Gata pregătitoarea, ne facem curaj pentru clasa I

„Mami, o să fii lângă mine?” Deși a trecut un an școlar, încă mi se face sufletul mic atunci când o văd închizând ușa clasei. Toamna trecută aveam ceva emoții în suflet. Erau legate de adaptarea Lidiei la școală, pentru că a intrat în clasa 0 la 5 ani și 9 luni. Ne-am asumat decizia asta, explic mai jos de ce. Dar strângerea de inimă tot a existat.

Clasa 0, bau bau sau nu?

Am întors pe toate părțile dilema dacă să mai așteptăm până după vârsta de 6 ani. Am vorbit cu educatoarea ei, cu psihologi și cu prieteni. Am fost la Ziua Porților deschise și am discutat cu doamna învățătoare. În final, ne-am hotărât că e cât de cât pregătită (mă rog, cât de hotărâtă poate fi o Balanță 😀 ) Și sincer, sentimentul meu e că experiența cu primul an de școală s-a apropiat mult de ceea ce îmi doream. Enumăr mai jos elementele pe care le-am luat în considerare:

  • o învățătoare care știe să combine în doze potrivite atitudinea hotărâtă cu blândețea și bunul simț, zâmbetul cald și abordarea deschisă cu inflexiuni ferme ale vocii
  • programa este considerată un punct de reper dar nu literă de lege, în clasă menținându-se un echilibru între nivelul fiecărui copil în parte
  • interacțiunea cu ceilalți copii și cu părinții îmi dă o senzație de normalitate, așteptările sunt moderate (că tot e asta direcția în parenting 🙂 )
  • dotări suficiente cât să se desfășoare totul în limite acceptabile (videoproiector, sală de sport, sală de festivități)
  • fii-mea și-a făcut prieteni (yeey!)
  • distanța față de casă: 2 minute, mers lejer 😀

Ce am învățat, ea și eu

Lidia nu e genul autodidact, clar. Nu a avut curiozitatea de a învăța literele și cifrele înainte de începerea școlii. Acum le știe aproape pe toate. Ce-i drept, nu fără efort, dar învățătoarea îi susține. Evident, nu a fost o perioadă ușoară pentru fii-mea. Simplul fapt că trebuie să se trezească devreme și să se grăbească pentru a ajunge la ora 8, o scoate din zona ei de confort. Ea are propria percepție asupra timpului, se dilată când o pasionează ceea ce face dar altfel, răbdarea îi e foarte limitată. În plus, gestionarea timidității într-un colectiv de 30 de copii, i-a dat un pic de furcă. Dar se înțelege bine cu majoritatea colegilor.

Bonus pentru mine: am descoperit, în comitetul părinților la nivel de școală, câțiva oameni foarte implicați, de la care am aflat multe informații utile. Alături de ei, am participat la târguri pentru strângerea de fonduri alocate dotărilor școlii. Am co-organizat un eveniment de socializare între copii și adulți cu ocazia Sărbătorilor. Datorită tenacității lor în campania internă de strângere de fonduri, sala de festivități a fost renovată. Și mai au și alte reușite admirabile despre care aș vrea să scriu pentru că acești părinți sunt un exemplu demn de urmat.

Sursă foto Pexels

Gata pregătitoarea, ne facem curaj pentru clasa I

Se zice că ce a fost mai ușor, a trecut 😀 Urmează o perioadă în care vom lucra din greu la autodisciplină și încredere în sine. Diminețile au fost și vor fi, iarăși, complicate. Lidiei îi e foarte greu să se trezească și să fie gata în timp util. Îi e, în continuare, teamă să ridice mâna când știe răspunsurile. Are trac legat de ieșitul în fața clasei și vorbitul în public. Nu mai zic de cântat sau recitat (am în plan un curs care să o ajute în sensul ăsta, o să vă povestesc în curând). Dar e micuță încă, e răgaz pentru a evolua, treptat.

Eu știu că se poate descurca decent, nu țin să aibă calificative mari la toate materiile. Îi spun mereu că e important să-și găsească pasiunile, talentul, nu să fie bună la toate. Asta va fi mantra mea pentru ea, în toți anii de studiu. Dar uneori are nevoie de niște stimulente care să îi mai atenueze drumul anevoios printre lecții. Pe ea o încântă să aibă ghiozdan și caiete cu personajele preferate.

De unde am luat articole pentru școală

Toamna trecută i-am cumpărat ghiozdan în ultimul moment și am ales în grabă ceva care se potrivea, ca dimensiuni, caietelor pentru școală. Nu a fost foarte practic pentru că nu avea niciun buzunar și nu i-a plăcut să-l poarte, în mod deosebit. Deși rechizitele pe care le folosește la școală rămân în clasă, în cutia cu numele fiecăruia, uneori mai aduce caietele și penarul acasă. Plus că pachețelul și apa trebuie duse și ele. Așa că ghiozdanul a rămas companionul zilnic al elevilor, la fel ca pe vremea noastră. Partea bună e că acum copiii își pot alege dintr-o gamă extrem de variată, produse pe care chiar să le facă plăcere să le care și să le folosească zi de zi.

De data asta, i-am dat posibilitatea să-și aleagă din vreme ce îi place. A optat pentru un ghiozdan în culoarea ei favorită, cu personaje Ever After High, din magazinul Jad Flamande:. Pare mai hotărâtă acum să se pregătească de școală 😀

Am observat că e mai eficient să facem cumpărăturile de genul ăsta din timpul verii, ca să nu alergăm pe ultima sută și să cumpărăm ce mai prindem. Eventual, cu ultimii bani rămași 😀 Eu vă invit să vizitați magazinul Jad Flamande, atât online cât și în showroom-ul din Grozăvești (cu o programare în prealabil la nr 0737.574.337 / 0731.749.469). O să descoperiți o grămadă de modele superbe de articole pentru școală. Pe mine m-au lăsat efectiv cu gura căscată. Dacă decideți să cumpărați ceva, pentru comenzile plasate până pe 20 septembrie, menționați codul „MAMICAACTIVA10” în căsuța de comentarii și veți avea reducere 10% (reducerea se aplică doar produselor care nu sunt deja la promoție pe site).

Și, apropo, sunt curioasă, voi ce experiențe aveți cu clasa pregătitoare sau clasa întâi?

Abonează-te la blog prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

One Reply to “Gata pregătitoarea, ne facem curaj pentru clasa I”

Cristina S.

Pentru noi a fost o experienta minunata, clasa 0. Alaturi de o doamna invatatoare exceptionala, Alex a ajuns sa imi spuna in vacante ca ii e dor de scoala, de colegi, de doamna. Eu am ales sa il mai tin un an la gradi ( a mers la 6 ani si 9 luni la scoala) si nu imi pare rau! S-a acomodat foarte bine cu scoala, activitatile si colegii, incat, as repeta experienta daca as mai fi pusa in aceasta situatie! Abia asteptam clasa I cu provocarile si momentele ei unice!
Multumim mult pentru cuponul de reducere oferit si multa bafta Lidiei!

Lasă un răspuns

Adresa Dvs. de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu*

Partajează asta:

Apreciază:

Apreciere Încarc...
%d blogeri au apreciat: