Cum anul ăsta mi-am făcut cadou de ziua mea un apartament 🙂 (vorba vine, că am semnat antecontractul cam pe atunci şi ne-am mutat de ziua soţului 😀 ), am avut o perioadă aşa de aglomerată încât le-am luat pe toate în plin, ca într-un carusel scăpat de sub control.
Nu am mai prea apucat nici să-mi fac o părere despre toate câte se întâmplă, am trecut rapid chiar şi peste serbarea de la grădiniţă - un eveniment reuşit din punct de vedere organizatoric şi emoţional, dar căruia tot nu-i văd neapărat un rost, în afară de oportunitatea Lidiei de a se întâlni cu Moş Crăciun, pe care eu a trebuit să-l "angajez", în calitate de preşedinte de comitet al părinţilor clasei (despre asta, în alt articol 🙂 ). Vă daţi seama ce-mi sărea inima din piept când vedeam mail sau apel de la spiriduşul Moşului (aşa se prezenta persoana de la telefon), o experienţă de-a dreptul suprarealistă, fără a fi sarcastică 🙂
Cât despre opinia mea privind toată tevatura de sezon, mă auto-felicit pentru ce am scris acum 3 ani şi reiterez cu fiecare ocazie: atâta timp cât nu învăţăm, noi înşine şi apoi pe copii, despre lecţia de bază a Crăciunului (a fi cu familia, a te bucura de ceea ce ai şi de prezent, a îmbrăţişa sincer, a dărui din suflet şi a face un efort atât pentru donaţii cât şi pentru cadourile celor dragi pentru a găsi sub brad ceva cât de cât pe preferinţele lor), Moşul poate să fie şi mov cu roz (culorile "cele mai" preferate ale fiică-mii, cum declară ea) şi cu ochelari de soare călare pe un dragon, degeaba o să alergăm înnebuniţi, epuizaţi fizic şi psihic după cadouri, brazi şi sarmale. Şi eu mă includ, nu sunt lupul moralist, ştiu că am un deficit în zona "fii un exemplu pentru copil".
În toată nebunia asta, am primit un mail de la editura Diana şi, deşi iniţial mi s-a părut niţel ciudată ideea personalizării unei cărţi, m-am gândit apoi că e o bună modalitate de a mă conecta cu Lidia (seara, la culcare, mă bucur că îşi doreşte să-i citesc poveşti, e ceva ce ni se pare confortabil amândurora şi avem un fel de ritual care o ajută să se liniştească înainte de somn şi pe mine să-mi echilibrez energiile, fără să-mi pun creativitatea la mare încercare).
Aşa că am trimis prenumele copilului şi a 2 prieteni buni de-ai ei, vârsta, oraşul şi poza. Pe când mă întrebam cum le vor folosi, rezultatul m-a surprins în mod plăcut (poza în antet) iar copilul din dotare a fost încântat să se localizeze în timp şi spaţiu ca personaj principal al cărţii. În plus, povestea include şi o pildă simplă şi simpatică despre magia sărbătorii. Una peste alta, mi se pare un cadou drăguţ, un text uşurel din care reies şi câteva tradiţii de Crăciun şi pe baza căruia vă puteţi imagina, construind împreună diferit firul poveştii.
Aşa arată coperta:
