Voluntar ateliere pentru copii mici, la bibliotecă

10922617_384665228377149_5246075428959436884_n

În inima Bucureştiului există un loc unde poţi merge cu copilul mic, pe gratis, şi te mai alegi şi cu o carte împrumut (pentru tine, pentru copil sau, de ce nu, pentru amândoi) 🙂 E vorba de Biblioteca Ion Creangă - filiala de tineret a Bibliotecii Metropolitane, aflată foarte aproape de zumzetul şi forfota din centrul Capitalei dar îndeajuns de "ascunsă" încât să menţină liniştea şi magia unei astfel de clădiri.

E un spaţiu cu o lumină şi o căldură aparte, un mix între clasic şi contemporan, între fantastic şi real, cu un permanent iz de cultură bună, ce nu se învecheşte niciodată. De fiecare dată când intru acolo, mă simt ca un personaj dintr-o nuvelă de Eliade, care a consumat o băutură ameţitoare şi parfumată, având ca singur efect secundar o infuzie de mult bun simţ.

Fiind dedicată tinerilor şi copiilor, bineînţeles că acolo nu sunt doar cărţi ci şi joacă şi învăţare distractivă. Atelierele şi evenimentele se ţin lanţ aşa că, acum vreo 2 zile, cunoscându-le bine pe reprezentantele bibliotecii, am întrebat dacă în următoarele sâmbete au organizat ceva care să li se potrivească şi picilor de 3 ani (da, au deschis şi sâmbăta până la prânz, nu-i aşa că e grozav?). Astfel am aflat că, din păcate, încă nu colaborează cu persoane care să susţină evenimente pentru micuţi de 3-5 ani, deci m-am gândit să dau sfoară în ţară pentru că sunt convinsă că, printre voi, sunt persoane care cunosc bine preferinţele şi temperamentul copiilor mici şi ştiu cum să le capteze atenţia şi imaginaţia pentru o oră, fiind dispuse să facă asta voluntar. Ce ziceţi?

Ca să vedeţi că treaba e serioasă, vă dau adresa de mail a unei persoane de la Biblioteca Ion Creangă, pe care cu siguranţă o veţi îndrăgi de la prima interacţiune pentru că este de o sensibilitate cu adevărat specială şi creativă: dra Gabriela Toma (gabriela.toma.ed@gmail.com). Aştept cu nerăbdare să o aduc pe Lidia la un atelier organizat la bibliotecă!

 

PS: poza este preluată de pe timeline-ul bibliotecii, unde puteţi găsi o grămadă de chestii drăguţe

Abonează-te la blog prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Lasă un răspuns

Adresa dvs. de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Partajează asta:

Apreciază:

Apreciază Încarc...