Colaborare sau competiție? Scriam mai demult că, din punctul meu de vedere, cea mai corectă competiție e cea cu noi înșine. Cea în care evoluăm, încercăm să ne întrecem pe noi, cei de ieri, nu pe cei din jurul nostru. Din păcate, în lumea în care trăim, principiul "ăluia mai șmecher decât restul" e mult… Continuă lectura Colaborare sau competiție? Despre niște board games diferite
Mereu unii vor fi primii şi alţii nu. Ce se spune, de obicei, că reiese din asta? Învăţăm să pierdem... Uneori, cam aceiaşi câştigă de fiecare dată iar "loserii" se disting clar. Asta înseamnă că trebuie să tot învăţăm să pierdem? Eu nu am fost prima, doar am experimentat căzăturile, încercând să urc. Dar sincer… Continuă lectura Cea mai corectă competiţie
În primul episod am publicat părerea Cristinei despre încăpăţănarea (uneori exagerată, mi se pare mie) a fiică-mii. Cristina Petrescu-Ghenea este medic specialist în psihiatria copilului şi a adolescentului, psihoterapeut de cuplu şi familie, în cadrul Asociaţiei Multiculturale de Psihologie şi Psihoterapie (AMPP). În continuarea provocării pe care i-am lansat-o, de a mă ajuta să interpretez şi să gestionez 3 situaţii dificile,… Continuă lectura Din angoasele mele de mamă (V): competitivitatea, nervozitatea şi nerăbdarea