"Maaamiii, nu pot să fac asta, vinooo te rog!" se aude din camera cealaltă o voce plângăcios-mieroasă și alungind cuvintele. De cele mai multe ori, fix în secunda în care posteriorul meu a atins canapeaua și s-a auzit un oftat înăbușit din adâncul sufletului de mamă (prea) activă ce sunt. Imaginea asta mi-a venit în minte când am citit subiectul cărții scrisă de Adriana Mitu, "Micuța Alexia și nu-poții ei".
Copiii noștri se obișnuiesc prea lesne cu "nu pot", pe măsură ce cresc. Parțial pentru că asta văd în comportamentul adulților și, pe de altă parte, fiindcă noi îi educăm cu ceva cam mult confort. Adriana a captat în mod extraordinar ideea asta și a personificat-o în cel mai drăgălaș mod cu putință: niște monstrișori care se măresc pe măsură ce copilul spune iar și iar "nu pot". Se mai și înmulțesc, există nu nu-pot pentru fiecare activitate pe care copilul spune că nu reușește să o facă.
Cum eliminăm nu-poții din viețile noastre
Despre cum scăpăm de "nu o să poți" venit din partea celor din jur, am scris câteva sugestii care funcționează de multe ori. Dar neputința pe care și-o proiectează copiii e mai dificil de gestionat. În cartea "Micuța Alexia și nu-poții ei", la finalul poveștii haioase și educative, autoarea a inserat tehnici jucăușe pentru depășirea blocajelor.
Nu-poții fetei mele sunt legați de nesiguranță, neîncrederea că s-ar descurca singură, cumva alimentată involuntar de mine și de mama mea. De asta, ea la 7 ani nu doarme în camera ei, ci cu mine. Mai este și factorul reziliență la disconfort, care la ea nu e încă dezvoltat. Pentru Lidia, totul trebuie să se întâmple când vrea ea și greu înțelege că nu se poate mereu. Răbdarea și concentrarea sunt următoarele pe listă, unde are de lucrat. Și nu numai ea 😉
Majoritatea barierelor pe care și le pun oamenii se datorează temerilor. Frica de a pierde ceva, teama de eșec sunt poate cei mai mari nu-poți ai mei personali. Sunt sabotorii care mă fac să stagnez, să rămân într-un "perimetru" de siguranță dar care îmi creează frustrări pentru că viziunea mea despre viață e alta. Cred că lectura cărții scrise de Adriana îmi va da și mie un pic de curaj, cine știe ☺️
***
Pe copiii voștri ce nu-poți îi însoțesc? Dar pe voi?
