Într-o zi de vară am citit un articol care m-a făcut să vreau să aflu mai multe, din motive lesne de ghicit. E vorba despre Şcoala de Vorbire, proiect iniţiat de dna Marta Novaceanu. I-am scris imediat şi m-am bucurat să primesc un răspuns cald şi profesionist, aşa cum mă aşteptam. Redau, mai jos, integral, interviul pe care mi l-a acordat.
Cine este Marta-Ramona Novăceanu?
Despre mine pot să vă spun că sunt specialist în comunicare şi PR (absolventă a SNSPA), masterand în Politici Publice şi Integrare Europeană (tot la SNSPA) şi am o experienţă de peste 19 ani în audiovizual. În tot acest timp, deşi am vorbit mii de ore la microfoanele radiourilor sau în faţa camerelor de luat vederi, am simţit că experienţa pe care am acumulat-o trebuie să o transmit mai departe. Aşa că, în urmă cu trei ani, m-am hotărât să împărtăşesc cunoştinţele de comunicare şi de modelare a vorbirii în cadrul mai multor ateliere de public speaking, dicţie sau comunicare. Am antrenat alături de Teo Trandafir elevii clasei de prezentator TV din TV&Film Academy by Ruxandra Ion şi am predat alături de Carmen Tănase şi Marian Râlea la clasele de actorie din cadrul aceleiaşi Academii, cursuri de arta vorbirii, dicţie şi voice acting.
Acum voi preda cursuri de dicţie, public speaking şi voice acting la Şcoala de Vorbire, pe care am fondat-o recent. Iar din octombrie, mi se vor alătura şi alţi profesionişti renumiţi din televiziune, radio şi teatru.
Ce înseamnă o vorbire corectă la 4 ani?
În mod normal, între 4 si 5 ani copiii trebuie să îşi dezvolte o parte importantă din vocabular şi limbajul oral. Ei trebuie să fie capabili să înţeleagă majoritatea lucrurilor pe care le aud şi să formuleze propoziţii formate din 5 sau mai multe cuvinte. Copiii cu vârste cuprinse între 4 şi 5 ani ar trebui să aibă un vocabular format din aproximativ 2000-2500 de cuvinte şi să poată vorbi destul de coerent, chiar dacă din când în când mai repetă unele cuvinte sau fraze. Evoluţia capacităţii de exprimare orală este însă diferită, de la un copil la altul. Unii copii vorbesc clar, dar au vocabular mai redus, în timp ce alţii vorbesc mult, dar nu rostesc clar cuvintele. Deşi cele mai multe dintre aceste situaţii sunt normale, există şi cazuri care ar trebui să ne pună pe gânduri şi să intervenim. Sunt acele situaţii în care copilul nu pronunţă toate sunetele dintr-un cuvânt în mod repetat, încurcă unele silabe similare, se bâlbâie frecvent sau pur şi simplu are probleme cu ordonarea cuvintelor în propoziţii. Cele mai afectate sunete sunt r, s, z, ţ ,ş ,j, ce, ci, ge, gi. De cele mai multe ori, aceste sunete, neputând fi pronunţate, sunt omise, înlocuite sau pronunţate deformat. Exemplu: ”sase” în loc de şase, ”totoş” în loc de cocoş.
Din păcate, studiile de specialitate arată că din ce în ce mai mulţi copii nu reuşesc să îşi dezvolte abilităţile de comunicare până la vârsta de 4 ani. Vorbim despre un procent cuprins între 14 şi 20% din copiii preşcolari şi de 5% din copiii şcolari. Dacă aceste tulburări de vorbire nu sunt depistate şi corectate la timp, copiii pot ajunge să aibă dificultăţi mari de comunicare care pot afecta negativ relaţia cu cei din jur sau performanţele şcolare. De aceea este deosebit de important ca părintele copilului cu astfel de probleme să îl implice în cât mai multe jocuri şi activităţi care îi dezvoltă vorbirea, iar dacă aceste probleme persistă, să apeleze cât mai repede la un specialist sau terapeut în vorbire (dicţie, logopedie).
Care este nivelul dorit de vorbire corectă la care doriţi să îi sprijiniţi pe copii să ajungă?
Fiecare copil este diferit şi ca atare nu pot estima un nivel unitar la care toţi copiii care vor trece pragul Şcolii de Vorbire vor ajunge. Îmi doresc însă să reuşesc să ajut cât mai mulţi copii să înveţe să vorbească sănătos folosind un vocabular adaptat vârstei fiecăruia şi să le pot educa respiraţia, care este baza unei articulări clare şi precise.
Respiraţia copiilor este diferită de cea a adulţilor. Spre exemplu, respiraţia diafragmatică la copii se transformă la vârsta preşcolară în respiraţie toraco-abdominală şi, treptat, spre pubertate, în respiraţie de tip toracic la fete şi în respiraţie costo-abdominală la băieţi. Din acest motiv, al continuei dezvoltări a organismului copiilor, apar şi probleme de coordonare a respiraţiei cu actul fonaţiei. Cele mai frecvente sunt ridicarea umerilor în timpul inspiraţiei, inspiraţia după fiecare cuvânt sau chiar în mijlocul acestuia, vorbirea în timpul inspiraţiei şi nu a expiraţiei cum e normal.
