Pentru bebeluşi cu personalitate şi, în general, pentru copii fericiţi, fetele de la Ya-mă mamă au dat naştere unui brand plin de expresivitate, prin ilustraţii 100% gândite de ele şi puse pe hârtie de un Graphic Designer care le-a înţeles perfect ideile.
Denumirea proiectului a apărut aşa:
într-una din zilele de început, după ce ore întregi nu am reuşit să găsim un nume potrivit, mi-am pus mâinile în cap şi am zis “ia-mă mamă, că nu găsim nume până laiarnă” şi…aşa a rămas.
Ya-mă, pentru că ne dorim ca produsele noastre să fie luate cu drag acasă de părinţi şi să le aducă un zâmbet de câte ori sunt folosite. Vrem ca produsele noastre să devină acel item preferat din garderoba sau camera celui mic.
Corina şi Roxana se descriu ca: „2 absolvente de ASE care au avut tot timpul dorinţa ca pe lângă hârţogăraia aferentă sistemelor de management, să facă şi ceva mai creativ şi atractiv din punct de vedere vizual, ceva “cu suflet”. În primă fază ne-am orientat către un proiect de tricouri personalizate dar, ca nişte consultanţi disciplinaţi, am făcut o analiza amănunţită şi ne-am dat seama că ar fi mai potrivit pentru noi să intrăm pe piaţa produselor pentru copii”, spun ele.
Cele 3 colecţii răspund la întrebările:
- ce vor mamele să devină puii lor când se vor face mari? (colecţia Mama mă vrea)
- ce rime simpatice li s-ar potrivi unor bebeluşi moderni? (Vorbe alese)
- ce personalitate au copiii, în funcţie de zodie? (colecţia Zodiac)
Eu am fost curioasă dacă ilustraţiile lor se vor diversifica şi mi-au răspuns că deja lucrează la unele noi, inclusiv la posibilitatea de a le imprima şi pe alte tipuri de produse. De asemenea, începând cu luna asta, părinţii vor putea insera în ilustraţii numele şi data naşterii copilului, gratuit (din 2016, contra cost).
Le-am întrebat despre feedback-ul primit de la cumpărători. Au răspuns, foarte curajoase şi vizionare, că:
Reacţiile sunt pozitive. Am primit feedback legat de faptul că ilustraţiile sunt vesele, îţi dau o stare bună şi materialele sunt de calitate şi plăcute la atingere.
Vrem să ne poziţionăm ca un brand românesc care să fie prima alegere în momentul în care clienţii caută un cadou de calitate pentru cei mici. De asemenea, vrem să ne diversificăm gamade produse.
Mi-au mărturisit că cea mai mare provocare a fost găsirea furnizorilor de textile despre care au ţinut morţiş să fie din România şi să ofere materiale de calitate.
Am pipăit multe materiale până când am bătut palma cu cineva. A fost o perioada agitată de teste şi spălări succesive ale mostrelor. Prima noastră solicitare la furnizorul de servicii de print, care este unul cu experienţă pe partea de printare pe textile a fost să ne prezinte tipul de vopseluri cu care lucrează. Nu ne permitem să ne jucăm cu aceste aspecte. (afirmă Corina şi Roxana)
Le-am întrebat şi despre cel mai frumos moment de când au dat drumul proiectului. El a fost:
Cel mai frumos moment l-am trăit când am dat drumul la proiect şi în ziua următoare website-ul a picat pentru că îl accesau prea multe persoane în acelaşi timp. A fost un moment de bucurie amestecat cu panică şi cu grabă să contactăm firma de hosting.
Aşa că nu ezitaţi să daţi ya-ma prin produsele de pe site, eu am găsit pentru Lidia un tricou cu Capricorn, zodia ei 🙂