"Bună ziua căciulă, că stăpânu' n-are gură"...pe mine m-a enervat mereu expresia asta, spusă pe un ton apăsat și zeflemitor. Mă făcea să vreau să fiu o muscă și să zbor de acolo, în loc să îmi intre în cap că trebuie să salut. Trebuie, alt cuvânt cu sunet spart de polonic, care lovește o oală. Folosit prea des, în loc să fie un îndemn, are efectul invers. Și atunci, care e cheia educării unui copil? În ce punct se termină politețea și încep clișeele?
Bune maniere fără a fi duse la extrem
Unele lucruri nu se învechesc niciodată. Dar, ca un vin bun, contează cum le bei. Pardon, cum le spui 🙂 Regulile de politețe nu par penibile dacă le simți rostul. În comportamentul copiilor se vede de la o poștă ce e forțat și ce le vine natural. "Trăim în societate și nu în pădure" explică unii adulți, sec. Ok, și ce-i cu asta? întreabă copiii noștri independenți.
Cum am putea să le justificăm celor mici importanța unor bune maniere, fără să le vadă ca pe niște mecanisme care se învârt în gol? Cât de departe să mergem cu politețea fără să pară deplasat?
Respectul nu e un clișeu
Copiii sunt oglinzile noastre. Nu sunt prima care o zice dar simt nevoia să o repet. Poate mi-o spun și mie mai des. Ei fac ce văd nu ce le spunem noi. Dacă limbajul nostru non-verbal indică faptul că "Te rog" sau "Mulțumesc" ies cu lehamite din gurile noastre, o să preia fix starea asta. Totuși, dacă noi simțim recunoștință pentru cei care ne-au ajutat, le vom spune autentic.
Respectul se învață și se exersează. Nu se naște nimeni bine-crescut. Și nici nu ne e scris în ADN dacă îi vom respecta sau nu pe cei din jur, pe măsură ce creștem. Când sunt mici, copiii explorează limitele. "Așa trebuie", "Așa se cade" nu există în vocabularul lor, noi le impunem. Regulile au o noimă atunci când sunt explicate. Pentru asta, e nevoie de răbdare, imaginație și perseverență. Jocurile de rol, ilustrațiile, discuțiile despre situații reale și, nu în ultimul rând, adulții ca exemple vii.
Cartea cu Te rog și Mulțumesc
Subiectul pe care l-am anunțat în titlu e larg și merită dezbătut prin ce modalități să le insuflăm copiilor politețe, cu sens. Instrumentul care ne consumă cel mai puțin efort e să le citim. Așa că vă recomand, pe tema asta, o carte ale căror personaje sunt animale. Unele manierate, altele mai puțin.
Cel care ne place nouă (Lidiei și mie) cel mai mult e un șerpișor (sau râmă, nu știm sigur). Îl cheamă Lowly și e atât de candid în comportamentul lui, că ne înduioșează de fiecare dată.
Mie mi-a atras atenția povestioara cu purcelușul Vreau și purcelușul Nu-Vreau. Oare de ce? 🙂
Voi ce părere aveți despre politețe și bunele maniere? Mi-ar plăcea să aflu de la voi cum procedați.
Foto antet Pixabay
