Stop hărţuirilor între copii

IMG_1337

Mă ştiţi ce receptivă mi-s atunci când e vorba de iniţiativele la care participă organizaţiile non-profit. Dacă e vorba şi de campanii adresate copiilor şi tinerilor, sunt printre primii la apel. În cazul de faţă, un nou subiect spinos (evident, cum altfel?): bullying. Sau, mai neaoş, momentele alea în care un copil mai mare îi tachinează pe ăi mai mici, sau o gaşcă prinde la colţ pe altul şi îl face în toate felurile sau, mai rău, iese cu bătaie etc. Pe scurt,  hărţuire.

Între 2011 şi 2013, Asociaţia „Telefonul Copilului” a înregistrat peste 2.900 de apeluri de la copii care au dorit să vorbească despre bullying, 57% dintre aceştia fiind băieţi cu vârste între 12 – 17 ani. În 2014, peste 1.000 de copii din România au sunat la “Telefonul Copilului 116 111”.

Cartoon Network alături de Asociaţia "Telefonul copilului" şi artistul Alex Velea au făcut front comun (iacă, tot la termeni războinici ajung) şi au lansat o campanie interesantă, sub sloganul "Fii prietenos, nu răutăcios". În vreme ce ONG-ul ridică mari semnale de alarmă în ceea ce priveşte cazurile de agresivitate relatate de copii/adolescenţi la telefon (mai ales cu vârste cuprinse între 12 şi 17 ani), cu speranţa în glas de a primi ajutor, Cartoon Network atrage atenţia printr-o serie de clipuri (unul dintre ele îl are în prim plan pe artistul îndrăgit de adolescenţi, Alex Velea) adresate atât celor afectaţi de fenomenul bullying-ului cât şi "agresorilor". Pun între ghilimele pentru că, din punctul meu de vedere, şi cei care hărţuiesc sunt victime, altfel nu s-ar comporta aşa. Evident, pe lângă campania de atenţionare, există şi resursa, vitală în multe cazuri, aş spune eu: consilierea terapeutică. Astfel, copiilor care se confruntă cu probleme de acest gen, pot primi ajutor de specialitate: CartoonNetwork.ro/clubulprieteniei.

unnamed

”Cartoon Network reprezintă locul unde copiii pot fi ei înşişi, încurajându-i să aibă încredere în ei.”, a spus Hannes Heyelmann, Vicepreşedinte Senior şi Managing Director Turner Broadcasting pentru Europa Centrală şi de Est. ”Ştim că fenomenul bullying este o problemă care afectează o mare parte dintre telespectatorii noştri. Împreună cu parteneri ca Asociaţia Telefonul Copilului şi Alex Velea, ne dorim să îi motivăm să acţioneze împotriva acestui fenomen şi să nu le fie frică să spună tare ce li se întâmplă. Noi tratăm această problemă delicată într-o manieră în care copiii o pot înţelege şi îi îndrumăm către specialiştii care îi pot ajuta.” a adăugat Heyelmann.

La rândul său, Alex Velea a spus: “Mă bucur să ştiu că îi pot ajuta pe copii să se opună fenomenului bullying. Este o problemă reală şi toţi copiii din România pot fi afectaţi. Cred că primul lucru pe care cei mici trebuie să îl facă într-o astfel de situaţie este să stea de vorbă cu o persoană apropiată, de încredere, şi să povestească prin ce trec. Nu trebuie să sufere în tăcere sau să rămână indiferenţi atunci când asistă la astfel de hărţuiri. Toţi putem fi prietenoşi şi respectuoşi faţă de ceilalţi”.

Cătălina Florea, Director Executiv, Asociaţia „Telefonul Copilului” spune: “În lumea magică a desenelor animate, viaţa este o joacă frumoasă. În universul unor copii, însă, teama, suferinţa şi depresia au devenit noua realitate. Ştim asta din ceea ce ne spun copiii afectaţi de fenomenul bullying, care ne cer ajutorul odată cu apelul lor la „Telefonul Copilului 116 111”. Campania lansată împreună cu Cartoon Network este prima campanie care abordează fenomenul bullying încă de la vârsta la care copiilor li se conturează personalitatea, totodată aducându-ne mai aproape de toţi acei copii care ţin sub tăcere ceea ce nu le dă pace, încurajându-i să ceară ajutor”.

 

Eu personal, mi-aş dori ca şi copiii agresivi (bullies) să fie impactaţi şi ajutaţi de această campanie pentru că şi ei sunt, la rândul lor, traumatizaţi. Acesta fiind motivul principal pentru care se comportă aşa.

IMG_1583

Abonează-te la blog prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

2 răspunsuri la “Stop hărţuirilor între copii”

din cate am inteles in cadrul conferintei, atat victimele, cat si agresorii primesc consiliere psihologica ori cel putin asa se incearca

Asta e o veste buna 🙂 (eu n-am putut sta in sala, pentru ca fetita mea nu vroia sa ramana singura in sala mare)

Lasă un răspuns

Adresa dvs. de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Partajează asta:

Apreciază:

Apreciază Încarc...