Când Universul vrea să-ţi arate că îţi e alături, te bucuri de semnele care apar şi înveţi din ele. Cum e, de exemplu, o invitaţie la o conferinţă la care voiam mult să merg dar nu aveam bani de bilet. Acum 3 zile, mi-a scris Eliza (o amică dragă şi o orădeancă faină 😉 ) că are o prietenă care vrea să ofere o invitaţie la un eveniment. M-am uitat pe link-ul trimis şi am rămas cu gura căscată: era conferinţa lui Esther Perel în România, la care nu speram să ajung, deşi aveam mare nevoie. Aşa că, I skipped a heartbeat şi i-am mulţumit mult Cosminei Pop, fondatorul proiectului Un părinte mai bun, pentru oportunitatea pe care mi-a scos-o în cale.
Iată că s-a făcut sâmbătă şi vă scriu la cald, având-o încă pe retină pe Esther Perel, după primul atelier la care am participat (la al doilea nu am mai putut sta, din motive de copil mârâit acasă). Un club plin, locuri ocupate până la refuz, denotă nevoia românilor de a sparge cochilia şi a ieşi din paradigmele părinţilor şi bunicilor noştri, care tratau sexul ca pe o chestie despre care nu se discută. Poate unii o să ridicaţi o sprânceană (cum a şi făcut, pe jumătate, soţul meu, deşi s-a obişnuit cu aviditatea mea pentru evenimente de dezvoltare personală) şi o să mă întrebaţi, în stilul neaoş:
„Da’ ce, domnule, acum trebuie să vină o americancă să-mi spună cum să fac sex?”
Side note, Esther e canadiancă dar locuieşte în New York alături de soţul ei, happily married de peste 31 de ani şi având doi băieţi mari (apropo, are un accent francezo-englez adorabil, vă recomand să ascultaţi conferinţele ei TED, care au răsturnat o grămadă de prejudecăţi).
Revenind la întrebare….păi, cam da. Românii, având în ceafă o istorie de comunism şi conservatorism, plus o notorietate de naţie tristă şi sictirită la activ, au nevoie de astfel de sfaturi. Ok, Esther nu spune cum să facem sex şi în ce poziţii, asta decide fiecare cuplu cum îi şade mai bine. Pe de altă parte, fără pudoare dar cu o delicateţe şi un umor împletite perfect, sparge nişte mituri despre sexualitate, (in)fidelitate, intimitate.
Cele de mai jos pleacă de la premisa că un cuplu s-a format din dragoste, pe ea se bazează relaţia, dar iubirea nu e singurul element care ne ţine împreună.
Intimacy = into me see
Totul porneşte de la intimitate şi nu doar faptul că un cuplu stă singur într-o cameră semi-întunecată, la lumina lumânărilor sau mai ştiu eu ce alt cadru ne imaginăm când ne referim la termenul ăsta. E vorba de a-ţi lăsa partenerul să te vadă aşa cum eşti, în exterior şi în interior. Fără butonat de smartphone când unul dintre parteneri vorbeşte, fără a judeca înainte ca fraza să fie terminată, fără a fi în concurenţă unul cu celălalt. „Uită-te la mine, în ochii mei, când îţi vorbesc şi vei înţelege ce simt, ce trăiesc”. Când ai un copil sau doi sau mai mulţi, intimitatea fizică se dizolvă aproape de tot. Important e să rămână cea în care partenerii îşi acordă atenţie şi grijă.
Dar atenţie la grijă, femeile mai ales au tendinţa de a deveni caretakers, să aibă grijă de bărbaţi şi se pierd în detalii şi în propria vulnerabilitate. Atunci, în bărbaţi se trezeşte predator-ul (nu, nu Schwarzeneger 😀 ) şi trezeşte în femeie sentimentul de frică. Teama că nu-i face pe plac, teama că nu se ridică la aşteptările lui. Şi atunci dorinţa se estompează, de ambele părţi. Rămâne doar un mecanism gol, în care sexul e o obligaţie. Pe vremuri, sex însemna reproducere şi atât, fără plăcere, fără preludiu. De la o economie centrată pe producţie, lumea s-a îndreptat către o economie a serviciilor. La fel şi căsătoria. Acum nu mai vorbim de sex pentru a face copii, ci de afecţiune, de un mijloc de a ne simţi mai bine, de a elibera hormoni ai fericirii, de a ne juca, adulţi fiind.
