În 3 zile devin mamă de preşcolar, cel puţin aşa scrie prin cărţi că se numeşte copilul după vârsta de 3 ani, până intră în sistem... Uau! E un prag.
Pe scurt, ce am înţeles eu din toată această perioadă tumultuoasă, colorată, cu schimbări ameţitoare şi trăiri intense:
În sarcină ai pofte, greţuri şi tot felul de stări ciudate dar dacă ai deveni mai conştientă de faptul că "locatarul" tău deja simte tot (sau, de fapt, mai ales atunci simte chiar tot ce simţi şi tu), ţi-ai uşura mult lunile de după naştere. Eu nu am făcut asta prea hotărâtă, nu am fost decât la un curs de puericultură şi am citit zilnic pe net ce se întâmplă fiziologic cu mogâldeaţa din interior. Dar acum sunt tot felul de seminarii, evenimente, cărţi, doctori, psihologi, lucruri pe care le poţi face şi e excelent să le parcurgi doar înainte de naştere, atunci se conturează magia, relaţia intrauterină de care o să ai mare nevoie ulterior. Acum nu spun că e simplu să vorbeşti cu propria-ţi burtă aşa cum vorbeşti cu un adult care stă în faţa ta dar încearcă să priveşti mai mult în interiorul tău, ajutată de persoane care au trecut prin asta şi care au răbdarea să-ţi împărtăşească puţin din partea, să zicem, conştient-iniţiatică a sarcinii. Singură e mult prea greu să-ţi imaginezi totul. Şi crede-mă, nu e vorba numai de bla-bla-uri mistice 🙂
Naşterea poate fi mai “atractivă” dacă eşti pregătită şi informată. Indiferent cum şi unde (alegi să) îţi aduci pe lume copilul/copiii, eşti mai câştigată dacă ai o idee despre ce ar trebui să urmeze.
Fiecare femeie se cunoaşte bine dar în momentele respective, puţine reuşim să ne păstrăm cumpătul. Puterea stă în informaţie. Aşa că nu strică să ştii din timp că bebeluşului i-ar fi mult mai bine dacă ar sta măcar puţin pe pielea ta imediat după ce a ieşit, că poţi alăpta chiar dacă ai născut prin cezariană sau ai sânii mici sau mameloane ombilicate sau cine ştie ce alt crocobaur pe piept. Ce am mai căutat eu în primele zile poziţii bune pentru alăptat şi m-am bucurat când am găsit una în care durerea atroce de ragade se estompa. Ce m-am extaziat când am aflat că există persoane care exact asta fac, ajută mamele să treacă prin acele prime săptămâni de chin cu ataşatul copilului la sân. Mie nu-mi mai erau necesar la acel moment dar e extraordinar să urmăreşti atâtea mame fericite că pot alăpta. Şi da, dacă poţi şi vrei, dă-i lapte doar de-al tău cât te ţine. Dacă nu, nu-i nimic, fii împăcată cu faptul că ai grijă de puiul tău şi priveşte-l în ochi când îl hrăneşti.
Doctorii te ajută în momente de criză cu cel mic dar instinctul de mamă nu trebuie înăbuşit. Întreabă şi alte mame dar nu te opri doar la sfaturi din exterior. Simte-ţi copilul. Uşor de zis, greu de făcut, ştiu 🙂 Dar ajungi să te prinzi dacă îţi deschizi toate canalele receptive.
Bineînţeles, vei face greşeli. E imposibil să nu faci erori. Important e să-ţi asumi asta şi să nu laşi nervii sau disperarea să te impiedice din a lua decizii bune în situaţii de criză. Bune pentru copilul tău şi pentru tine.
Bebeii şi copiii mici plâng. Mult. Unii extrem de mult. Dacă plânsul copilului (care e spălat, hrănit şi nimic nu pare să-l deranjeze fizic) îţi face rău, vorbeşte cu cineva şi încearcă să înţelegi ce sentimente îţi trezeşte plânsul lui. Nu-l lăsa să plângă singur. Copiilor le e cel mai bine în braţe. Nu vor sta acolo până la însurătoare dar da, coloana ta vertebrală va avea de suferit. Un masaj face minuni. Sau ceva sport. Eu, recunosc, am încercat doar prima variantă, mai comodă. Şi marsupii ergonomice.
Totul se spală. Sau, dacă nu se spală, se aruncă. Mă rog, în cazul pereţilor, se zugrăvesc, de preferinţă după ce trece perioada de creativitate intensă, pentru a evita un efort in plus.
