Prin Bulgaria – de vizitat, de avut în vedere (partea I)

Spre deosebire de anul trecut, pentru concediul ăsta nu prea m-am organizat din timp. Am folosit doar booking pentru recenzii şi nu m-am documentat mai deloc, ceea ce s-a simţit, vă explic mai departe de ce. Am luat însă ca reper experienţa din Grecia în ceea ce priveşte mâncarea şi am zis din start "NU all-inclusive/demipensiune", pentru că acolo fuseserăm legaţi de cina de la hotel, unde se serveau mâncăruri grele, care nu ne-au priit seara.

Am vrut o vacanţă mai light, fără aglomeraţie, hărmălaie, depinzând doar de maşina noastră, nu de autocar/avion/ghizi, să ne facem noi programul în totalitate. Ceea ce ne-a ieşit, cu vârf şi îndesat :))

Pentru început, am făcut un mic ocol. Am ales să petrecem o noapte la mare la noi, la Corbu, pentru că am ţinut eu morţiş să văd plaja sălbatică de la Vadu (nişte prieteni ne-au recomandat să ne cazăm acolo şi nu chiar în Vadu).

Ce m-a dat pe spate acolo: biodiversitatea. Am văzut la 2 metri de noi (din maşină, ce-i drept), un erete care ne privea serios dintr-un copăcel şi o barză care mergea tacticos pe mijlocul drumului, evident neamenajat pentru maşini dar care poate fi totuşi parcurs fără probleme de un automobil normal. Mai erau libelule imense, fluturi care ne însoţeau curioşi, şopârle pentru pasionaţii de herpetologie de la noi din familie 🙂 Bineînţeles, am găsit şi un căţel, tare amărât, pe care l-am hrănit cu unul dintre sandvişurile destinate soţului meu :)) Mult nu am putut să ne bucurăm de sălbăticie pentru că, după cum se vede în a doua poză, se apropia furtuna care a şi început când am ajuns în cameră. Corbu este un sat, destul de departe de plajă, genul ăla de localitate în care pare să nu se întâmple nimic. Pensiunea la care am stat, găsită tot pe booking, a fost însă de bun augur: curată, curte, gazde primitoare, care au cu o fetiţă de vârsta Lidiei, aşa că entertainment-ul de seară i-a fost asigurat şi am respirat şi noi puţin 🙂

A doua zi am plecat spre Bulgaria, având ca prim obiectiv Balcic, grădinile şi palatul Reginei Maria, un loc absolut impresionant, cu mult bun gust. Spiritul ei e şi acum prezent în delicateţea straturilor de trandafiri, în clipocitul micii cascade sau în pantele ce şerpuiesc printr-o vegetaţie uimitoare. Marea e "bijuteria coroanei", elementul care completează peisajul mirific, ţinută parcă anume pe un piedestal invizibil, în faţa micuţului palat.

Am vizitat camerele încărcate de un aer distins, britanic, unde şi-a creat Regina Maria un loc de refugiu. Când m-am privit în oglinda din vremea ei, am fost mişcată până la lacrimi la gândul că avem onoarea de a intra puţin în intimitatea unei femei atât de puternice şi fascinante, care a avut un rol marcant pentru România în timp de război. Aici am găsit o descriere foarte frumoasă a ceea ce a reprezentat pentru noi şi cât suflet a pus în cele 2 case ale ei din România: de la Balcic (pe atunci, pământ românesc şi unde şi-a dorit să-i fie păstrată inima, după moarte) şi de la Bran.

Biletele se plătesc separat la două casierii, pentru palat şi respectiv pentru grădina botanică, dar sunt obligatorii ambele pentru că intrarea e comună (deci n-am înţeles logica lor). În concluzie, să aveţi la voi cam 15 euro/persoană (adult) pentru intrare. Dar merită, nu o să regretaţi!

Apoi am plecat mai departe, spre destinaţia finală...Cacao House (mda, aţi ghicit, m-a atras denumirea) undeva între Varna, Nisipurile de aur şi Constantin şi Elena, adică un fel de periferie. Cel mai apropiat magazin e la 1,5 km distanţă (!) plaja cam la fel. De asta spuneam că nu m-am informat cum trebuie, habar nu aveam că la ei nu e ca la noi pe litoral, terasă lângă terasă, butic lângă butic. Aş spune că seamănă cu o Eforie, în zona mai sălbatică. Nu ştiu dacă aşa e peste tot pe aici dar pe mine m-a cam dezamăgit. Încă nu am vizitat Nisipurile de aur.

Hotelul/pensiune e situat pe un fel de deal, la care se ajunge pe nişte străduţe înguste, şerpuite. Are piscină şi gazon proaspăt tuns. E o afacere de familie, cu un băieţel de vârsta Lidiei. Mama are în grijă recepţia, micul dejun (şi cred că şi curăţenia), bunicul se ocupă de curte, bunica de grădină - au plantat pe margini roşii şi castraveţi, legumele de bază în Bulgaria, din câte observ. Toate curţile din jur au aşa ceva, mănâncă oamenii ăştia la castraveţi şi roşii la toate mesele. La plajă, cine vrea, merge la ora 10 cu bunicul băieţelului, cu maşina, care parchează în capul unor trepte. Ne-am întors şi pe jos de la plajă, vreo 15 minute de mers pe marginea unui drum european, pe lângă tufişuri. Deci nu recomand.

Oamenii sunt un pic mai reci decât în România şi destul de stricţi, punctuali, ţin mult la reguli şi sunt reţinuţi, nu se dau în spectacol. Majoritatea pe care i-am întâlnit (cu excepţia gazdei), nu ştiu limba engleză, am primit zâmbete şi dat din umeri când o rugam, prin semne, pe o vânzătoare tânără să mă lase să probez pe fii-mea un colac. Voiam să-mi dau seama dacă îi vine bine dar până la urmă l-am cumpărat ambalat, pe sistemul "fie ce-o fi". Oricum, nu pricep nimic de pe etichetele srise integral în limba lor :)) Turiştii, mai toţi ruşi, probabil în special în zona asta. Deci la plajă lumea e calmă, nu aruncă seminţe pe jos, face duş la plecare (sau se spală cu furtunul).

Apa mării e rece la sfârşit de iunie, deci, clar, pentru bălăceală intervalul ăsta de timp e mai potrivit în Grecia, nu în Bulgaria sau România. Nisipul însă (de fapt, pietrişul relativ fin), e al naibii de fierbinte.

Aşa că ne-am plictisit după o zi în soare şi ne-am sfătuit seara ce să vizităm prin zonă. Am găsit pe net informaţii despre o mănăstire în piatră şi un parc frumos în Varna, aşa că următoarea zi am pornit spre ele. Revin în partea a doua cu detalii. Acum mă duc la piscină 🙂