Cum să faci economii atunci când ai un buget redus

Dacă aș fi Ministru al Educației, știi ce aș schimba prima oară? Aș adăuga în programa școlară matematica banilor. Chiar de la ciclul primar. Pentru că educația financiară e un mindset și un mod de a trăi. Mie mi-a lipsit asta, atât în familie cât și în toți cei 18 ani de învățământ pe care i-am parcurs, cu tot cu master. Nimeni nu mi-a arătat cum se gestionează banii în mod eficient. Și știi ce a durut cel mai tare? Când, la 30 și ceva de ani, cu un salariu peste cel mediu pe țară, tot nu-mi rămânea nimic de la o lună la alta. Pentru că strângând multă vreme din dinți, refulam (și o mai fac încă) în cumpărături. Am vorbit cu Patrick Popescu, consultant financiar, despre datorii, venituri, obiceiuri de consum. M-am oprit la un subiect arzător în România: cum faci economii atunci când ai un buget redus.

Prin buget redus înțeleg și venituri "sufocate" de rate la bănci. Lucru pe care îl cunosc foarte bine.

Patrick este consultant financiar autorizat de ASF (Autoritatea de Supraveghere Financiară) și activează în domeniu de 7 ani. Sub umbrela proiectului Viitor pe Plus, el încearcă să educe financiar cât mai mulți români, să le arate importanța unui plan financiar creat pe termen mediu/lung. Programul lui de consultanță constă în două întâlniri individuale, gratuite, ce reprezintă primii pași în a-ți atinge obiectivele financiare. Întâlnirile se pot organiza și online, în cazul în care nu ai disponibilitate să participi fizic.

Totul pornește de la mentalitate

Sursa

Stabilește-ți obiectivele personale

Începe de la prioritățile pe care le ai. Fie că e vorba de vacanțe, rambursarea anticipată a unui credit sau siguranța în cazul unor evenimente neprevăzute. Ideea e să ai un țel suficient de puternic pentru a te motiva să pui deoparte, lunar, o sumă. Și să existe o persoană care să te consilieze în a face asta. Atunci când economisești 150-200 de lei/lună pare o sumă infimă dar înmulțește-o cu 240. Și vei afla cât vei avea în cont peste 20 de ani.

Principalele obiective pot fi încadrate în următoarele categorii:

  • Siguranță financiară
  • Achiziție locuință
  • Viitorul copiilor
  • Închidere credite
  • Retragere din activitate (un fel de pensionare, dar mai devreme decât vârsta legală)

Calculează cât ești dispus(ă) să economisești lunar

Pune pe hârtie bugetul pentru fiecare tip de cheltuială în parte, în funcție de veniturile pe care le ai.

Patrick mi-a trimis o simulare de calcul. Astfel, din 3500 de lei venituri salariale, după eliminarea cheltuielilor obligatorii și a celor suplimentare, rămân 500 de lei. Din cei 500, 200 de lei pot fi economisiți lunar.

Cum să faci economii atunci când ai un buget redus

Dacă investești într-un produs de economisire 200 de lei lunar timp de 30 de ani (cu un randament de 8%/an brut, din care scădem costurile produsului de aproximativ 1%/an), la final rezultă aproximativ 230.000 lei (47.000 de euro). Pam pam!

Mă rog, în exemplul de mai sus, nu există rate sau chirie, nici întreținere iar valoarea facturilor mi se pare infimă față de ale noastre. Pe de altă parte, costurile timpului liber sunt mai mari decât cheltuim noi lunar deci există un oarecare echilibru.

Perseverează

Da, e nevoie de răbdare, determinare, consecvență. Neapărat organizare: banii puși lunar în plicuri separate, alocate fiecărui tip de cheltuială în parte.

Și capacitate de a face compromisuri. L-am întrebat pe Patrick la ce a fost dispus el să renunțe de-a lungul timpului. Mi-a răspuns:

Poate am amânat o vacanță, mi-am achizitionat o mașină mai ieftină decât doream pentru a avea stabilitate și pe viitor, hainele de brand nu sunt cei mai "buni prieteni" în calea spre independența financiară.

Patrick Popescu (https://www.viitorpeplus.ro/)

Îți recomand să îl contactezi pe Patrick dacă ai nevoie de claritate în stabilirea obiectivelor financiare și/sau vrei să-ți optimizezi bugetul.

Drept concluzie, vă las citatul pe care l-a ales la finalul discuției cu mine:

Foto antet Pexels

Abonează-te la blog prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

2 răspunsuri la “Cum să faci economii atunci când ai un buget redus”

Ordine sau dezordine

Desi am fost mereu calculata cu banii si crescuta cu legendare fraza,, nu am bani,, pana sa il cunosc pe Adrian Asoltanie eram cu adevarat dezordonata in economisire si dramuire.
Acum ma bazez pe Revolut si aplicatia sa. Imi fac multe foldere/seifuri de pastrat banii. Ii impart pe facturi, mancare, masina, vacanta, gradinita, etc…. Toate sunt trecute acolo, dar pana la urma nimic nu este batut in cuie. Insa ideea de a ma organiza exista si ma juta. Pana intervine imprevizibilul si da cu bugetul de pamant.

Ramona D

De multe tipuri de educație e inca nevoie la noi, dar educatia banilor cu siguranța e una dintre ele!

Lasă un răspuns

Adresa dvs. de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Partajează asta:

Apreciază:

Apreciază Încarc...