Uitându-mă la Lidia, am înțeles de ce vârsta de 7 ani înseamnă finalul unei etape și începutul alteia. Piesele puzzle-ului se așează și ceața se dă la o parte. E momentul ăla în care toți părinții simt că, în sfârșit, eforturile lor au dat ceva roade.
Tranziția de la copil mic la unul mai mărișor e mană cerească.
Odrasla mănâncă și se îmbracă singură, își poate pune singură apă, îți poate aduce chiar și ție un pahar. Asta e uau! 😀 În plus, interacționează în limite normale cu alți copii, ceea ce e o sursă de pace pe Pământ :)) Bine, nu pe tot Globul dar măcar în perimetrul în care ne desfășurăm.
După o perioadă lungă de temperament greu de gestionat (și al ei și al meu), putem discuta una cu cealaltă despre bune și rele. Cum, pentru mine, comunicarea e crucială, abia realizez de ce nu am priceput nimic până acum. Pentru că, de fapt, eu nu vorbeam pe limba ei. În prezent, observ cum ceea ce spun are efectiv rezonanță în urechile ei și nu se întoarce ca un bumerang în capul meu.
Degeaba am citit cărți de parenting pentru că mi-a luat 7 ani să mă conving de faptul că progeniturile noastre nu sunt pe aceeași lungime de undă cu noi până nu ajung la un anumit nivel cognitiv. Urmărindu-mi fata zi de zi, mi-am dat seama că îi era imposibil să reacționeze ca un adult, neavând construcția mentală finalizată. Da, contează tot ce s-a întâmplat în primii 7 ani, abia după vârsta asta pune cap la cap totul și le leagă într-un mod natural.
Introducerea a avut un rost, nu ați citit degeaba până aici 😀 La constatările semi-filozofice nu aveam cum să ajung dacă nu aș fi fost relaxată. Zilele astea chiar am avut răgaz să gândesc și să observ. Iar starea de bine e menținută și de alegerea pe care am făcut-o pentru aniversarea Lidiei.
Petrecerea de 7 ani
În primul rând, nu am mai organizat petrecerea acasă, ci la un restaurant cu loc de joacă. Deci, din start, zonă neutră pentru Lidia (fără certuri pe jucăriile ei proprii și personale). La Iris mi-a plăcut pentru că are mochetă pe jos și spațiul de joacă e mai intim, ca o cameră pentru copii. Ce-i drept, accesoriile sunt potrivite pentru vârste mai micuțe dar au și o masă de air hockey și un Xbox kinect. Pe cel din urmă nu l-au folosit pentru că au fost ocupați cu joaca, dar masa de hockey a fost vedetă.
În al doilea rând, animatoarea Buburuza (tot din echipa La Iris) a întreținut atmosfera timp de 2 ore, așa că…pfiuuu, niciun stres pentru adulți.
Apoi, pizza. Daaa, nu degeaba o numesc ei best pizza in town. Chiar e absolut delicioasă. Există și alte feluri de mâncare gătite cu măiestrie dar după mesele de Crăciun, chiar a mers perfect pizza. Iar cafeneaua, lounge-ul adulților, e una dintre cele mai plăcute încăperi de prin localurile în care am fost. Te poartă în alte timpuri, fiecare detaliu e gândit și îți ia vreo 10-15 minute numai să studiezi toate elementele vintage. Am fotografiat 2 colțișoare care mi-au plăcut cel mai mult. Evident, nu puteam rata balanța 😀 Pe restul, vă las să le descoperiți când mergeți acolo.
În ultimul rând dar nu cel din urmă, gazdele sunt super-tari! Artiști, respectiv regizor și actriță, au amenajat și decorat spațiul ei înșiși. Conceptul a pornit de la numele fetiței lor, Iris, fiind gândit ca un club de familie. Acum a apărut și bebe Matias. Apropo, Alex și Liana sunt și pe YouTube, canalul Familiștii.
Există și nuanțe de gri sau e totul roz la o astfel de petrecere? Mă știți că sunt realistă și nu ascund părțile mai puțin bune. În cazul ăsta, singurul inconvenient ar putea fi partea financiară. Orice eveniment organizat în afara casei implică, în mod clar, costuri mai mari. E unul dintre motivele pentru care nu am făcut asta până acum. Mai ales că ziua Lidiei e imediat după Crăciun deci bugetul plânge în pungă (punga goală, desigur 😀 ). Anul ăsta însă, avantajele au fost net superioare și nu regretăm decizia luată.
Revenind la etapa 7-8 ani care tocmai a început, voi continua să o documentez, că prea pare interesantă. La voi cum e?
