Activități distractive în vacanță (indoor)

Zilele libere le fac bine elevilor, nu neg asta. Școala e dificilă, temele multe, opționalele de după ore sunt și ele obositoare. Cum vremea nu permite înca mult timp petrecut afară, iar gripa încă dă târcoale, copiii vor sta în casă. Însă tentația ecranelor e mare, o las și la TV/tabletă dar cu măsură. Împreună cu Lidia v-am pregătit câteva sugestii de activități distractive în vacanță.

Idei creative

Deși obiectele create manual mă implică și pe mine (destul de mult), o captează și pe fii-mea. Mai sus, am urmat (cât m-am priceput) indicațiile din cartea Scrapbooking - minunății din hârtie și a ieșit chestiuța pe care o vedeți 🙂 N-a fost ușor dar am realizat ceva în echipă și am încercat să găsim soluții similare acolo unde materialele nu erau la fel cu cele din carte. Puteți găsi o grămadă de cărți din categoria hobby creativ la Editura Casa. Diversitatea e mare de tot și prețurile extrem de mici.

Piesă de teatru ad-hoc

Dacă cei mici au chef de un proiect mai complex și veleități actoricești, teatrul de păpuși poate fi o soluție.

Dintr-o cutie, o hârtie albă și o sursă de lumină e gata scena. Cât despre personaje, liber la imaginație. Doar să fie lipite pe niște scobitori sau bețe. Lidia a conceput o piesă întreagă, cu atâtea scene că pierdusem firul poveștii, la un moment dat 🙂 Cert e că întreaga activitate a ținut-o ocupată câteva ore. Yey!

Jocuri de societate

Eu nu le am cu jucatul, v-am mai zis. Dacă e vorba de inventat roluri, nu e stilul meu deloc. Dar board games sunt mereu primele în ierarhia preferințelor. Lidia nu e neapărat fan pentru că nu-i place să piardă. Lucrăm la asta încet încet, iar jocurile de societate sunt un bun exercițiu. A primit de ziua ei câteva plăcuțe gen Nu te supăra, frate. Mai avem Monopoly Junior și alte câteva.

Vrem să mai încercăm Roata Olarului, pe care a primit-o de ziua ei și am în plan să cumpăr Jenga (sau Marocco dacă se mai găsește pe piață) și Twister. Alte activități strânse de pe mai multe blog-uri, găsiți în partea întâi a acestei compilații. Spor la distracție în vacanță, indiferent ce variante alegeți pentru copiii voștri! Sursă foto antet

Abonează-te la blog prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

5 răspunsuri la “Activități distractive în vacanță (indoor)”

Cris B

Va recomandam jocurile Ligretto, uno si Activity….noi jucam in familie si ne place mult….sau mai facem seara de film. Multumim pentru sugestii!

Mămica Activă

De Activity știam dar credeam că e doar pentru adulți (cuvinte complicate). De restul nu am auzit, le caut, mulțumesc!

Cris B

Este siActivity Junior sau pt familie care sunt ok….

[…] Dacă am ceva energie, facem yoga pentru copii, ne batem cu perne sau gătim brioșe. Uneori, îi dau voie să combine ce îi trece prin cap din ingredientele de la bucătărie. Alte câteva idei găsești aici. […]

Lasă un răspuns

Adresa dvs. de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Partajează asta:

Apreciază:

Apreciază Încarc...