Claudia Chiru e cadru didactic la o şcoală de stat şi fondator al SAGA Kid. Proiectele ei mi-au atras atenţia mai demult dar ceea m-a făcut să o rog să-mi acorde un interviu, este Fabrica de Educaţie Experienţială (deocamdată, filmuleţele şi postările sunt disponibile pe profilul ei, cu hashtag-ul #FEDEx, va urma şi un vlog). Practic, ea îmbină pregătirea şi creativitatea proprii cu metode de predare dobândite prin schimb de experienţă cu profesori de peste hotare (de exemplu, prin proiectul european de tip Erasmus Plus "Over the Bridge", un parteneriat între Şcoala Gimnazială Nr. 195 Bucureşti & St Ebbe's Primary School of Oxford).
Ceea ce apreciez cel mai mult e faptul că dă informaţia mai departe, sub formă de lecţii filmate şi exemplificate, explicând cu ce îi ajută pe copii exerciţiile respective, creând instrumente utile şi uşor de preluat de către învăţători, dar şi de părinţi.
O metodă de bază a FEDEx este cea de predare cu tabletă "Predare integrată şi in timp real": elevii Claudiei pot urmări progresul raţionamentului live, in timp ce ea îl construieşte, apoi au mai multe oportunităţi de a înţelege: au un moment în care interacţionează cu material concret pentru a gasi soluţia, un moment cu imagini, un moment de actorie, în care "pun în scenă" problema şi un moment abstract, numai cu numere. Astfel, învăţătorul se asigură că ambele emisfere ale creierului sunt stimulate şi pot asigura înţelegerea unui număr mai mare de elevi.
Fiecare minte rezonează cu un anumit raţionament, dacă noi oferim o paletă largă de moduri de rezolvare avem şansa să prindem cât mai mulţi elevi, avem şansa să avem cât mai mulţi elevi care au înţeles logica şi care au înmagazinat informaţiile şi experienţa, iar mai apoi, acestea pot fi accesate şi reaccesate ori de câte ori au nevoie.
Desigur, o să va gândiţi la lipsa timpului şi la presiunea acestuia. Fiţi altruiste şi spargeţi tiparele, într-un exerciţiu cu cubul se exersează foarte multe cunoştinţe şi abilităţi, se conturează comportamente care vor fi duse dincolo de uşa clasei, se lucrează pentru a obţine competenţele mult dorite. sursă citat
Curioasă cum mă ştiţi, i-am adresat Claudiei câteva întrebări şi mi-a răspuns cu pasiunea şi dragul unui om dedicat:
Mămica Activă: Aş vrea să te întreb, în primul rând, cum ai caracteriza, foarte pe scurt, sistemul de învăţământ autohton?
Claudia Chiru: Sistemul de învăţământ românesc de stat este ca o ţară a tuturor posibilităţilor, ca America anilor ‘80-’90, dacă am reuşi să vedem partea plină, să profităm de acest moment prielnic şi să îmbunătăţim ceea ce avem, am ajunge departe.
M.A.: Ce ar trebui să înveţe copilul la şcoală, în plus (sau diferit) faţă de ceea ce se predă acum?
C.C.: După părerea mea, copilul ar trebui să înveţe la şcoală cum să folosească cunoştinţele şi noţiunile pe care le primeşte, atât între pereţii şcolii cât şi în afara lor, cum să-şi descopere potenţialul şi să-l exploateze în favoarea lui şi a celor din jur, cum să greşească şi să încerce încă o dată, ar trebui să înveţe cum să devină mai bun şi cum să înapoieze societăţii această bunătate.
M.A.: Tu ai fondat o şcoală alternativă pe baza schimburilor de experienţă internaţionale, rămânând în continuare în învăţământul de public, ceea ce e de apreciat. Mai mult, acum oferi soluţii inovatoare învăţătorilor punând filmuleţe cu lecţiile tale din cadrul "Fabricii de Educaţie Democratică Experienţială". Cum putem să te clonăm? :)) Glumesc. Întrebarea mea e: prin ce metode cadrele didactice pot replica modelul creat de tine şi cum am putea să procedăm pentru ca informaţia să ajungă la cât mai mulţi învăţători?
C.C.: Îndrăznesc să afirm că este vorba despre leadership. Leadership-ul presupune o multitudine de abilităţi care încă lipsesc sau nu sunt suficient exploatate în societatea noastră. În ultima perioadă am observat că leadership-ul a căpătat valenţe noi, sensuri noi, a trecut de la comandă şi control către transparenţă, incluziune, gândire aplicată şi strategică, viziune de lungă durată, cu rezultate bine delimitate.
