Eu sunt crescută într-o generație în care competiția a atins cote aproape de paroxism, dar ceea ce generația lor a înțeles mult mai bine decât noi, cei de douăzeci și ceva de ani, este faptul că, la finalul zilei, devii suma oamenilor pe care îi întâlnești. Maria Stan, profesor de liceu.
O cunosc Maria din organizația nonprofit în care activăm amândouă (Asociația Young Initiative). Însă job-ul ei de zi cu zi este: profesor de limba și literatura română la Liceul Teoretic International de Informatică București. Am văzut că în ultima vreme tot posta poze din călătoriile ei alături de elevi și m-a intrigat să văd despre ce e vorba. Au participat la competiția internațională transdisciplinară World Scholar’s Cup, de unde au venit cu 4 medalii de aur și una de argint.
Am vrut să aflu ce i-a mânat pe ei în această "luptă" și ce presupune un concurs de o asemenea anvergură. Redau, mai jos, materialul pe care mi l-a transmis Maria:
WSC, o competiție altfel
World Scholar’s Cup are ca scop formarea unei “comunități globale”, după cum o numesc chiar organizatorii. A început ca un concurs regional în Coreea de Sud, pentru ca în prezent să aibă loc în peste 70 de țări la nivel mondial.
Ideea din spatele WSC este de a crea o competiție diferită de ideea “tradițională” de concurs, o oportunitate care îi motivează pe elevi nu doar să își demonstreze competențele deja existente, dar să își descopere unele noi.
Aceste aspecte mi-au surâs foarte tare în momentul în care am acceptat provocarea coordonării echipei participante.
În acest an, tema concursului a fost An Entangled World (O lume încâlcită) și a abordat 6 domenii cu o vastă bibliografie - istorie, artă, literatură, știință, studii sociale și relații interumane. Deja ne pregătim cu entuziasm pentru tema anului 2019, O lume a marginilor. 🙂
Elevii susțin patru probe în urmă cărora obțin punctaje atât la nivel individual, cât și de echipă:
- scrierea unui eseu pe o temă la alegere în funcție de domeniul de studiu preferat (și pentru care primesc un feedback scurt de la un coleg);
- un test-grilă de 90 de întrebări care abordează toate domeniile de studiu;
- o serie de trei dezbateri;
- Cupa Școlarilor (probabil cea mai distractivă, dar și cea mai solicitantă probă – durează câteva ore, în plen, fiecare echipă având câte o telecomandă pentru a răspunde întrebărilor care sunt proiectate în sala concursului).
Fiind prima ediție în România, întregul proces a fost că un soi de vânătoare de comori. Etapa regională a avut loc în Bucureșți, unde cinci echipe coordonate de mine s-au calificat la următoarea fază, dar, din motive financiare, doar o echipă a participat la etapă globală din Barcelona – Ana, Andrei și Octavian.
În urma unor rezultate excepționale la Barcelona, cei trei s-au calificat la ultima etapă a concursului – Turneul Campionilor de la Universitatea Yale, de unde s-au întors cu 4 medalii de aur și una de argint. În acest an, în România, doar două școli private au participat, dar sperăm că de anul viitor popularitatea concursului să se extindă și către altele.
Susținerea participării, din punct de vedere financiar
În afară de dorința de a participa la un concurs despre care nimeni nu știa mai nimic până în ziua primei etape, nu am avut vreo cerință specială. Îmi este încă neclar dacă școlile de stat pot participa sau nu (am observat, la etapele din Barcelona și din New Haven, că majoritatea școlilor erau private). Poate voi reuși să vin cu lămuriri la următoarea etapă din Bucureșți care va avea loc în aprilie. Taxa pentru participare la etapă regională a fost de 10 euro per copil, iar în Barcelona și New Haven – 835 de dolari. Transportul și cazarea nu intră în această taxă.
Cea mai mare provocare nu a fost atât parcurgerea bibliografiei extrem de stufoase (am noroc de elevi conștiincioși 🙂 ), cât găsirea unui sponsor care să înțeleagă importanța participării la acest concurs. Un sponsor care să se alinieze valorilor noastre - excelența în educație, acceptarea și înțelegerea altor culturi, toleranța și dorința de autodepășire - deci care să ne ajute să acoperim măcar o parte din sumele mari.
Pentru etapa din Barcelona nu am avut noroc, iar echipa noastră a fost nevoită să se autofinanțeze, dar în momentul în care am văzut numele copiilor pe lista celor calificați la ultima etapă, mi-am zis că asta nu se va mai întâmpla. Zborul transatlantic trebuia să se întâmple, dar era puțin înfricoșător.
Procesul a fost lung, anevoios și plin de uși închise în nas. Din august și până în octombrie am reușit să strângem "fabuloasa" suma de 2200 de lei, o sumă care nu acoperea nici măcar prețul unui singur bilet de avion. Totuși, cu trei săptămâni înainte de plecare, a avut loc o ciocnire care mi-a arătat, încă o dată, că absolut nimic pe lume nu este întâmplător. Prin intermediul a doi oameni minunați și cu drag de educație, am ajuns la radio Tananana, iar cu ajutorul unei campanii de succes a lui Ciprian Muntele am reușit să strângem 10000 de lei în 48 de ore. Mai mult decât atât, mesajul nostru a ajuns la compania Euler Hermes, care ne-a susținut financiar cu 5000 de euro. Atlanticul a devenit, brusc, cel mai frumos loc de pe Pământ.
Peripeții pe plaiuri americane
Au fost multe elemente de șoc cultural din momentul în care am pus piciorul pe plai newyorkez – de la coada interminabilă din aeroport (am stat nu mai puțin de două ore la verificări), până la metroul labirintic și vremea absolut bacoviană, de coasta de est. Mai mult decât atât, nu ne-am putut înregistra participarea la concurs (se face un check-in în urmă căruia participanții primesc hărți, badge-uri cu diverse informații, carduri de transport etc.) din cauza unei ninsori… Ca-n poveșți. Așa că lucrurile s-au amânat puțin pentru noi.
O competiție fenomenală
Am impresia că ai mei copii trăiesc încă “depresia post-competiție”, după cum o numesc ei, pentru că și-au făcut atât de mulți prieteni în atât de puțin timp încât este greu să revii cu picioarele pe pământ, aici, pe tărâm românesc, după ce ți-ai găsit suflete gemene de prin Bahrain, Dubai sau Kenya. Iar competiția în sine a fost fenomenală! În mod firesc, nivelul de dificultate a crescut față de etapele precedente, dar copiii mei au reușit să ia patru medalii de aur și una de argint. Domeniile în care au excelat au fost literatura, relațiile interumane și științele sociale.
Ceea ce am apreciat la modul de organizare a acestui concurs este faptul că, deși subiectele sunt unele sensibile și dificile, atmosfera este una de celebrare a învățării, de a căuta ce lucruri avem în comun cu oameni de pe cealaltă parte a globului.
Sugestii pentru cei ce vor să participe
Competiția este una transdisciplinară. Pentru mine, că profesor de limba și literatură română, a fost frustrant să înțeleg unele elemente de istorie a diplomației sau de piețe negre (încă sunt confuză, ca să fiu sinceră). Le-aș spune profesorilor care citesc aceste rânduri acum că, pentru a ține pasul cu ai noștri, pentru a le asigura o educație de calitate, potrivită școlii secolului al XXI-lea, pentru a-i face să înțeleagă că lumea e mare și granițele se pot dizolva foarte ușor, trebuie să fim ca ei – deschiși provocărilor, curioși și entuziaști.
A crea o împletire armonioasă între competiție și colaborare poate fi dificil dacă elevii nu au același scop, dacă există o ruptură între ceea ce vrea unul și ceea ce visează altul.
Desigur, este nevoie de disciplină în învățare și, într-un concurs, elevii trebuie să conștientizeze de ce se află acolo (pentru a face performanță), dar un echilibru trebuie să existe pentru a nu crea din medalia de aur o obsesie. Când mă gândesc la Ana, Andrei și Octavian, cred că ce se poate numi “cheia succesului” a fost modul în care s-au ajutat unul pe celălalt. Când unul cu expertiză în literatură, să zicem, i-a explicat niște versuri (de ex. "cummings") celui care înțelege relația dintre “shadow economy” și “underground economy”.
E imposibil să reușești de unul singur atunci când încă doi oameni se bazează pe tine, dar să îl înțelegi pe Celălalt și să înțelegi că și tu ești, pentru altcineva, Celălalt, sunt niște procese care nu pot duce decât la succes.