Prezentul, cu rost (un fel de urare)

Calendar cu reminder, to-do list, deadline-uri, alarma de la telefon, goana la grădiniţă, apoi la serviciu, cadouri pentru Crăciun, pentru ziua ei, ce mâncare e pentru prânz, ce avem la cină, ce mâncăm mâine, poimâine, cumpărături pentru casă, curăţenie, ora de culcare şi de la capăt.... Închid ochii şi gândurile aleargă cu disperare. Îi deschid şi văd câte sunt de făcut. Mereu îmi amintesc ce am uitat să fac şi îmi fac planuri cu ce ar trebui să nu-mi scape. Tot timpul sunt prinsă, captivă, între viitor şi trecut.

Am uitat cum să trăiesc prezentul.

Inspir, închid ochii, simt frigul pe faţă şi mă bucur de căciula moale şi călduroasă, aud muzica din parcul Crângaşi şi păşesc în semi-întunericul din afara staţiei de metrou, expir. Încetinesc pasul. Cine mă grăbeşte într-atât încât nu-mi permit nici măcar să merg mai lent? Încerc să mă concentrez doar pe ce aud, adulmec şi simt. Nu durează atât cât mi-aş dori, pentru că gândurile mă năpădesc din nou ca un stol de corbi înfriguraţi şi flămânzi. Cel puţin mi-am încărcat bateriile pentru o jumătate de oră până ajung acasă, o sărut pe fiică-mea şi intru din nou în bucla de activităţi mâncătoare de timp şi neuroni.

Prezentul e acolo, dacă ai răbdarea să-l simţi.

soap-bubbles on nature background

De promis, nu-mi promit nimic. De propus, nu-mi propun decât să o iau mai domol, să-mi dau răgaz. Ştiu că eu am ritmul meu propriu şi viaţa m-a scos iremediabil din el. Acum mă simt vie pe interior dar epuizată fizic şi mental. Tot ce îmi doresc e să simt prezentul, să trăiesc rostul fiecărei clipe, să extrag seva timpului, să-mi iau energia din acest mindfulness lejer, neimpus. Nimic din ce e acum nu se mai întoarce sub aceeaşi formă.  La fel ca un balonaş de săpun care se sparge înainte să apuci să-i admiri plutirea, delicateţea şi culorile din lumina pe care o reflectă. Trecutul e statornic, nu îl putem schimba, viitorul e o himeră pe care nu o putem atinge, dar prezentul, el e acum aici, e tot ce avem efectiv. Aşa că asta e urarea mea pentru mine şi pentru voi: fie ca acest sfârşit şi, respectiv, început de an să ne lase să regăsim în noi răbdarea şi întelepciunea de a trăi prezentul, de a-l conştientiza, rumega, concentrându-ne pe a opri judecăţile suplimentare, preconcepţiile, frustrările şi remuşcările. Ele sunt acolo, sunt ale noastre şi nu putem nega existenţa lor. Dar readucerea lor în prim-plan iar şi iar, nu e de niciun folos. Prezentul e acceptare şi emoţie pură, dacă îi acordăm importanţa cuvenită, ne va răsplăti aşa cum ştie el mai bine.

PS: m-am distrat un pic cu tag-urile, cuvintele cheie sună de parcă vând vreo tehnică miraculoasă dar de fapt nici eu nu ştiu cum să fac metoda asta să funcţioneze 🙂 Apropo, dacă aveţi întâmplări pe care vreţi să le împărtăşiţi sau teorii personale despre cum ar trebui să procedez, aştept sugestii cu mare interes

Abonează-te la blog prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

2 răspunsuri la “Prezentul, cu rost (un fel de urare)”

Prezentul, cu rost… si panzele umflate cu vise! 🙂 Craciun Fericit!

Păi să nu mai visăm așa mult, mai bine să trăim ce avem 🙂 Crăciun fericit!

Lasă un răspuns

Adresa dvs. de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Partajează asta:

Apreciază:

Apreciază Încarc...