Vreme de 4 zile am călătorit în timp. De la amintirile povestite de gazda noastră, până la incursiuni în geoparcul dinozaurilor, am trecut cu viteza luminii prin epoca dacilor şi apoi în evul mediu.
Verişoara bunicii mele e o femeie puternică, un om trecut prin multe experienţe. În copilărie, fiind război, familiei ei i s-a luat tot şi au fost nevoiţi să se mute din Bucovina tocmai în Craiova, apoi s-au răspândit. Bunica mea a ajuns în Bucureşti, verişoara ei s-a stabilit la Deva, oraşul unde ne-a primit cu braţele deschise în mini-vacanţa care tocmai s-a încheiat.
Ghemuită pe canapea, lângă silueta pianului la care fiul ei cel mare cânta în tinereţe, i-am ascultat crâmpeie din viaţă.
Istorisirile ei la ceas de seară, în penumbra unei sufragerii cu mobilă din lemn masiv, plină cu cărţi, mi-au însoţit peregrinările printr-o zonă în care timpul parcă se scurge diferit.
Prima interacţiune cu Castelul Corvinilor a fost un semi-fiasco pentru că era o coadă incredibil de mare, în jurul orei 10:30.
Asta însă nu ne-a descurajat, ne-am hotărât să vizităm obiectivele din jur şi să revenim mai pe seară. Lângă castel este un fel de muzeu al terorii, unde sunt prezentate modalităţi de tortură din Evul Mediu. Nu este recomandat copiilor sub 12 ani, motiv pentru care Lidia a rămas marcată de ceea ce a văzut înăuntru şi mai ales de sunetele înregistrate cu oameni care gemeau de durere (ea s-a dus totuşi cu ta-su în timp ce eu stăteam la coadă la plăcintă cu mere...). Dacă sunteţi curioşi în ce mod erau chinuiţi răufăcătorii în acele vremuri, biletul costă 10 lei pentru adulţi.
Deşi pot să înţeleg cât de cât ideea unui muzeu despre tortură, pentru a exemplifica pedepsele medievale, nu pricep distracţia oamenilor din prezent de a-şi face poze cu capul în ghilotină.
Dar na, poate sunt eu prea serioasă 🙂 Revenind la complexul din jurul castelului, în afară de partea macabră mai există Muzeul de Arheologie, istorie şi etnografie care include şi 4 camere în care sunt înfăţişate specificităţile breslelor de altă dată. Vizitatorii se pot familiariza cu unelte, obiceiuri, simboluri din vremuri străvechi.
Deşi copiii mici nu înţeleg mare lucru neavând baza teoretică şi istorică, mie îmi place să o expun pe Lidia la tot felul de informaţii vizuale. Trăiesc cu speranţa că, atunci când va da peste un context similar, să le poată extrage dintr-un colţ al memoriei cu un "aaaa, parcă am văzut acolo ceva despre asta".
Aproape de prânz, am plecat spre Sarmizegetusa Regia, un loc misterios despre care mulţi arheologi şi-au dat cu presupusul iar gurile "rele" spun chiar că regretatul Sergiu Nicolaescu şi-a adus un aport înainte de a filma "Dacii" 😀 Adevărul nu-l ştie nimeni, mituri sunt multe dar cel mai cert e că strămoşii noştri construiseră o fortificaţie cu o mare încărcătură energetică.
De la parcare, se urcă 1 km pe un drum pietruit şi apoi, după o foarte scurtă excursie prin pădure, vă va ieşi în cale poieniţa de mai sus. Preţul unui bilet e de 10 lei pentru adulţi şi 5 lei pentru copii.
În josul traseului, la coborâre cu maşina, este o mică expoziţie cu monezi şi brăţări dacice şi romane.
Seara ne-am încercat din nou norocul la Castelul Huniazilor şi, pe la 18:30, nu mai era coadă aşa că am pătruns 🙂 30 de lei biletul de intrare pentru adulţi. Cum eu sunt pasionată de epoca medievală, am savurat cu ochii mari şi creierul larg deschis, fiecare încăpere (şi sunt multe!).
În ziua dinaintea plecării, am vizitat plaiurile Haţegului şi am mers în Geoparcul Dinozaurilor special pentru Casa Vulcanilor. O să revin cu un articol separat pe tema asta pentru că e un proiect foarte interesant pentru copii.
Am lăsat la urmă Cetatea Deva pentru că era foarte aproape de blocul în care am stat. Un drum cu telecabina costă 10 lei dus-întors pentru adulţi, 5 lei pentru copii. Panorama e foarte frumoasă, cetatea însă nu prea m-a impresionat, se pot vizita doar zidurile exterioare momentan. Am înţeles că înainte era deschisă şi înăuntru, acum sunt lucrări de consolidare şi reamenajare.
O călătorie care a presupus mult stat în maşină (noroc cu autostrăzile Bucureşti - Piteşti şi Sibiu - Hunedoara), multe istorisiri care au trecut razant pe la urechile noastre dar din care nu am putut cuprinde îndeajuns.
Hunedoara e un ţinut de legendă, cum nu întâlneşti peste tot.
Mi-aş fi dorit să ajungem şi la Alba Iulia dar nu a fost timp. Data viitoare când mergem prin zonă, o vom include pe listă, alături de Sibiu şi Sighişoara unde am mai fost, dar merită revăzute.
