Tocmai am aflat despre un eveniment foarte util pentru copiii de cel puţin 5 ani dar şi pentru părinţi, având în vedere atelierele cu Otilia Mantelers şi Gaspar Gyorgy: NARATIV, Festivalul de lectură pentru copii. Va avea loc la Librăria Cărtureşti Verona, în perioada 21-27 septembrie şi este organizat de Asociaţia Curtea Veche, incluzând şi o componentă caritabilă (strângere de fonduri online şi cutii pentru donaţii, amplasate în librărie). Include tot felul de ateliere interesante, cu intrare gratuită. Înscrieri şi mai multe detalii pe narativ.ro
"Numărul scăzut al cititorilor, rata de nepromovare a examinărilor naţionale şi lipsa gradului de înţelegere a textelor ne arată că trebuie să le demonstrăm tuturor elevilor din Bucureşti că cititul este distractiv. Cred că în noi, adulţii, stă responsabilitatea de a aduce lectura mai aproape de sufletul copiilor şi, în acest sens, am pregătit o adevărată sărbătoare dedicată actualilor şi viitorilor cititori." declară Iren Arsene, preşedinte al Asociaţiei Curtea Veche.