Joaca online la un alt nivel: ROBOTescu îi învață pe copii programare și robotică

Vara trecută, m-am gândit că dacă tot a prins-o pe Lidia microbul gaming-ului (Roblox, hulit de părinți și deja obsesie pentru ăștia mici), să și învețe ceva util. Așa că am înscris-o la cursuri de programare în ROBLOX ținute de echipa ROBOTEscu. O să vă povestesc puțin cum s-a desfășurat în cazul ei și, spre final, cum puteți beneficia de o reducere.

Programare în ROBLOX

Sesiunile erau online, la început li s-a explicat cum să intre în ROBLOX studio. Apoi, și-au instalat pe telefon o aplicație, Discord, prin care ținea legătura în grupa lor. Cei din echipa ROBOTescu publicau pe Discord diverse tutoriale și teme de lucru. Tot acolo, fiecare cursant putea scrie unde întâmpină probleme sau sărbători reușitele. Scopul final al cursului era de a crea împreuna un OBI, cred că așa se scrie. Adică un joc în cadrul ROBLOX, pe care să îl poată accesa orice utilizator apoi. Atmosfera era prietenoasă, relaxată, ca într-o echipă de IT-ști veritabili 🙂

Metoda mi s-a părut foarte OK însă ea, fiind începător, n-a reușit să țină pasul. Deci aș recomanda cursul de programare în ROBLOX pentru cei care sunt la un nivel intermediar sau au trecut deja printr-un curs de Scratch.

Programare în Scratch

Sub îndrumarea echipei ROBOTescu, Lidia a făcut switch de la ROBLOX la Scratch, ca să învețe bazele programării, de fapt ale creării de jocuri online. La cursul de Scratch, copiii practic își însușesc conceptele de bază ale comunicării om-calculator. În primele sesiuni, fii-mea a reușit să facă un animăluț de pe ecran să se miște, să-și schimbe culoarea etc.

Cam ca în demo-ul de mai jos, unde un instructor ROBOTescu arată cum poate fi animat un personaj.

Ce învață copiii cu ajutorul echipei ROBOTescu

În primul rând, cei mici înțeleg că distracția online poate avea și rezultate folositoare. Și că pasiunea lor poate automatiza anumite activități. Apoi, învață cum se face asta, prin joacă.

De asemenea, creativitatea și inovația se împletesc natural cu abilitățile analitice. Ajung să își pună întrebări singuri și să caute soluții, creează conexiuni. Apoi experimentează, fac încercări și află ce se întâmplă. Greșesc, învață din erori și se mobilizează pentru a afla relația corectă dintre cauză și efect. Își dezvoltă capacitatea de rezolvare a problemelor.

Nu în ultimul rând, își petrec o parte din timpul în fața ecranelor, cu folos.

ROBOTescu

Cursurile de robotică și programare au reînceput

Pe 16.03, cei de la ROBOTescu au dat startul unei noi sesiuni de cursuri. Dacă vreți să vă înscrieți copiii, intrați pe pagina dedicată cursurilor și decideți împreună ce li s-ar potrivi mai bine. Puteți beneficia de o reducere pe baza recomandării din partea mea și, pentru asta, vă rog să-mi scrieți aici sau în privat.

Abonează-te la blog prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Un răspuns la “Joaca online la un alt nivel: ROBOTescu îi învață pe copii programare și robotică”

Laura Frunza

Ce interesant pare cursul de Roblox si au preturi foarte bune la cursuri, cand am vazut 200 lei pt 4 sesiuni mi s-a parut putin, avand in vedere ce preturi mai sunt pe piata la categoria asta de activitati online.

Lasă un răspuns

Adresa dvs. de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Partajează asta:

Apreciază:

Apreciază Încarc...