Mame care lucrează

„Secretele într-o căsătorie sunt ca puricii în pat. În ambele cazuri ajungeți să dormiți pe canapea.” 😀 Citatul e din sitcom-ul Workin’ Moms, pe care tocmai l-am terminat de urmărit (4 sezoane). Primele episoade nu m-au dat pe spate, în afară de faza în care Kate alerga prin pădure cu copilul în cărucior și apare ursul… 🙂 Faza respectivă, destul de neverosimilă în viața reală, a venit cumva natural după o serie de întâmplări care au dus starea ei de nervi la un nivel periculos… pentru urs. :)) Serialul „Mame care lucrează” are multe momente pe care le-am putea numi „trase de păr”, unele la care am râs cu lacrimi, câteva la care am plâns. Mai sunt și niște secvențe mai deochiate (sfat: nu-l urmăriți alături de copii 😀 ). Mix-ul ăsta m-a cucerit până la urmă și am început să îndrăgesc personajele. Cea mai importantă chestie care mi-a plăcut însă urmează puțin mai jos.

Anul în care am simțit cel mai tare cum e să lucrezi lângă copii (literalmente lângă)

În curând, se împlinește un an de când pandemia ne-a schimbat multora dintre noi modul în care privim job-ul. Până atunci, telemunca era privită cu reticență de angajatori, dar din martie o grămadă de părinți au început să lucreze de acasă, alături de copii. Literalmente, lângă cei mici (sau pe, sub, printre….) Dacă pentru mamele cu un job full-time era complicat și înainte (nu spun că pentru cele care muncesc acasă e mai simplu), lucrurile au devenit mai interesante cu cel puțin un copil care învață online. Tot jonglatul ăsta cu munca, ședințe, rapoarte, mâncare, lecții, în contextul izolării în casă ne-a cam dat peste cap neuronii nu prea odihniți oricum.

Deși Workin’ Moms nu are legătură cu nebunia din 2020, fiind filmat înainte, un lucru apare sigur: viața de mama (de părinte, în general) vine cu muuulte provocări. De la oboseala și plictiseala cu care vin primele luni în creșterea copilului (rutina aia papa-nani-pipi-caca), la nevoia de a te plânge pe umărul altora care au aceleași trăiri și până la dorul de a fi util(ă) în zona profesională.

Serialul le parcurge și se duce în toate direcțiile cu care se poate confrunta un individ, un cuplu și o familie (adulter, despărțire, reîmpăcare, moartea unui părinte, boala copilului, prietenie, trădare, secrete etc). Fără să o dea în telenovelă 😀 În unele cazuri, scenariul e puțin forțat dar nu ai cum să nu te regăsești de-a lungul unui episod măcar într-o secvență (la nivel conceptual).

Serialul versus viața reală

Revenind la mame care lucrează, că de aici am pornit. Cel mai mult rezonez cu faptul că personajele ies din crize cum pot, cum se pricep mai bine. De multe ori, prin soluții amuzante sau inedite, ca să fie filmul mai savuros. Dar îmi place că scenariul nu se îndepărtează mult de viața reală. Nu e nimic SF acolo. Sunt oameni furioși, triști, care se simt confuzi, uneori singuri, alteori nu știu cum să comunice. Și, deseori, e o chestie de timing. Asta e explorată des pentru umorul situațional care derivă.

Indiferent de profesie (deși în serial sunt unele meserii destul de liberale, care le permit mamelor flexibilitate în program, că altfel n-am fi văzut decât filmări în nocturnă) și de oriunde am lucra, e greu. E imposibil să obținem un echilibru, acel work-life balance perfect. Poate sunt clipe în care simțim armonia vaselor spălate cu sforăitul ușor al copilului și liniștea din capul nostru. Dar astea țin fix câteva secunde, hai minute. În restul timpului, e un haos mai mic sau mai mare.

Mame care lucrează și își împlinesc pasiunile profesionale

Ca să nu mă mai învârt mult, ce vreau eu să zic, de fapt: 1. urmăriți serialul, o să vă placă. Și 2. conștientizarea autenticității, a situației reale și adaptarea la ceea ce apare. Viața mamelor (care lucrează și nu numai) nu poate fi mereu strălucitoare și instagramabilă cum s-ar spune. Deseori, avem de luat decizii care implică mai mult decât o sigură persoană. E dificil să fii și femeie împlinită pe plan profesional și mamă dedicată, mereu deschisă la joacă și cu zâmbetul pe buze. Dar, hei, asta face lucrurile mai interesante 🙂

E ok ca uneori să ne așezăm în fund pe marginea drumului și să spunem că nu mai putem. Apoi ne ridicăm, ne gândim la cum am putea să îmbunătățim situația și acționăm. E în regulă să plângem sau să ne înfuriem de față cu copiii. Însă după, le arătăm și cum rezolvăm lucrurile care ne-au depășit, pas cu pas. Posibil să ne iasă ori să ne afunde mai tare în gaura unde ne vine să ne băgăm. Dar o luăm ușor, pe etape, cerem ajutor, sărbătorim micile succese și mergem înainte.

E de înțeles ca uneori să vrem să fim doar noi cu job-ul, business-ul sau pasiunile profesionale. Dacă, însă, locul de muncă e mai degrabă un coșmar decât un mod de validare a propriului potențial. e important să facem o schimbare în bine. Cu jobul ne petrecem multe ore din zi și, dacă stresul de la serviciu devine insuportabil, viața de familie și personală nu vor îmbunătăți situația. E foarte important să știm ce ne place să facem și să facem eforturi pentru a obține asta.

Mai puțin self-judgement și mai mult self-empowerment (mă scuzați pentru romgleză, sună mult mai bine 😀 ). Adică, să o mai lăsăm naibii de comparație cu alte persoane și să ne uităm mai adânc la ce ne face pe noi să ne simțim puternice și valoroase. Acolo e loc de creștere, învățare, evoluție.

Foto antet: Photo by Ketut Subiyanto from Pexels

Dacă te confrunți cu o situație dificilă pe plan profesional, putem căuta împreună o soluție. Scrie-mi pe oana@oanaconstantinescu.com

Îți place cum scriu și ai vrea să primești noutăți? Abonează-te mai jos și dă mai departe informația, le poate fi utilă și altora.