Ce aş schimba, dacă aş putea să dau timpul înapoi?

Uneori, în interviurile de selecţie pe care le ţin, mă joc niţel cu candidaţii şi le pun întrebarea asta. Multe dintre răspunsurile pe care le-am primit se leagă de studiile absolvite sau nu (ar fi urmat o facultate, ar fi mers pe alt domeniu etc) sau de faptul că şi-ar fi dorit să fie mai perseverenţi, mai consecvenţi într-o anumită situaţie. Sesizez, fără să vreau neapărat, un pattern - teama de a ieşi din tipare, de a derula o activitate care poate nu generează venituri din stabile de la început, frica de eşec, oroarea de a fi judecat(ă) de cei din jur - barajul care paralizează iniţiativa şi înăbuşe visele.

N-o să-ţi iasă, n-ai cum să reuşeşti, sunt alţii mult mai buni, ce o să faci dacă nu mai ai bani?

Sunt gânduri care m-au traversat, dureros, picătură cu picătură, zi de zi, mulţi ani la rând. Ce aş răspunde eu la întrebarea din titlu? Până de curând, aş fi zis probabil "dădeam la Psihologie" sau "nu m-aş fi lăsat călcată în picioare într-un anumit context" sau "aş fi fost mai hotărâtă, nu i-aş fi lăsat pe alţii să mă influenţeze atât de mult".

Acum însă nu mai regret, nu aş schimba nimic din trecut pentru că vreau să mă concentrez mai mult pe ceea ce am devenit şi pe evoluţia mea.

Nimic nu e întâmplător.

Nu e întâmplător faptul că m-am apucat să scriu, chiar dacă nu romane de dragoste, aşa cum visam în adolescenţă. Nu e întâmplătoare nici pasiunea mea pentru HR, pentru că mereu mi-au plăcut oamenii şi m-a intrigat unicitatea fiecăruia. Nici deschiderea către marketing, evenimente şi social pe care mi-a oferit-o blogging-ul şi activitatea mea de când am născut, că doar la Marketing îmi dorisem să studiez la ASE, atunci când am intrat la Turism. Şi da, nu este întâmplătoarea tendinţa de a mă implica în cauze nonprofit, am ales de multe ori să ajut fără să cer nimic în schimb.

Foto by Andreea Mira Photography

Idei din astea existenţiale mi-au toot răscolit mintea după ce am ascultat, acum vreo lună jumate, prezentarea lui Matei Psatta, profu' de online content marketing de la OK Institute, la ediţia cu nr. 7 a Digital Parents Talks (apropo, Matei ţine un curs de Content Marketing, vă sfătuiesc tare călduros să îl urmaţi dacă aveţi nevoie de inspiraţie în zona asta). Efectiv m-am simţit ca la un TED speech, are omul ăsta nişte abilităţi extraordinare de a (sur)prinde publicul şi le sunt veşnic şi profund recunoscătoare Anei Nicolescu (Mămica Urbană) şi Laviniei Pavel de la Parenting PR pentru evenimentele pline de esenţă pe care le organizează şi care îmi provoacă neuronii, adică un fel de antrenament la sală pentru materia cenuşie 🙂 Mulţumiri speciale şi celor de la DGASPC Sector 6, pentru că ne-au găzduit din nou la Conac.

Eu nu mă pricep să spun poveşti, sunt prea sinceră şi de cele mai multe ori o zic verde-n faţă, fix aşa cum s-a întâmplat. Însă îi admir în secret (ca un adolescent visător) pe cei cărora le iese bine treaba cu storytelling-ul şi cred cu tărie că, în afară de har, e multă muncă în spate.

Sursă foto

Un povestitor remarcabil ştie să învăluie personajele într-o aură de mister până aproape de final (când simţi că nu mai rezişti şi vrei să afli totul!), îşi alege cu atenţie un fir narativ care ţine cititorul în priză, are un plan în minte atunci când îşi deapănă istorisirea, fără însă a altera adevărul sau a eluda elementele de bază. 

Matei ne-a oferit o grămadă de hint-uri "din culise", despre etapele, fluxul logic al unei istorisiri, tipurile de poveşti, paradigma de bază a unui film:

Acum, multe dintre poveşti se spun pe internet.

Social media e despre tehnologie şi oameni, cum bine a rezumat Matei. Şi pentru asta, e nevoie de o adaptare a stilului şi o bună înţelegere a audienţei. Câteva trips & tricks pentru creatorii de conţinut, extrase din prezentarea lui:

• Treci peste barierele unor supoziţii, unor presupuneri care nu-şi au rostul
• Fă-l pe cititorul poveştii tale să îi pese, pentru a-i atrage atenţia (Make me care)
• Poartă-ţi audienţa într-o călătorie, atunci când scrii
• Arată clar scopul textului tău
• Convinge-l pe cititor să te placă, provoacă-l şi apoi oferă-i ceea ce se aşteaptă să primească de la povestea respectivă

Un povestitor bun face ca poveştile reale să pară de necrezut. Un povestitor excelent face ca poveştile neadevărate să pară credibile (din prezentarea lui Matei Psatta)

Ne-a dat apoi 30 de sugestii extra-scurte pe care le pot folosi creatorii de conţinut atunci când sunt în blocaj scriitoricesc. Cel mai mult m-a intrigat Think wrong, un fel de gândeşte pe dos. Mai că-mi imaginam pe cineva cu caietul şi pixul în mână, atârnăndu-se de tavan cu capul în jos şi scriind de zor, după ce perspectiva asta i-a dat frâu liber la idei inovatoare 🙂

Totuşi, Matei ne-a recomandat, în afară de a fi creativi, autentici şi originali, să nu uităm care e audienţa, să o cunoaştem mai bine folosind instrumente Facebook şi să avem mereu în minte care sunt interesele cititorilor.

Şi ne-a îndemnat să aflăm răspunsul întrebărilor de mai jos:

De ce trebuie să spui povestea asta? Care e credinţa arzătoare din tine, pe care o scoate la iveală povestea ta? Ăsta e sensul, sufletul scrierii tale (din prezentarea lui Matei Psatta)

A ne pune în pielea personajului din povestea noastră e încă o sugestie de-a lui Matei, un element care conferă credibilitate poveştii.

Slide-ul de mai jos, cu care speakerul a încheiat prezentarea, e un fel de cheie a comorii. Dacă:

1. poţi cuprinde esenţa poveştii în maxim 140 de caractere,
2. provocarea pe care o adresezi are legătură cu ceva din viaţa reală,
3. textul tău vine cu un catch, ceva diferit de ce s-a mai spus/scris înainte,
4. povestea e captivantă, are suişuri şi coborâşuri, întorsături de situaţii, încâlceli şi descălceli :),
5. iar finalul satisface interesele şi aşteptările cititorilor vizaţi,
   

....apăi atunci se cheamă că te-ai prins cum stă treaba şi, teoretic (chiar şi practic), o să te caute lumea ca să le furnizezi conţinut în campaniile de marketing. Şi, deeci, o să fii plătit ca să scrii poveşti 🙂