Epic Talk 2019 – adevărul despre noi și despre relațiile care ne cresc

În timp ce cursorul clipocește ritmic pe pagina albă, mă gândesc….. De ce au oamenii nevoie pentru a-și recunoaște vulnerabilitățile? De alți oameni care le povestesc despre propriile răni? De specialiști care știu cum să-i asculte și să-i sprijine? De persoane care să îi accepte așa, imperfecți? Cam de toate la un loc. Nu suntem singuri pe Pământ și insuccesele, dar și reușitele, le trăim în relație cu cei din jur. Uneori, însă, e nevoie de ajutor să ne uităm în interiorul nostru, pentru a înțelege de ce anumite lucruri dor și ce putem face pentru a ne regăsi. Despre asta este Epic Talk 2019.

Un lineup de speakeri de excepție

Calitatea vorbitorilor la o conferință e dată de experiența lor în domeniile în care emit păreri. Totodată, și de modul în care își pun pe tavă propriile lor vulnerabilități. Pe 26 octombrie, la Hotel Pullman, cei de mai jos ne vor inspira, în cadrul Epic Talk 2019, cu poveștile și descoperirile lor:

  • Gáspár György va vorbi despre relatia pe care o avem copiii invizibili din noi;
  • Diana Stanculeanu ne va vorbi despre relațiile dintre frați;
  • Aurora Liiceanu va aborda subiectul sensibil al relațiilor dintre soacre și nurori;
  • Sanda Nicola abordează relația pe care o avem cu propriile frici și anxietăți;
  • Francisc Dobos (preotul care știe să vorbească în limbajul secolului XXI) aduce în discuție relația cereascã dintre om și divinitate;
  • Dragos Bucurenci ne aduce în centrul atenției relația cu identitatea sexuală.

Conferința se va încheia printr-o conversație purtată deschis între cei șase vorbitori și public, în cadrul unui panel coordonat de Amalia Enache, gazda și moderatoarea evenimentului.

Pe pagina evenimentului sunt mai multe detalii despre fiecare subiect în parte. De acolo se pot achiziționa și biletele.

Conferința face parte din campania #RevoluțiaRelaționalăÎnRomânia și este organizată de Pagina de Psihologie și Mozaic Media.

Abonează-te la blog prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Lasă un răspuns

Adresa Dvs. de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu*

Partajează asta:

Apreciază:

Apreciere Încarc...
%d blogeri au apreciat: