În ultima perioadă am început să observ o ciclicitate în comportamentul Lidiei. Pentru că de luni până vineri stă acasă full time cu mama şi pe mine mă vede doar seara, iar dimineţile a început din nou cu un fel de anxietate de separare, sâmbăta e zi de reconectare. Agitaţie, crize de furie, plâns, râs, stat în braţe şi tot tacâmul, printre sesiuni de dat cu aspiratorul, şters praful, gătit şi, eventual, cumpărături. Evident, duminica suntem epuizaţi psihic, şi eu şi soţul meu iar lunea când ajung la serviciu sunt buimacă. Aşa că m-am hotărât să fac ceva în privinţa asta. Ok, plânsul este benefic dar când e mai mult o lamentare continuă fără o descărcare sănatoasă, nu e în regulă.
Am decretat prima jumătate a zilei de sâmbătă, program de activităţi împreună. Indiferent dacă toţi 3 sau doar eu cu fiică-mea. Mers la ateliere, în parc sau oriunde, doar să ieşim din casă ÎMPREUNĂ. Asta înseamnă că trebuie să fac de mâncare de vineri seara sau să comandăm ceva la prânzul de a doua zi. Deh :)) În plus, am făcut eforturi considerabile şi mi-au ieşit nişte role play-uri de care sunt mândră (eu, cea fără de imaginaţie :D). Un joc de rol cu dinozauri (preferaţii ei): unul dintre dinozauri e supărat pentru că prietenul lui e la şcoală şi el nu ştie ce să facă, nu are cu cine să se joace şi în plus, îi e tare dor de el. Şi atunci apare altul care vrea să se joace cu el. Primul se lasă greu înduplecat dar în final, iese bine, îşi dă seama că are destule variante de îndeletniciri cât timp prietenul lui e la şcoală. Lidia mai iniţiază muulte momente de-a v-aţi ascunselea (fie între noi, fie între animăluţele cu care se joacă), se distrează cu jocuri cu, mă scuzaţi, pârţuri :)) (adică un animăluţ a mâncat muultă fasole şi mazăre şi celălalt leşină de zor) sau cu un cocoş care cântă tare şi îl trezeşte pe berbec, iar cel din urmă e morocănos nevoie mare. Toate sunt atât de logice, terapeutice, ingenue şi stau şi mă gândesc câte s-ar putea rezolva dacă aş avea timp şi energie să fac asta măcar o oră pe zi.
Va urma...
