"Mă puteam ghemui în iarbă, renunţând, pur şi simplu. Mă puteam întoarce acasă continuându-mi viaţa plină de activităţi acaparatoare pentru că aşa a fost să fie. Sau mă puteam ruga lui Dumnezeu să mă călăuzească şi să-mi dea putere să-mi transform viaţa neateantă.
Când am simţit că prezenţa liniştitoare a lui Dumnezeu îmi dă speranţă, am ales opţiunea trei." (pag. 278)
Mi s-a părut un paragraf definitoriu pentru întreaga carte. O răscruce, un tumult care, cred eu, caracterizează multe mame. Ocupate, active, aglomerate, indiferent care e cuvântul potrivit fiecăreia, vine un moment în vieţile noastre (uneori mai devreme, alteori mai târziu), în care ne dăm seama că "aşa nu se mai poate". Chiar dacă atunci ne hotărâm să facem o schimbare radicală sau să începem cu paşi mici, ideile puse în practică de Hands Free Mama pot fi un punct de plecare sau o călăuză. Cartea Mamă fără griji este scrisă de mama a doi copii, care a renunţat la job încă de la naşterea primei fete şi, pe lângă a avea grijă de casă şi de cele mici, şi-a pus pasiunile şi talentele în folosul comunităţii, organizând, voluntar, diverse evenimente caritabile care au ajuns să îi ocupe o mare parte din timp. Sprijinită de soţul ei cel răbdător şi înţelept, ajunge, într-un anumit punct (descris tare emoţionant), să realizeze că laptop-ul, telefonul şi îndatoririle respective o furau cu totul din peisajul propriei vieţi şi nu mai era atentă la fetele ei care creşteau, ratând astfel clipe importante din evoluţia lor.
Scoţând enunţurile din contextul unei comunităţi idilice americane, în care mama se poate ocupa de activităţi caritabile, în timp ce soţul câştigă îndeajuns de bine şi mai ajunge şi la timp acasă să petreacă timp cu soţia şi copiii, cartea mi-a ridicat nişte semne de întrebare şi, implicit, nişte mingi la fileu. Chiar dacă nu m-am identificat cu situaţia concretă a autoarei, am extras câteva idei:
- am realizat că şi eu, atunci când trebuie să aştept undeva (de ex în staţie sau la doctor), scot inevitabil telefonul, în loc să fiu mai atentă în jurul meu
- mi-am dat seama că nici eu nu-mi acord destulă atenţie mie şi nevoilor mele
- am constatat că şi eu fac uneori greşeala de a nu sorbi cu nesaţ cuvintele spuse de copilul meu, de a nu-i adulmeca pielea care încă miroase a prăjiturică (aşa cum o alintam eu la naştere), de a nu o ţine în braţe mai mult, acum, cât încă mai pot să o ridic
- şi eu uit (din păcate deseori) să o privesc pe Lidia în ochi atunci când îmi vorbeşte sau să o admir când desfăşoară o activitate de una singură şi reuşeşte ceva ce şi-a propus
E o carte care mi-a luat ceva timp să o citesc, din 2 motive: primul este că am citit-o în metrou, în drum spre serviciu (deci maxim 10 pagini pe zi) şi al doilea este că, invariabil, trebuia să-mi şterg lacrimile după 2-3 pagini parcurse.
Timpul se opreşte în aceste momente când amănuntele nesemnificative dispar. Singurul lucru care contează este momentul prezent şi preţioasa făptură umană care-ţi ţine companie." (pag. 270)
Deşi, recunosc, unele pasaje mi se par uşor siropoase şi nu mi se potrivesc ca stil, majoritatea cărţii conţine elemente cu care am putut empatiza extrem de uşor, de la copilul care a făcut febră şi în acel moment somnul mamei, oricât de obosită a fost, nu a mai fost pe primul plan, până la fetiţa care s-a bucurat cu ochii mari pentru că mama ei a desfăşurat împreună cu ea o activitate pe care şi-o dorea demult.
Autoarea m-a inspirat să:
- fiu mai spontană, mai distractivă şi să nu uit de copilul meu interior (ca de exemplu, să las deoparte curăţatul casei şi să ies cu Lidia în parc, având 2 pizza pe genunchi, pe care le-am savurat amândouă pe o bancă, sau să mă lansez cu tiroliana peste un lac, sau să-mi pun rolele într-un magazin de articole sportive şi să dau câteva ture)
- ridic, din ce în ce mai des, ochii din telefon atunci când copilul îmi vorbeşte sau îmi solicită atenţia
- discut mai mult cu Lidia despre ce este important pentru ea, ca să-i înţeleg punctul de vedere şi să-l iau în considerare atunci când e cazul
- mă bucur cu seninătate de cerul albastru, gâze, flori, zâmbete, arome, sunete
- râd şi mai cu poftă, chiar dacă dantura mea nu e în starea ei cea mai bună
- mă gândesc la consecinţe fără a le arunca pe toate, din start, înaintea oricărei activităţi, abţinându-mă să stric veselia copilului de fiecare dată când ceva nu e în concordanţă cu principiile mele
"Frumuseţea vieţii este că, deşi nu putem desface ceea ce s-a făcut, putem să vedem, să înţelegem, să învăţăm din aceasta şi să ne schimbăm. Astfel că fiecare nou moment va fi investit nu în regrete, vinovăţie, frică şi supărare, ci în înţelepciune, înţelegere şi iubire." Jennifer Edwards (pag. 207)
E o lectură utilă pentru orice mamă care s-a pierdut un pic în activităţi solicitante, indiferent dacă lucrează de acasă şi nu mai are timp pentru ea însăşi sau are un serviciu de la care ajunge târziu, epuizată şi lipsită de chef. Vă va ajuta să puneţi punctul pe i, acolo unde poate încă nu vă daţi seama ce scârţâie şi de ce, în relaţia cu copiii, cu soţul şi cu voi însevă.
Da, o carte nu vă poate scăpa de toate grijile şi problemele cu care vă confruntaţi. Ceea ce poate face însă este să tragă nişte semnale şi să ofere nişte tehnici. Fie că vi se vor potrivi mănuşă sau nu, Hands Free Mama e acel trigger de care aveţi nevoie atunci când simţiţi că ceva nu e chiar ok în viaţa de familie, din cauza aglomerării de sarcini pe care le aveţi de îndeplinit pe toate planurile. Acea scânteie care aprinde dorinţa de mai bine şi încrederea că aveţi puterea de a schimba un comportament nefast, o dependenţă care nu e în regulă. De acolo, sky is the limit... 🙂