Bărbatul din viaţa ta te ajută aşa cum poate. Unii mai mult, alţii mai puţin. Găseşte-ţi liniştea şi nu vă certaţi (prea mult) pe tema asta. Maternitatea te schimbă, te face să-ţi depăşeşti limitele. Paternitatea e şi ea un sentiment puternic dar nu la fel, astfel că el n-are cum să-şi dea seama prin ce treci. Dacă te ceartă că e casa vraişte când el vine de la serviciu şi tu ai stat toată ziua cu copilul, e pentru că nu realizează cât e de dificil pentru tine. Dar va trece el însuşi prin asta dacă îl laşi chiar şi două ore singur cu cel mic. După primul an, lucrurile se mai calmează. Dar oricum, curăţenia nu e esenţială atunci când chiar nu ai timp şi energie. Decât dacă ai un mic târâtor prin casă şi atunci se cam schimbă priorităţile. Şmotru zilnic şi ce mai rămâne, asta e, se vor aşeza şi ele 🙂
Ajutoarele sunt binevenite şi chiar indicate. Însă dacă îţi place să ai tu controlul asupra felului în care e crescut copilul tău, cel puţin în primii 2 ani, aranjează în aşa fel încât ceea ce e esenţial pentru tine să faci tu. Ex: bunicii pot scoate afară la joacă pe cel mic iar tu îi pregăteşti mâncarea, în cazul în care vrei să te asiguri că foloseşti ingrediente sănătoase şi aşa mai departe.
Dacă stai mult acasă cu copilul, găseşte-ţi un hobby, un curs, un job la distanţă, fă voluntariat sau chiar începe un mic business, atât cât te ţin timpul şi energia. Chiar şi o oră pe zi te va încărca şi vei fi mai dornică şi apta să stai cu prichindelul care va aprecia, peste ani, că are o mamă care are şi propriile preocupări.
Te-ai întors la serviciu? Copilul are în continuare nevoie de mama lui. O să vezi, la serviciu e mai uşor. Dar bucuria din ochii micuţului când te întorci acasă e nepreţuită. Ai o jumătate de oră pe zi pe care ţi-o poţi elibera de sarcinile casei? Stai cu copilul, dă-i atenţie, o să se joace mai târziu şi singur, mult mai împăcat. Cadourile sunt şi ele utile, îţi înlesnesc interacţiunea cu cel mic. Dar nu face din ele o singură unealtă pentru a-i “intra în voie“. Deseori, prezenţa ta relaxată e suficientă.
Evită comparaţiile frecvente cu alţi copii. Da, tentaţia e mare şi poţi afla multe în felul ăsta. Dar în acelaşi timp, te deviază de la realitate, te face să speri la copilul ideal pe care nu-l ai. Toţi suntem diferiţi şi asta ne face speciali, nu? J Dacă nu are o afecţiune, va merge, va vorbi, va avea toţi dinţii atunci când va fi cazul. Dacă este într-o situaţie mai specială, acceptă-l şi ajută-l cât de mult poţi. Şi cere ajutor, nu se ştie de unde apare rezolvarea.
Joacă-te. La partea asta şi eu mai am multe de învăţat. Dar
jocul e cel mai bun mod de înregistrare a informaţiilor, de educare, un excelent canal de comunicare cu cei mici şi un mod de descărcare.
Lasă-l să experimenteze şi ai răbdare, pe cât posibil. Evită să-i umpli copilăria cu „nu-uri”. Nu va înţelege nimic din ea. Da, va fi mai cuminte...Dar ce înseamnă cuminte pentru un copil? Asigură-te că îi spui despre consecinţele acţiunilor de fiecare dată şi îi şi faci demonstraţii, în cele din urmă va înţelege ce îi face rău.
Copiii mici nu sunt păpădii, sunt fiinţe umane. Mai cad, se ridică, învaţă din tot şi toate.
Dormiţi împreună, măcar la început. Sau dacă nu eşti de acord cu asta, stai cu el până adoarme. O să-ţi mulţumească în felul lui.
Copiii nu vor să se culce aşa uşor, ţipă când nu le dai ce vor şi te scot din papuci uneori. Limitele puse blând dar ferm au şi ele rolul lor. Fără pedepse (din nou zic pe cât posibil) dar cu un program mai mult sau mai puţin flexibil, pe care să-l “înghită” şi să-i fie şi copilului pe plac, ieşi din criză. Pe plac, adică să i se şi plieze pe personalitate.
Acceptă măcar un animal pe lângă copil. Ştiu, părul, ghearele şi colţii te sperie. La fel şi microbii. Dar toate astea sunt cât de cât controlabile. Iar avantajul de a avea un micuţ un pic mai responsabil şi mai inimos, e mare.
Iubeşte. Nu doar pe copil, ci şi pe tine însăţi.
Şi pe soţ şi pe cei din preajma familiei voastre. Spune că iubeşti. Când iubeşti, eşti mai puternică, treci mai simplu peste toate. Eşti mai empatică şi orientată spre a rezolva problemele mai degrabă decât a găsi un vinovat, te pui în pielea celuilalt, reflectând mai profund la cum ai putea să îmbunătăţeşti situaţia.
Eu nu sunt expert, sunt doar o mamă care şi-a propus să evolueze şi să înveţe alături de copilul ei. Îmi place să primesc sfaturi şi să gândesc pe cont propriu. În aceşti 3 ani am învăţat cât de diverse sunt perspectivele fiecăruia şi să îmi duc răbdarea la un nou nivel. Aştept cu interes următorii ani, cu provocările şi frumuseţile lor.
