Manifest

Disclaimer: articolul nu are legătură cu vreo întâmplare anume, doar am simţit nevoia să împărtăşesc cu lumea

Cu toţii ne pricepem să criticăm şi să ne plângem. Nimeni nu e diletant la „skill-urile” astea. Deşi nu sunt un om al generalizărilor şi detest practica asta de obicei, puteţi să-mi spuneţi ce vreţi, nu mă veţi convinge că, oricât v-aţi chinui, vouă nu va iese bine o critică straşnică sau un moment de „whining” terapeutic. Evident, unii dintre noi le fac mai des şi mai cu sârg, alţii mai rar şi încearcă să se controleze.
What’s my point?, mă veţi întreba, având în vedere că eu însămi am lansat o critică mai sus. Evoluţia, oameni buni! Sau evoluţia spre a fi oameni mai buni. 😀 „Şi ce, vii tu acum să ne ţii morală?” Cei care mă cunosc mă ştiu foarte pricepută la a mă plânge. Nici la critică nu am un nivel modest. De cele mai multe ori însă tinde să fie constructivă, mă laud eu 🙂

Anyway, am fost săptămâna asta la o întâlnire cu oameni de HR. Un nene trainer care mi-a plăcut mai ales prin prisma faptului că aducea în faţă multe exemple personale (deci da, şi trainerul este un om ca noi toţi) a enumerat 10 principii ale lui Dale Carnegie, tătuţul meseriei de trainer. Another American shit, yeah I know. Dar o să vă zic cu ce am rămas în minte. Ceva ce cu siguranţă nu e rocket science pentru noi toţi cei care avem nevoile de bază îndeplinite (un acoperiş deasupra capului, fie el şi închiriat, avem ce pune pe masă chiar dacă nu e 100% bio dar nici junk (food), avem unde să facem un duş şi chiar o baie cu spumă, din când în când) deci, teoretic, ar trebui să fim mai relaxaţi. Practic, nu prea suntem pentru că, da, viaţa asta ne pune la grele încercări. De la rochia super mişto a colegei (pe care am vrea sa o avem dar nu ne-o permitem, din diverse motive şi deci „hah, mda, normal că are bani de rochii din astea dacă pupă….pe cine trebuie”) până la „păi, deh, eu nu pot să fac ceea ce-mi place mie pentru că sistemul nu m-a lăsat să-mi pun în aplicare creativitatea şi, în loc să desenez căluţi verzi pe pereţi, trebuie să stau să fac rapoarte financiare toată ziua”. Exemplele sunt pur ipotetice, mi-am lăsat un pic imaginaţia să zburde 😀

Şi acest „not another american”, recunoscut de altfel pentru că aduce simplitate si common sense în orice, zicea, pe lângă multe altele la fel de inspiraţionale, aşa:

Remember that unjust criticism is often a disguised compliment

Never try to get even with your enemies

Şi referitor la „complaining”:

Count your blessings – not your troubles

Ask yourself What is the worst that can possibly happen? Prepare to accept the worst. Try to improve on the worst.

Cooperate with the inevitable

Sunt fan citate/principii de calitate dar şi mie mi-e mai uşor de zis decât de făcut. E o chestie care cere timp, ambiţie şi repetitivitate. Şi, de ce nu, oameni care să ne amintească zilnic lucruri de genul ăsta. Apoi noi lor şi tot asa. E un cerc fără sfârşit.

Deci, deschideţi ochii şi vedeţi lucrurile bune, nu numai ce fac alţii prost sau ce faceţi voi prost. Închideţi gura sau opriţi-vă mâinile să tasteze când vreţi să criticaţi (inclusiv pe voi înşivă) şi gândiţi-vă înainte dacă ce urma să spuneţi avea o valoare reală. Dacă e un feedback constructiv şi util, shoot.

Aşa că acest manifest e pentru respect şi bun simţ faţă de noi şi, în mod egal, faţă de cei din jurul nostru. Manifest pentru bunătate şi toleranţă. Şi manifest pentru a nu ne mai face atât de multe griji şi a accepta ceea ce nu putem schimba. Dacă luăm toate cele 6 daruri nepreţuite de mai sus şi le mai şi dăm mai departe copiilor noştri, suntem salvaţi 🙂
Voi cum manifestaţi în sensul ăsta? Chiar aştept comentarii 🙂