu sunt crescută într-o generație în care competiția a atins cote aproape de paroxism, dar ceea ce generația lor a înțeles mult mai bine decât noi, cei de douăzeci și ceva de ani, este faptul că, la finalul zilei, devii suma oamenilor pe care îi întâlnești. Maria Stan, profesor de liceu. O cunosc Maria din… Continuă lectura Despre World Scholar’s Cup, interviu cu Maria Stan, o profă cu viziune