E dificil să priveşti aceeaşi persoană şi ca pe un port şi ca pe o mare învolburată
Esther Perel a intrat puţin în psihologia infidelităţii. Când ai o casă la care să te întorci şi ştii că mereu nevasta e acolo, supusă, atracţia pentru ea scade dar creşte pentru alte „continente”, neexplorate. La fel şi invers: când ajungi acasă obosită dar deschisă la hârjoneală însă soţul nu vrea decât să stea pe canapea cu telecomanda în mână, pasiunea se stinge. E nevoie de efort din partea ambilor parteneri, de flexibilitate şi hotărâre, asta dacă cei doi mai vor să rămână împreună.
Cum pot să-mi doresc ceva ce am deja?
Dorinţa e întreţinută de o oarecare incertitudine, de noutate în cuplu (da, chiar dacă ne cunoaştem de mulţi ani, putem trăi experienţe inedite dacă ne străduim un pic).
Trăim vremuri în care cauza principală a divorţului e infidelitatea. Şi tot mai multe cupluri căsătorite se despart. Pe timpuri, divorţul era ceva aproape de neconceput (nu se cădea…), acum se rezolvă relativ uşor. E o etapă tristă dar orice cuplu ajunge, la un moment dat, să se gândească dacă mai poate reaprinde flacăra pasiunii. Aici poate fi de ajutor exerciţiul propus de Esther, în care partenerii îşi destăinuie ce anume îi excită (turn-ons) dar şi ce îi face să nu aibă chef de sex (turn-offs). Suntem diferiţi şi fiecare reacţionăm altfel la stimulii externi. Ideea e să ne îndreptăm atenţia asupra ceea este turn-on pentru noi şi să exprimăm trăirile interioare, din perspectiva personală, nu să dăm vina pe partener pentru cutare chestie care ne face să ne piară cheful (it’s about myself). Faceţi exerciţiul: I turn myself off when…, I turn myself on when…. şi împărtăşiţi-i partenerului. Apoi rugaţi-l să facă la fel. S-ar putea să descoperiţi aspecte la care nu vă gândeaţi.
Ce mai mare turn-on de pe planetă este încrederea.
Majoritatea ne excităm când suntem încrezători în forţele proprii, când simţim că evoluăm, când am obţinut un rezultat bun pe plan profesional, sau am fost complimentaţi, sau ne place cum arătăm etc. Când avem încredere în noi, transmitem mesajul că nu avem nevoie să ni se ofere ajutor, aşa că putem fi doriţi, sexual vorbind.
A purta de grijă celor din jur este hrănitor din punct de vedere emoţional dar sexualitatea cere şi o doză de egoism, în sensul bun. Când te iubeşti pe tine însuţi, te eliberezi de inhibiţii, prejudecăţi şi alte gânduri negre şi te laşi în voia plăcerii.
Îţi dai voie să te simţi bine, să te bucuri de atingeri, mângâieri, lucruri care îţi păreau tabu. Apropo, Esther ne îndeamnă să nu mai folosim termenul de masturbare, ci să ne referim la o tehnică de auto-calmare. O şti ea ceva 🙂 În definitiv, atunci când ne cunoaştem noi bine, foarte posibil să atragem şi interesul celorlalţi. Aviz părinţilor ai căror copii se auto-descoperă sau care pun întrebări care ne fac să roşim. Felul în care noi tratăm subiectele astea cu ei şi modul în care mami şi tati se comportă, le influenţează dramatic sexualitatea de peste ani. Dacă trecem totul sub tăcere şi ne supărăm când aduc vorba despre organe intime sau altele de genul, să nu ne mirăm că vor fi inhibaţi sau, mai rău, din curiozitate vor afla din alte surse, mult mai devreme decât ar fi cazul.
Să ştiţi că mi-am cumpărat cartea lui Esther Perel aşa că nu scapaţi uşor :), ce am scris mai sus e doar un prolog. Va urma 🙂
