Daria Tomoiu – povestea mea

Bună! Sunt Daria Tomoiu, am aproape 14 ani și sunt o adolescentă plină de vise, ambiții și multe experiențe care m-au format. Am fost cea mai frumoasă surpriză pentru părinții mei, care erau foarte tineri atunci când m-au avut. Pot spune că am crescut împreună cu ei și suntem o familie frumoasă, plină de încredere și iubire. Ei sunt cei care mă susțin necondiționat și mă ajută să-mi urmez visurile.

M-am născut într-o zi frumoasă de vară, iar toți apropiații spun că eram un bebeluș adorabil. Încăpățânată din primele luni, la doar 4 luni jumătate stăteam singurică în fund, la 7 luni am făcut primii pași, iar la 10 luni deja mergeam. La un an și jumătate cântam și spuneam poezii. Însă, tot de pe atunci au apărut primele probleme de sănătate: alergii care s-au transformat mai târziu în astm și alte intoleranțe.

La vârsta de 2 ani am pășit pentru prima oară într-o sală de dans. Deși nu era constant, la 4 ani am început serios antrenamentele la Show Dance Art. La început, mama trebuia să stea cu mine în sală – nu suportam să fiu fără ea, eram timidă și rezervată, iar oamenii noi mă speriau. Cu toate acestea, dansul mi-a plăcut mereu, dar în sufletul meu era o altă dorință: gimnastica. Din păcate, mama nu avea timpul necesar să mă ducă la ambele, fiind la începutul carierei ei de fotograf. Așa că am rămas cu dansul, dar acasă exersam singură elemente de gimnastică.

Pe măsură ce creșteam și evoluam, au apărut și alte provocări legate de sănătate. Diagnostice noi au început să fie adăugate în dosarul meu medical. Au fost momente dificile în care anumiți medici nu mi-au dat acordul să practic sport, spunând că ar fi prea riscant pentru mine. Însă, nu m-am oprit. Am continuat să caut păreri, iar mama mea a fost alături de mine, luptând să găsim soluții. În cele din urmă, am întâlnit medici care au văzut potențialul meu și au decis că pot practica sport cu anumite condiții.

Cu toate aceste obstacole, mi-am dorit să excelez atât la școală, cât și la antrenamente. Îmi doream să fiu mereu printre cei mai buni. La 9 ani, după multe insistențe, mama m-a dus, în sfârșit, la gimnastică. Am fost foarte fericită, dar mi s-a spus că este prea târziu pentru performanță și că, dacă aș fi început mai devreme, aș fi ajuns departe. Atunci mama s-a simțit vinovată, iar eu am devenit prioritatea ei. A urmat o perioadă intensă: ore de dans individual, antrenamente la școli de performanță și participări la concursuri. Rezultatele au început să apară – aproape de fiecare dată m-am întors cu locul 1. Însă, sănătatea mi-a mai pus piedici. Am fost diagnosticată cu scolioză și alte afecțiuni care mi-au impus să port un corset 22 de ore pe zi și să reduc timpul dedicat antrenamentelor pentru a face loc terapiei.

Totuși nu m-am oprit. Mi-am dorit să demonstrez că se poate. La sfârșitul clasei a IV-a, am dat examen pentru a intra la un colegiu gimnazial și am fost admisă. În paralel, am continuat să muncesc pentru dans. Anul trecut am avut onoarea de a reprezenta România la o competiție în America, WCOPA. Am muncit enorm, antrenamentele au fost mai intense, iar timpul liber aproape inexistent. Cu toate acestea, am terminat clasa a VI-a cu media 10 și am obținut la WCOPA o medalie de argint și două de bronz. A fost una dintre cele mai mari reușite ale mele!

Începutul clasei a VII-a a venit însă cu o pauză. Eram epuizată și am simțit nevoia să mă odihnesc. Acum, însă, am revenit în forță, cu energie și determinare, la o școală nouă, într-o grupă de performanță, dar și la școala mea de suflet, unde am început la vârsta de 4 ani.

Aceasta este povestea mea pe scurt. Mi-aș dori ca ea să inspire și să arate că, indiferent de provocări, este posibil să le îmbini pe toate: sportul, școala, terapiile și chiar vizitele la doctori, care fac parte constant din viața mea. Cu muncă, pasiune și susținere, poți depăși orice obstacol și poți visa departe. Aceasta sunt eu, Daria Tomoiu – o visătoare ambițioasa care nu se dă bătută!

P.S.: Vreau să mulțumesc tuturor celor care sunt alături de mine și mă susțin enorm, în special doamnelor mele de suflet, Andreea Vasilescu și Alexandra Vasile!

***

Acest guest post face parte din seria Oameni cu pasiuni. Dacă ai o pasiune despre care ai vrea să știe lumea, în această perioadă îți ofer gratuit spațiu aici pe blog. Îmi poți trimite un mail pe adresa contact@oanaconstantinescu.com și revin către tine cu feedback, urmând să aștept de la tine textul pe care dorești să îl public.

Abonează-te la blog prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Un răspuns la “Daria Tomoiu – povestea mea”

Mihai T.

Felicitări pentru reușite, și participarea la wcopa.
Mult succes și în continuare!

Lasă un răspuns

Adresa dvs. de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

' skin='skin1'}}

Partajează asta:

Apreciază:

Apreciază Încarc...