Ştiţi momentele alea în care uitaţi de probleme şi de grijile de adult şi, brusc, viaţa e roz? Mmmda, nici eu nu am parte de ele prea des 🙂 Totuşi, din când în când, evenimentele la care ajung spectator împreună cu Lidia, mă fac să bat din palme şi să cânt împreună cu artiştii. Las deoparte teama de mulţimi şi, băgată comod în scaunul meu, mă bucur când se sting luminile şi aştept curioasă acţiunea 🙂 Mi-a rămas în minte refrenul de la spectacolul trupei de teatru muzical pentru copii Pam Pam şi mă trezesc fredonându-l inclusiv la duş 😀 Dacă vreţi o dimineaţă de sâmbătă plină de bună dispoziţie, cântec şi dans, vă recomand să nu vă faceţi alte planuri pe 28 ianuarie pentru că trupa Pam Pam dă startul unui nou an melodios şi vesel, la Muzeul Ţăranului Român, de la 11:00. Daţi click pe afiş şi aflaţi cine e Lenevilă. Puteţi să luaţi bilete contactându-i direct (0737.176.204 Daniela Daisy Toma, contact@pam-pam.ro) sau de pe bilete.ro.