Părinţii – vocea care influenţează sistemul de învătământ

Am auzit de atâtea ori dezbateri despre cum şi dacă putem schimba sistemul de învăţământ din România. Despre cât de politizat este totul, cât de învechite sunt pârghiile şi cât de haotic devine totul când schimbările decise de Minister se fac brusc şi fără un fundament corect. Acum 2 zile însă am asistat la o prezentare pragmatică şi plină de sugestii concrete, susţinută de o doamnă care este şi director de instituţie de învăţământ şi cadru didactic şi mamă. Pentru că doar din toate cele 3 perspective poţi să ai o imagine completă şi să vii în faţa unui auditoriu plin de părinţi dornici să aibă şansa unei şcoli mai bune pentru copiii lor. Doamna cu pricina este Oana Moraru, o persoană cu multă experienţă practică în învăţământ, care a ales să deschidă ea însăşi o şcoală dar nu s-a limitat aici: şi-a propus să conducă o mişcare de îmbunătăţire a sistemului de învăţământ din România şi urmează să deschidă la Bucuresţi o agenţie de acompaniere educaţională. Despre asta sunt sigură că o să scriu într-un articol viitor, deoarece mă interesează foarte mult iniţiativa.

Oana Moraru, la invitaţia celor de la Totul despre mame, a venit în faţa noastră într-o vineri seară cu o înflăcărare care mi-a dat speranţe că ceva se poate mişca. Pentru că forţa vine de la părinţi! Da, nu putem schimba conducerea ministerelor, nu putem dărâma mentalităţi care se târăsc încă pe holurile şcolilor de zeci de ani, dar putem interveni şi ne putem cere drepturile! În contractul educaţional cu orice instituţie de învăţământ de stat, scrie clar, pe lângă menţiuni legate de profesionalism, respect, non-discriminare, că profesorii au obligaţia:

• să analizeze şi să decidă, prompt şi responsabil referitor la orice solicitare din partea părintelui / elevului
• să asigure transparenţa tuturor activităţilor derulate, organizate / aprobate de şcoală;
• să ia în considerare, să analizeze şi să răspundă oricărei sesizări din partea elevilor sau a părinţilor referitoare la rele practici în şcoală;
• să solicite implicarea părinţilor în stabilirea disciplinelor la alegere conform profilului şi specializării din cadrul examenului de bacalaureat şi a CDS în funcţie de solicitările beneficiarilor în acord cu resursele reale de care dispune

(extras dintr-un contract educaţional public)

Consilierul educaţional Oana Moraru ne-a sfătuit să nu ne fie teamă, să nu dăm înapoi dacă avem ceva de spus la şedinţa cu părinţii, atâta timp cât avem argumente consistente. De exemplu: profesorul dă teme prea multe şi, în opinia noastră nu toate sunt relevante şi nu crează competenţe, în loc să spunem doar că micuţul este copleşit şi nu mai are timp pentru nimic. Din păcate, prea multe cadre didactice au căzut în capcana predatului unui conţinut în mod liniar, mai întâi matematică, apoi pauză, apoi istorie şi aşa mai departe, în vreme ce copiii văd lumea holistic şi îmbinarea informaţiilor din mai multe discipline i-ar face să surprindă esenţialul, a adăugat Oana Moraru.

Când un copil înţelege materia, nu înseamnă că e educat. El trebuie să treacă prin toate cele 4 etape - defineşte, înţelege, recunoaşte şi aplică - pentru a putea cuprinde întreaga imagine.

Îmi permit să redau câteva dintre informaţiile prezentate pe slide-urile de catre doamna Moraru:

Din punctul ei de vedere, pilonii pe care ar trebui construite şcolile sunt doi: 

• starea de bine a copiilor
• standarde academice înalte

Mi-a mai plăcut cum defineşte SUCCESUL:

• gândire conceptuală înaltă
• echilibru emoţional (autocontrol, perseverenţă, îndârjire)
• pasiune (creativitate, comunicare)

Iar o personalitate de succes se caracterizează prin autocontrol, tenacitate, integritate.

Iar un profesor bun, din perspectiva Oanei Moraru (viziune pe care eu o împărtăşesc întru totul) ghidează aceste comportamente având o filozofie educaţională, cunoscând bine conţinutul materiei, explicând clar, măsurând înţelegerea celor prezentate şi menţinând starea de bine a elevilor, folosind strategii metacognitive, având o relaţie adevărată cu familia copilului şi colaborând cu ceilalţi profesori.

Care e rolul nostru, al părinţilor, în toată ecuaţia?

Poza nu e foarte clară. Acolo scrie: Ce face un părinte bun?

• Îşi învaţă copilul ce e curajul
• Încurajează. Laudă efortul, nu reuşita
• Îşi învaţă copilul să-i fie de ajutor
• Ascultă
• Iubeşte adevărul, nu răspunsul corect
• Stabileşte reguli stricte pentru teme
• Citeşte
• Educă răbdarea
• Comunică, vine cu resurse la şcoală
• Stabileşte o viziune pentru viitor / ţinte pentru copil şi familie

Şi acum vin eu şi zic: dacă nu putem crea neapărat şcoala visurilor noastre, într-un sistem imperfect, într-o lume uneori nedreaptă, putem alege să ne adaptăm într-un mod activ, adică: să căutăm până găsim o şcoală şi un profesor cât mai aproape de valorile noastre, să discutăm permanent cu cadrele didactice cu respect şi fermitate, să ne interesăm des de ceea ce se întâmplă la clasă şi să ne implicăm, pe cât posibil, fără a interveni în actul didactic, să nu denigrăm pe nimeni în ochii copiilor noştri şi să fim un model de bună educaţie pentru ei (prin asta nu mă refer la nivelul de cultură sau la IQ). Eu vreau să influenţez în bine mediul în care va învăţa fetiţa mea, voi ce idei aveţi în ceea ce priveşte şcolile în care vor fi (sau sunt deja) copiii voştri?