Din nou în clasa I, la Școala siguranței Tedi

Școala siguranței Tedi

Am avut ocazia să ajung din nou în clasa I, dar nu ca elev și nici ca părinte. Rolul meu a fost să asist la o lecție din programul Școala siguranței Tedi. Și pentru asta, am făcut o scurtă excursie la Târgoviște, unde am descoperit niște oameni calzi, dedicați și o clasă de copii suuper implicați și drăgălași.

Dar să o luăm cu începutul 🙂

Ce este și cine se poate înscrie în programul Școala siguranței Tedi

Școala siguranței Tedi este un program educativ inițiat și implementat de către compania Maspex Romania prin brandul Tedi și care se desfășoară în parteneriat cu Ministerul Educației și cu Poliția Română prin Institutul de Cercetare și Prevenire a Criminalității. Acest program educativ se adresează elevilor de clasa I și are ca obiectiv consolidarea informațiilor privind siguranța școlarilor care s-ar putea confrunta cu pericole în drum spre școală, la școală, acasă sau în timpul vacanțelor.

Sursa: comunicat de presă

Asimilarea cunoștințelor se face practic, prin diverse idei de activități și materiale puse la dispoziție cadrelor didactice, copiii dezvoltându-și un set de abilități la care să apeleze în diverse situații.

Participarea la program este GRATUITĂ şi se realizează pe baza înscrierii de către învățători pe site-ul www.scoalatedi.ro

Proiectul este în cel de-al șaptelea an de activitate și a acumulat peste 252.000 de absolvenți din toată țara. Deci, când era Lidia în clasa I, se derula dar iată că eu n-am știut la momentul respectiv, cu siguranță i-aș fi spus doamnei învățătoare despre el.

Lecția de siguranța circulației și întâlnirea cu Tedi

Vineri la 8:00 am plecat spre Târgoviște. Dimineața era senină și drumul, presărat cu câmpuri verzi condimentate cu maci de un roșu aprins, m-a scos din rutina zilnică. Am rezonat din prima clipă cu însoțitoarea mea și conversația a curs de la sine. Am ajuns la fix în Târgoviște, cu câteva minute înainte să înceapă lecția mult așteptată de copii. Toți erau nerăbdători să-l întâlnească pe Tedi așa că au oftat puțin când am intrat doar noi J) Dar doamna învățătoare și duo-ul de polițiști i-au asigurat că nu mai durează mult și apare personajul lor preferat.

Chiar eram curioasă cum se va derula discuția cu elevii în compania a doi polițiști, despre care se știe că, prin natura meseriei, trebuie să fie mai fermi. Cei care au facilitat lecția s-au echilibrat perfect. El, ceva mai în vârstă, mucalit, foarte energic și, făcând câteodată pe polițistul dur iar ea, blândă și răbdătoare cu cei mici.

La scurt timp, a intrat Tedi pe care copiii l-au primit cu urale și a stat lângă ei pe toată durata orei. Lecția a fost foarte interactivă, elevii de clasa I primind întrebări despre:

  • Scaunul de mașină și purtarea corectă a centurii de siguranță
  • Indicatoare rutiere
  • Mersul pe bicicletă și cu ce trebuie să o echipăm pentru a fi în siguranță pe bicicletă
  • Cum traversăm strada corect
Școala siguranței Tedi

Aproape toți aveau mânuțele pe sus, se întreceau care răspunde primul și se vede că doamna învățătoare s-a implicat mult în pregătirea lor pentru că au au știut o grămadă de lucruri.

Cu ocazia asta am aflat, de exemplu, că înainte de a traversa trebuie să te uiți în partea stângă și apoi în dreapta. Eu nu aveam o ordine până acum, doar mă asiguram de vreo 2 ori în ambele direcții.

La final, toți copiii au primit diplome de participare dar și mai mare le-a fost surpriza când au ieșit în curte și au văzut că li se pregătea o demonstrație de prindere a unui hoț. Simularea a făcut-o un polițist cu câinele său antrenat, în sunet de sirene pentru a da o senzație cât mai realistă. Eu eram absorbită de frumosul Nero, un ciobănesc german negru ca tăciunele.

Școala siguranței Tedi

M-am întors acasă încărcată cu bună dispoziție datorită oamenilor extrem de implicați pe care i-am cunoscut. M-au impresionat dna învățătoare la care am văzut bucuria de a face ceea ce îi place, polițiștii mândri să le poată împărtăși copiilor din meseria lor și echipa care se ocupă de ani întregi de acest program.

Programul se va relua din toamnă, așa că dacă aveți copii care intră în clasa I sau cunoașteți învățători care ar vrea să participle alături de cei mici, dați-le de veste să intre pe site-ul proiectului sau să solicite informații pe adresa contact@scoalatedi.ro.

Abonează-te la blog prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Lasă un răspuns

Adresa dvs. de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Partajează asta:

Apreciază:

Apreciază Încarc...