În învăţământ, în fiecare moment ar trebui să fim precum magicienii cu palăría fermecată şi să scoatem următoarea întrebare care să sune aşa: “Cum aş putea eu să fac astfel încât să le usurez învăţarea elevilor mei?”, “Cum aş putea eu să vorbesc aceeaşi limbă cu elevii mei?” sau “Ce aş putea eu să schimb la stilul meu de predare pentru a înlesni înţelegerea acetui raţionament?” sau “Care sunt metodele prin care aş putea eu să livrez explicaţii care să ajungă la fiecare elev?” sau “Ce carte aş putea eu să citesc pentru a ajunge să înţeleg şi mai apoi să transmit?”. Eul responsabil de conştiinţă şi conştienţă a căpătat valenţe noi, nu mai este egoist, este complet altruist şi pregătit să muncească pentru a îmbunătăţi ceea ce are, eul caută soluţii el singurel şi se da peste cap pentru a le interpreta şi livra mai departe! Cum procedăm pentru a disemina informaţia? Cred că trebuie să avem răbdare să se mărească bulgărele, prin rostogolire.
M.A.: Dacă ai putea să transmiţi ceva fiecărui învăţător care preia clasa 0, ce le-ai spune?
C.C.: Dacă aş putea să fiu Neghiniţă, le-aş şopti la ureche colegelor mele să se distreze! Clasa pregătitoare reprezintă cel mai frumos început. Dispune de timp, stare de spirit, materiale şi minţi minunate!
M.A.: Care sunt mecanismele prin care cultivi respectul faţă de şcoală în elevii tăi?
C.C.: Sunt convinsă că elevii mei învaţă în cei şapte ani de acasă ce înseamnă respectul, însă şcoala le oferă cadrul perfect pentru a-l exersa. Elevii îşi consolidează respectul pentru şcoală urmărind comportamentul şi atitudinea mea. La şcoală venim pentru a schimba idei şi pentru a afla lucruri noi, învăţăm împreună cum să rezolvăm anumite situaţii şi cum să căutăm singuri soluţii, dezbatem muuulte situaţii şi ne formăm o părere. Acum îmi dau seamam că este difícil să găsesc un răspuns care să mă mulţumească, este difícil să explic cum predau respectul, sper să fi reuşit. 🙂
M.A.: Cum ai ajuta un copil care e elev într-o şcoală primară şi e dezamăgit, spune că nu-i place, nu vrea să înveţe, îi e prea greu sau învăţătoarea/învăţătorul e prea sever/ă?
C.C.: Dacă fiul meu mi-ar spune că nu-i place la şcoală şi că nu vrea să înveţe, că doamna este prea severă şi că îi este greu, mi-aş adresa în primul rând mie câteva întrebări, iar apoi i-aş spune că viaţa nu este întotdeauna uşoară şi că nici mie nu-mi place întotdeauna ceea ce fac, însă, mereu există alternative pe care le vedem sau nu, apoi am găsi împreună o modalitate de a vedea şi simţi partea plină a paharului. Fiul meu ar învăţa rezilienţa, răbdarea şi curajul.
M.A.: În cazul în care sunt copii care doresc să acceseze modul tău de predare şi nu sunt elevi la şcoala 195 şi părinţii nu îşi permit din punct de vedere financiar, să îi înscrie la Saga afterschool, ce sfat le-ai da?
C.C.: Gândindu-mă la acei părinţi şi copii am ajuns la concluzia că ar fi util să filmez cât mai multe momente din lucrul la clasă şi să le aşez pe un vlog. Lucrez la construirea vlog-ului FEDEx – Fabrica de Educaţie Democratică Experienţială, sper să-l definitivez cât mai curând, până atunci postez pe Facebook. Părinţii pot urmări şi ei filmările şi îmi pot scrie în cazul în care nu înţeleg, putem schimba păreri. În plus, lucrez la o serie de evenimente prin care intenţionez să răspândesc metodele mele, în curând voi publica zilele disponibile.
M.A.: Şi o întrebare legată de fetiţa mea: în ce măsură un copil care are 5 ani şi 8 luni este pregătit pentru clasa 0? Cum pot verifica, mai precis, pregătirea emoţională? Şi dacă o mai ţin un an la grupa mare, care ar fi dezavantajele ca ea să fie un pic mai mare, la anul, decât cei din clasa 0?
C.C.: Cred că nu este pregătită la 5 ani şi 8 luni pentru şcoală, am avut elevi cu această vârstă şi nu sunt pregătiţi din punct de vedere emoţional, chiar dacă cognitiv sunt, îţi recomand să mai aştepţi un an, nu vor fi dezavantaje din punct de vedere cognitiv, poţi întâlni dezavantajul creat de predarea excedentară faţă de programa în grădiniţă, însă este un risc pe care ni-l asumăm, căci pluteşte în aer. Dacă nu doreşti să aştepţi, îţi recomand să fii pregătită pentru un carusel al emoţiilor, neputinţei şi frustrărilor, care trece şi el în final şi este chiar posibil să fie uitat, deci…vei avea posibilitatea să-ţi foloseşti liberul-arbitru. Şi rolul de părinte este difícil! 🙂
Sursa foto antet: profilul de Facebook al Claudiei Chiru
