Cadouri speciale de la Șoapte Urbane: aranjamente cu mușchi stabilizat

Urc treptele de la metrou. Sunt obosită și un pic înfrigurată dar i-am promis că ne vedem. Mă uit la oamenii care vin înspre stație și o zăresc pe Ina. Am recunoscut imediat, din fotografiile văzute pe Facebook, privirea aceea de un verde pătrunzător. După ce am admirat minunățiile care ies din mâinile-i iscusite, a început să îmi spună povestea ei. Am aflat de unde a pornit și ce înseamnă pentru ea Șoapte Urbane și aranjamentele cu mușchi.

Ina

Ina e mama unui băiat de 33 de ani, pe care l-a crescut singură de la vârsta de 5 ani. Vine din Craiova, unde a avut job-uri care au implicat procese de achiziții, negocieri, analiza de business și IT. Dar a avut ca pasiune și crearea de mărțișoare și ornamente din hârtie creponată, hobby-uri care au avut succes. Printr-o întorsătură fericită a vieții, acum ceva vreme a decis să se mute în București.

O femeie care a trecut prin multe și a făcut pace cu ea însăși. în primul rând, pentru a putea depăși greutățile. Ina e o doamnă. Hotărâtă, conștientă de propria forță, ascunde însă și o doză mare de sensibilitate. Pentru ea contează enorm calitatea, respectul pentru munca depusă, profesionalismul și eficiența. Prin prisma drumului profesional dificil și divers pe care l-a parcurs, știe să facă anumite conexiuni demne de admirat. Iar priceperea și dăruirea pe care le-a moștenit de la mama și bunica sa, i-au fost lumină călăuzitoate.

Șoapte Urbane

Șoapte Urbane este un concept unic, un proiect care îi e foarte aproape de suflet.

Conceptul de aranjament mic cu mușchi stabilizat îi aparține.

Totul a pornit de la faptul că lucrează într-un birou care are foarte puțină lumină naturală, nepermițându-i să țină Violete de Parma, florile pentru care are o mare pasiune. Așa că a căutat ceva care să reziste și în astfel de condiții. Cu răbdare și perseverență, a făcut cercetări, a testat. Și astfel a ajuns la mușchiul stabilizat. A dedicat efort și resurse pentru a vedea care sunt condițiile optime în care mușchiul stabilizat se poate păstra cât mai mult posibil.

Pagina Șoapte Urbane am creat-o în 2017, după ce, timp de un an, am studiat comportamentul mușchiului stabilizat și am testat multe elemente pe care le folosesc în aranjamente. Primul pas l-am făcut luând cantități mici, mostre și a studia comportamentul în timp, în diverse condiții. Am făcut mici tablouri pe care le-am pus în baie, în bucătărie și prin casă.

Ina Noileanu
Sursa pagina de Facebook

Din ce sunt făcute aranjamentele

În aranjamente sunt integrate doar flori și elemente cu structură lemnoasă, care sunt tratate ecologic. Ina consideră că este important sa lăsam copiilor noștri un viitor cât mai puțin poluat cu plastic. Aranjamentele sunt atât de speciale și delicate pentru că le lucrează din produse de calitate, cu atenție și rigurozitate.

Cum e recomandat să le întreținem pentru a ne bucura de ele cât mai mult timp

În primul rând, nu se udă și nu trebuie expuse in lumina solară directă. Umiditatea e bine să fie mai mare de 30% și temperatura între 10 și 27 de grade Celsius.

TOMBOLA Șoapte Urbane

Aveți șansa de a câștiga un aranjament Sunrise Pink (la fel ca cel din imaginea de mai jos). Pentru a participa la tombolă, vă rog să lăsați un comentariu la acest articol, până duminică, 16.02 ora 20:00.

Foto Corina Alexandrescu

Abonează-te la blog prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

12 răspunsuri la “Cadouri speciale de la Șoapte Urbane: aranjamente cu mușchi stabilizat”

Cobzariu Laura

Ina este un artist deosebit! M-a surprins cu aranjamentele sale!❤️

Ancuta Miftode

Doamna, sunteti o persoana puternică, de admirat, de urmat. Va doresc mult succes in ceea ce faceti. Va îmbrățișez cu drag!

Ciotea Tunde Ibolya

Un exemplu de vointa, creativitate si sensibilitate!Felicitari,doamna Ina!

Culcea Georgiana

Felicitari doamnei Ina pt idee, determinare si talent!

Musteata-Pavel Marioara

Buna seara si multumim pentru articol. Am avut placerea de a comanda de la doamna Ina, o persoana deosebita care realizeaza lucrari extraordinare! Toate cele bune va doresc!

Lore

Aranjamentele ei sunt extraordinare.Mult succes mai departe!

Arabolu Raluca

SUPERBE! MINUNATE!

Panzariu daniela

Foarte frumoase aranjamentele marca soapte urbane. Felicitari doamnei! Felicitari si dvs pentru articol!

Oana Ivu Dan

Am cumparat doua aranjamente de pe Soapre Urbane.O sa revin,cu drag,de fiecare data cand vreau sa ofer un cadou special.Creatiile d-nei Ina sunt deosebite,la fel ca si dansa.Nu trebuie sa stai mult in preajma dansei pentru a-ti da seama ca este un om bland,un om ce transmite energie pozitiva prin toti porii.Este foarte atenta la detalii,avand grija ca si ambalajul sa fie perfect.Va multumesc!

Nicoleta Hangiu

Sunt minunate creatiile doamnei Noileanu si va multumin pentru sansa de a obtine acest superb aranjament!

Mămica Activă

Felicitări Arabolu Raluca, ești câștigătoarea unui aranjament cu mușchi stabilizat marca Șoapte Urbane! Extragerea este publică aici https://www.tragerilasorti.ro/extrageri/9925-aranjament-cu-muschi-stabilizat-soapte-urbane

Arabolu Raluca

Ce surpriza plăcută! Multumesc frumos!

Lasă un răspuns

Adresa dvs. de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Partajează asta:

Apreciază:

Apreciază Încarc...