Nu renunţaţi niciodată la un elev. Dacă investim în tinerii care azi ne decepţionează, ei ar putea, în viitor, să ne surprindă şi să ne dăruiască bucurii sublime…. (pag.146)
Aşa se încheie prima şi singura carte pe care mi-am luat-o până acum de la un automat din metrou (un proiect pe care l-am salutat cu multă bucurie dar care s-a încheiat…cu ocazia articolului de faţă, am aflat şi de ce au dispărut automatele de la metrou, am găsit explicaţia aici). Înainte să introduc banii în fantă, am dat un search ca să văd ce e cu acest autor (Augusto Cury) şi am găsit pe blog-ul Laurei o recenzie care m-a convins de faptul că merită cumpărată cartea. Fără să planific asta, după ce am lăsat-o o vreme deoparte, am reuşit să o finalizez tot în prag de început de nou an şcolar aşa că m-am gândit că e util să vă împărtăşesc şi eu, din trăirile mele, citind-o.
Lectura e uşoară, chiar poate fi citită de elevi, având un fir narativ lesne de urmărit: un profesor care, după ce a trecut el însuşi printr-o tragedie (un atac armat asupra şcolii în care preda), s-a repliat şi a devenit un fel de filozof modern care schimba în bine mentalităţile copiilor din diverse unităţi de învăţământ în care era trimis. Povestind diverse întâmplări care se asemănau cu situaţia în care se aflau anumiţi elevi (el şi alţi câţiva profesori cu har care i-au urmat exemplul), rezonau cu ei şi îi făceau să aibă A-HA moments atunci când povestitorii ajungeau la finalul întâmplărilor respective. Iar elevii „cu probleme”, din Şcoala Coşmarurilor (cum era denumită de profesorii care nu se mai descurcau) începeau să priceapă ce anume au greşit şi găseau soluţii pentru a-şi îndrepta erorile de comportament. E un text uşor romanţat (poate de asta a ales editura să publice cartea cu font Italic de la cap la coadă?), scris într-o manieră copilăros de emoţională, pe alocuri neverosimil pentru pragmatismul izbitor al vieţilor noastre dar, totuşi, la care se pot raporta rapid (pre)adolescenţii şi nu numai. Totodată, le oferă profesorilor şi părinţilor câteva unelte magice pe care le pot folosi pentru a vorbi mai pe limba copiilor.
Autorul declară, în prefaţă:
Vreau să arăt în special tinerilor, că sunt perioade în care ne merge totul bine în viaţă, în care primim sprijin şi laude. Dar sunt şi perioade în care dăm greş, în care ne simţim frustraţi şi distruşi şi în care suntem criticaţi – pe drept sau pe nedrept.
Interesant că asta se aplică perfect şi adulţilor 🙂
Cartea abordează tare atât de frecvente în rândul colectivelor şcolare: bullying, tineri proveniţi din familii defavorizate, copii cu deficienţe sau boli grave, îndrăgosteli şi pasiuni (inclusiv cele iniţiate sau consumate via Internet), tendinţe de suicid şi depresii, părinţi prea severi sau care nu sunt aproape deloc prezenţi în viaţa copilului lor, invidie şi competiţie.
Visele nu determină locul unde veţi ajunge, dar generează forţa necesară pentru a vă scoate din locul unde vă aflaţi. Visaţi la stele, ca să puteţi păşi cel puţin pe Lună. Visaţi la Lună, ca să puteţi păşi cel puţin pe munţii cei înalţi. Visaţi la munţii cei înalţi, ca să puteţi avea demnitate atunci când traversaţi văile eşecurilor şi ale frustrărilor. (pag. 66)
La unele istorioare mi-au dat lacrimile în metrou, la unele am zâmbit. M-au făcut să mă gândesc şi eu la ce a fost şi ce este în sufletul meu, mi-ar fi plăcut extrem de mult să fi avut şi eu un astfel de profesor sau un adult care să-mi călăuzească drumul atunci când eram mai mică.
Tinerii buni au vise sau disciplină. Tinerii strălucitori au vise şi disciplină. Căci visele fără disciplină produc oameni frustraţi, care nu-şi transformă niciodată visele în realitate, iar disciplina fără vise produce sclavi, oameni care execută ordine, care fac totul automat şi fără să gândească. (pag. 75)
Atât de scurt şi atât de cuprinzător. Practic, o lecţie pe care nici la cei 31 de ani ai mei (aproape 32 :D) nu pot să o integrez complet în felul meu de a fi şi mă trezesc uneori cum alunec vertiginos spre o extremă sau spre cealaltă.
Un hoţ poate fura o comoară, dar nu poate fura inteligenţa. O criză distruge o moştenire, dar nu şi o profesie. Faptul că nu ai bani nu e relevant, pentru că tu eşti un om bogat întrucât deţii cel mai mare capital: inteligenţa ta. Investeşte în ea. Învaţă! (pag. 76)
În societatea actuală, citatul de mai sus i-ar face pe majoritatea să pufnească (da, şi pe mine!), pentru că efectiv nu mai putem să înţelegem cum poate un om să fie fericit fără a avea destui bani încât să-şi cumpere tot ce vrea. Ok, ne bucurăm de lucrurile simple, dar în sinea noastră tot oftăm un pic după ceea ce poate fi obţinut doar prin intermediul unei tranzacţii financiare. E normal, nu vorbim aici despre utopia unei lumi în care banii nu există, ci despre o valoare. Inteligenţa asta care e din ce în ce mai puţin apreciată şi care pierde teren în faţa unor abilităţi net inferioare. Augusto Cury incită la învăţarea logică, plină de sens şi care stimulează creativitatea şi gândirea critică, ceva ce în sistemul nostru e greu de întâlnit.
Măreţia unei fiinţe umane nu stă în cât ştie ci în faptul că e conştient de cât nu ştie. Destinul nu e inevitabil, ci o chestiune de alegere. Cel care face alegeri îşi scrie propria istorie, îşi construieşte propriile drumuri. (pag. 130)
Deşi scoase din context unele fraze par implacabile, cu un aer de expert atotştiutor (ştiu că e pleonasm, sic), puse după pildele respective, ele sunt de un bun simţ care poate rumegat pe îndelete de conexiunile noastre neuronale atât de atacate din toate părţile.
Indivizii fragili vor să-i controleze pe oameni, indivizii puternici vor să-şi controleze propria lor fiinţă. Descoperă-ţi propria ta forţă. (pag. 143)
Sursă foto: http://4.bp.blogspot.com/-wQxPL6cayB4/TiMtobYrmSI/AAAAAAAAICk/m5bC9fNANJI/s1600/untitled.jpg
