Oare cum să mă exprim ca să nu par un pui de Scrooge / Grinch sau cine ştie ce alt personaj urâcios? Hm, mai delicat nu mă pricep aşa că o să las să "curgă" ce am pe suflet. Înainte de a scrie articolul, am căutat un pic ce simbolizează Moş Crăciun. Poate nu m-am documentat prea profund dar mai departe de simbol al creştinismului (din ateu ce era, a văzut minunea şi a început să creadă), nu am găsit nimic care să mă ducă cu gândul la ceea ce înseamnă în zilele noastre.
Pornesc atunci despre ceea ce simt eu legat de asta: pentru mine nu a fost niciodată o traumă faptul că Moşul nu există, probabil că ai mei nu au pus mare accent pe asta. Singura chestie legată de el, pe care mi-o amintesc, e de pe la 3-4 ani când m-am cam speriat de nenea care a venit la noi în casă îmbrăcat în clasicul costum roşu cu alb şi am fost stresată pentru că trebuia să recit o poezie (am detestat de când mă ştiu ideea de a memora poezii şi, mai rău, de a le recita în public). De atunci, nu-mi mai vine în minte nici o interacţiune "directă" cu Moş Crăciun. Am crescut, acum am propriul "ghemotoc" de educat. Şi, cu jumătate de gură, încerc, dar nu-mi iese prea convingător, să-l introduc pe Moşu' în viaţa noastră. Pentru că nu-i văd scopul, valoarea reală în dezvoltarea copilului meu. De acord, e o legendă şi poveştile încurajează creativitatea şi imaginaţia. I can go with that. Mai mult, e o persoană în vârstă, înţeleaptă şi e bine să-i obişnuim pe cei mici să fie respectuoşi... Pe de altă parte, faza cu "dacă eşti cuminte, Moşul o să-ţi aducă daruri" mă face să dau ochii peste cap (dacă nu mai rău) de fiecare dată când o aud. Despre cuminţenie am mai scris eu şi probabil voi mai scrie. Recunosc, sunt departe de perfecţiune la capitolul ăsta.
Uneori, din lipsă de idei şi chef, mă aud spunând sec: "Lidia, te rog să fii cuminte!" Şi regret înainte de a apuca să închid gura.
Dar na, sunt fraze, reacţii de care nu pot să scap aşa uşor, având în vedere că le-am auzit de nenumărate ori şi le aud în prezent, la adresa fie-mii, de la alţii. Revenind la ce scriam mai sus, orice copil care înţelege cât de puţin procesele cauză-efect va rămâne în minte şi cu varianta negativă: dacă nu eşti cuminte, nu primeşti cadouri de la Moşu. Şi, deci, dacă nu eşti cuminte, ce se întâmplă? Ei, aici, cred eu, mulţi părinţi au o problemă, de tipul "nu pot să nu-i dau cadouri copilului meu, ar fi prea crud dar totuşi cum fac să-l menţin "cuminte" şi la anul? Pentru că se va prinde că tot primeşte cadouri, indiferent de cum se poartă". Şi aici intrăm pe un teren şi mai minat decât cel de mai devreme, cu şantajul "cuminte = cadouri". Dar ce înseamnă a fi cuminte? Pentru fiecare e ceva diferit. Iar Moş Crăciun ar trebui să aibă o scală de la 1 la infinit pentru a putea evalua în ce măsură copilul respectiv a fost cuminte, nu? Sau, poate, sub costumul branduit de ştim noi care companie de băuturi răcoritoare, posedă mândru o uniformă de poliţist. Ca să îi mai şi urmărească pe cei mici, pe tot parcursul anului, să vadă cum s-au purtat 🙂 Ştiu, exagerez.
Deunăzi mă gândeam foarte serios dacă să împodobim brad artificial sau natural. După ceva timp de gândire (şi răzgândire) am ales să luăm unul natural, anul ăsta. Pentru că vreau să ţină minte aroma inconfundabilă de cetină. Deci departe de mine gândul de a diminua simbolistica Sărbatorilor de Crăciun în ochii Lidiei. Dar, întorcându-mă la ce învaţă copilul meu din toată treaba asta cu Moşul, mă întreb dacă nu e mai util să simtă bucuria Crăciunului pentru ideea de a fi cu familia întreagă sau de a oferi cadouri dar şi de a primi, în egală măsură. Şi nu pentru că un anumit personaj va veni pe horn cu sacul plin (by the way, care horn, care sobă, care fereastră plină de nea prin care se uită Moşu' să vadă ce face??) sau se va furişa prin gaura cheii în miez de noapte (gând destul de creepy pentru mine, în momentul ăsta....acum sincer, de ce Moşul are voie să intre în casă nestingherit şi hoţii nu? 😀 ), ca să pape cuminţel prăjiturile şi lăpticul şi să lase sub brad exact ce îşi doreşte fiecare (dar absolut fiecare!) copil în parte. Aici am fost un pic răutăcioasă dar pur şi simplu nu mă dau în vânt după invenţiile comerciale.
Dacă fetiţa mea va vrea sa inventeze poveşti, e altă treabă, are toată susţinerea mea, tind să-i dau libertatea de a crea decât să mă stresez să nu afle "tragicul adevăr" legat de existenţa lui Moş Crăciun.