Toate aceste probleme pot fi corectate prin tehnici şi exerciţii specifice de respiraţie. Corectându-le la timp, vom reuşi să le dezvoltăm abilităţile de exprimare ale copiilor noştri şi îi vom ajuta să socializeze mult mai uşor, să aibă mai multă încredere în ei şi bineînţeles, să aibă performanţe şcolare crescute. De asemenea, este important să conştientizăm că prichindeii învaţă să vorbească şi să articuleze cuvintele aşa cum le aud în jurul lor şi încă de la cele mai fragede vârste le preiau şi le rostesc, prin imitaţie, exact în forma în care au fost pronunţate de cei din preajma lor. De aceea, părinţii sau cei care petrec mult timp alături de copil trebuie să fie un model de vorbire pentru micuţ, să pronunţe corect cuvintele atunci când i se adresează şi să-i explice micuţului atunci când rosteşte greşit un cuvânt, care este forma lui corectă.
De altfel, în cadrul Şcolii de Vorbire avem mai multe ateliere de dezvoltare personală pentru copii, de la cursuri de dicţie, teatru până la ateliere de storytelling sau de voice acting, unde copiii vor învăţa lectura pe roluri, vor şti cum să pună în scenă o poveste, vor interpreta personaje, vor învăţa cum să vorbească în public şi la microfon.
Ce metode de predare urmează să abordaţi?
Procesul de învăţare este cât se poate de relaxat, plăcut şi uşor de urmărit, axat pe foarte multe jocuri, activităţi practice, demonstraţii, exerciţii şi discuţii libere personalizate pe nevoile fiecărui participant la cursuri. Vom studia tehnici de improvizaţie, de respiraţie, tehnica rostirii la microfon, exerciţii de educare şi de modelare a vorbirii.
Care sunt hibele de vorbire, pe care le observaţi în jurul dvs?
Cele mai frecvente probleme de vorbire pe care le au adulţii sunt cele legate de gramatica limbii române. Din păcate, din ce în ce mai multe persoane folosesc greşit pronumele relativ la acuzativ (de exemplu: "cartea care am citit-o"), nu ştiu să acorde adjectivul cu un substantiv feminin la genitiv-dativ (de exemplu: "paginile cărţii citită de mine"), sau accentuează cuvintele greşit. Lăsând deoparte faptul că multe persoane nu au o lectură expresivă, nu au o intonaţie adecvată textului pe care îl citesc, nu ştiu să respire corect în vorbire sau să accentueze mesajele „cheie” dintr-o frază. Şi, din păcate, aceste probleme provin dintr-un nivel din ce în ce mai scăzut de cultură generală şi de cunoaştere a limbii române şi nu în ultimul rând din nivelul la care se află în acest moment învăţământul românesc. Fenomenul este extrem de vizibil în ultima perioadă în textele din presă, care sunt pline de clişee, redundante, scrise prost, adesea incoerente, greu de urmărit. Iar vinovaţi pentru asta nu sunt decât cei care angajează oameni cu un nivel superficial de cunoştinţe de limba română.
Ce beneficii are vorbirea corectă, în zilele noastre, pentru adulţi?
Învăţăm să vorbim înainte de a învăţa să citim. Din acest motiv, putem spune că suntem ce şi cum vorbim.Vocea face parte din noi, la fel ca şi înfăţişarea, este o expresie a individualităţii noastre. Din păcate însă, cei mai mulţi oameni nu înţeleg faptul că pentru a fi credibili şi convingători în comunicare trebuie să vorbească expresiv, corect şi sănătos. Cu alte cuvinte, dacă vrem ca mesajele noastre să fie puternice şi să se facă auzite atunci trebuie să le oferim o interpretare puternică. Şi cum fără voce nu putem face acest lucru, acest instrument trebuie acordat şi antrenat în permanenţă.
Aici intervine misiunea Şcolii de Vorbire, prima şcoală de voice acting din ţară, care prin cursurile sale de educare şi de modelare a vorbirii vă ajută să vă faceţi remarcaţi şi auziţi. Iar beneficiile sunt evidente. Pentru că veţi învăţa cum să fiţi expresivi în vorbire, cum să vă eliminaţi blocajele şi frica de a vorbi în public, cum să vă controlaţi emoţiile atunci când aveţi de susţinut diverse prezentări publice, veţi fi mai spontani şi fluenţi în exprimare.
Veţi fi doar dvs instructorul sau colaboraţi şi cu alte persoane?
Desigur că voi colabora şi cu alţi traineri. Din octombrie, cei mai renumiţi profesionişti din radio, televiziune şi teatru, se vor alătura Şcolii de Vorbire în cadrul cursurilor de comentatori sportivi, unice în România, a celor de voice acting, teatru sau public speaking acting.
Urmează să lansaţi un site de prezentare a proiectului?
Da, site-ul urmează să fie lansat în maximum o săptămână. Până atunci însă, cei care doresc să se înscrie la cursurile Şcolii de Vorbire o pot face pe adresa de e-mail voiceactingschool@yahoo.com.
Unde se vor desfăşura cursurile şi în ce zile/intervale orare?
Cursurile vor începe în octombrie, se vor desfăşura zilnic, de luni până duminică şi vor fi adaptate în funcţie de programul participanţilor. Deocamdată nu ne-am stabilit încă sediul, suntem încă în negocieri.
Cât va costa o şedinţa şi care este numărul de şedinţe recomandat?
Preţurile diferă în funcţie de atelier şi de durata cursurilor. Spre exemplu, un atelier pentru copii de 2 ore de dicţie sau de Reader’s children theatre costă 50 RON. Dar avem şi discount-uri şi promoţii pentru cei care se înscriu până pe 20 septembrie.
În ceea ce priveşte numărul de şedinţe de recomandat, este foarte greu să vă răspund la această întrebare, deoarece depinde de problemele de vorbire pe care le are fiecare participant şi de cât de motivat este să şi le depăşească, atât prin activităţile pe care le face în cadrul şcolii noastre cât şi printr-un antrenament personal.