Ce mâncăm la 3 ani?

Postarea asta e aici nu pentru că m-am apucat de food blogging, ci fiindcă am avut, de atât de multe ori, pană de idei în bucătărie încât mi-e utilă şi mie o listă cu „beculeţe”, adică ce-i place Lidiei şi e şi sănătos. A se citi înşiruirea de mai jos cu gândul că fiecare copil e diferit deci sunt doar sugestii din portofoliul personal, care funcţionează la noi (pozele-s din „ograda” proprie). Şi cu menţiunea că am spicuit ce mi se pare cel mai bun pentru sănătatea ei dar, evident, pe lângă mai scapă şi produse de pe lista neagră, mai ales când nu sunt eu acasă. Deh, educaţia culinară nu trebuie făcută doar la copii… But anyway, sper sa vă fie de folos ideile despre ce mâncăm la 3 ani.

Mic dejun

– 1-2 felii de pâine din făină integrală / secară / bob întreg, etc cu unt şi caşcaval, unt şi miere / gem, pastă de avocado, carne de curcan sau pate făcut în casă (rareori şuncă sau jambon de curcan) – încerc să reduc mesele cu carne pe zi, aşa că mic dejunurile cu carne sunt excepţii

– omletă fără ulei sau ouă de prepeliţă fierte tari, cu puţină brânză slab sărată şi castraveţi

– suc proaspăt stors din ce am prin casă (mere, portocale, mandarine, pere, struguri, morcovi, sfeclă etc)

– iaurt natur cu: cereale / fulgi de porumb / amestec de seminţe de floarea soarelui şi stafide / mix purgativ (tărâţe de ovăz şi de psyllium, seminţe de in), având în vedere constipaţia ei

894581_10151543371649621_1618380751_o

Prânz

– musai supă: de curcan, găină sau pui hrănit cu chestii ok (nu mă întrebaţi, că nu mă pricep şi nu vreau să ştiu detalii doar că lucrând alături de auditori, am aflat despre mărcile care sunt în regulă), uneori cu ficăţel, pipotă sau inimioară, mărunţite în castronel. Sau supă cremă de legume (din seria – ce ai prin frigider/congelator, fiert şi blenduit, cu puţin ulei de măsline la sfârşit! pam pam)

– pulpă de curcan la cuptor cu ciuperci

– ciocănele de pui cu piure şi salată de castraveţi (de mare angajament castraveţii, i-ar mânca alături de orice dar la alte legume crude cu greu o fac să deschidă gura de 2 ori)

– bucăţele de piept de pui în fulgi de porumb, la cuptor şi sos de usturoi (usturoiul încă nu o pasionează la fel de mult ca pe mine, deşi mă arde la stomac)

– caşcaval pane (prăjit în untură :D)

– mai fac uneori şi tocăniţă de legume (în care adaug şi mazăre, fasole verde sau linte, ceea ce nu o prea bucură) dar nu e în topul preferinţelor fetei decât asociată cu carne…(carnivora lui ta-su, cum ziceam într-o postare anterioară) sau tocăniţă de ciuperci cu mămăligă

– rareori îl mai prinde domnişoara pe ta-su cu cârnaţii pe aragaz sau carnea de porc prăjită în untură (parcă o şi aud „miroase a cărniţă”) şi nu scapă până nu-i dă şi ei o gură…

1270216_10151817867604621_1646639301_o

(poză: tartă cu somon şi dovlecei)

Cină

– funcţionează mereu: medalion de somon la grătar cu broccoli la abur (printre puţinele legume pe care le mănăncă fără să crâcnească….weird, I know 🙂 )

– păstrăv sau alt peşte la cuptor, cu garnitură de conopidă sau broccoli aburite

– spaghete (sau paste integrale) cu caşcaval, sos de roşii, ceapă şi măsline şi, mai nou, spaghete carbonara, am învăţat de la o colegă o reţetă atât de simplă pentru care îi mulţumesc

– un soi de hamburger/chiftea din carne de vită tocată, amestecată cu ceapă, condimente şi ou, puse de-a dreptul în tigaie (fără ulei), dupa ce am format, în prealabil, nişte guguloaie, presate în tigaie. Rezultatul îl vâr între 2 felii de pâine, cu caşcaval şi ketchup (eh, guilty pleasure!) şi papă cu plăcere

– brioşe cu caşcaval şi legume (da, cu făină albă..am încercat cu făină de secară dar nu se leagă compoziţia, încă nu-mi dau seama de ce)

– un fel de pizza, de fapt e cu blat de tartă (făcut la rece), cu sos de roşii şi ce am prin casă, cu ou şi smântână deasupra, dat la cuptor. A pornit de la o reţetă de tartă cu felii de somon şi dovlecel şi am experimentat 🙂

– când chiar nu am nimic gătit în casă şi nici chef sau energie, un sandviş cu unt/brânză şi măsline sau cu caşcaval şi şuncă (încălzit în sandwich-maker), nu dă greş niciodată

1390741_10151935762469621_1434408720_n

(poză: sandvişuri cu pastă de avocado)

Gustări:

Caju crud, merişoare uscate, fructe tăiate bucăţele, salată de fructe cu iaurt bio cu vanilie, unt de arahide, iaurt bio cu afine sau zmeură. Mda, şi covrig sau sărăţele când chiar ne e foame 🙂

Cât despre desert…vă zic doar ce mi-a ieşit special, că nu mă prea laud la capitolul ăsta, sunt încă în etapa de studiu 🙂

– am făcut, asistată de Lidia, câteva dulciuri raw-vegane (biluţe de caju crud şi migdale, cu unt de cocos şi miere, date prin fulgi de cocos sau carob)

– pandişpan cu cremă de vanilie şi stafide (atunci când cere tort în disperare)

– brioşe cu dulceaţă sau cu dovleac

– clătite

Cam astea sunt ideile care îmi vin acum. M-aş bucura să mai aflu şi de la voi reţete care dau bine în stomăcele mici dar pretenţioase 🙂

 

Fotografiile din articol sunt din arhiva personală iar pentru cea din titlu, sursa este Pexels

Abonează-te la blog prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

3 Răspunsuri la “Ce mâncăm la 3 ani?”

Irina

Buna,f utila lista majoritatea le papam si noi.Poti te rog sa spui care sunt marcile de pui ok?am o mare problema cu treaba asta si chiar m-ai ajuta cu aceasta informatie.Multumesc anticipat.Numai bine!

Bună Irina, mulțumesc pentru apreciere. N-aș vrea să fac reclamă și nici să intru în polemici așa că o să-ți trimit pe mail. Oricum, părerile sunt foarte împărțite.

Irina

E perfect pe mail.Multumesc!

Lasă un răspuns

Adresa Dvs. de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu*

Partajează asta:

Apreciază:

Apreciere Încarc...
%d blogeri au apreciat: