Când mami e fericită… Şi când nu?

"Când mami e fericită, eu sunt fluturaşul ei", a dat ea aseară din gene înspre mine.

"Şi când nu sunt fericită, ce eşti?" Am întrebat-o eu, cu ochii mari şi uimire în voce.

"Când nu eşti fericită, sunt vampir şi zombie, ştii, din alea de care îmi plac mie" Oook...

Să lăsăm momentan la o parte faptul că e mare fan monştri de Halloween, nu pot înţelege fascinaţia ei dark dar presupun că atunci când va creşte, va fi pasionată de filme horror (eu personal nu pot să mă uit la aşa ceva dacă vreau să rămân cât de cât normală la cap şi să pot dormi). Deci, am avut un moment din ăla gură cască în care am realizat, printre rânduri, că mi-a confirmat ea însăşi, în felul ei, ceva ce am mai observat şi anterior: starea mea de spirit o influenţează enorm pe a copilului meu. Deci pe de o parte, eu mă străduiesc să nu o compar cu mine sau cu altcineva şi să o învăţ că emoţiile ei sunt în puterea ei de a şi le controla, iar pe de altă parte, BAM!, vine ea şi-mi dă în cap (de data asta doar metaforic vorbind) şi-mi răstoarnă planurile (n-ar fi prima oară, cu siguranţă nici ultima când face asta 😀 ). Pfuuui, toată schema logică iar nu mai are cap şi coadă, traseul trebuie reconfigurat. Am mai scris eu despre cât de important e echilibrul părintelui în relaţia cu copilul, dar şi cu el însuşi, am experimentat diverse situaţii, dar tot mi-e greu să integrez partea asta în care nici supărată nu mai apuc să fiu, că îi înec şi ei corăbiile.

Că am mereu impresia că pe undeva greşesc, e deja clar. Oricât de zen am încercat să fiu şi mi-a ieşit o zi, a doua iar am dat-o pe certuri. Până i se aliniază ei planetele din creieraş şi se prinde cum e cu fericirea care vine doar din propria minte (oricât i-ar spune-o Trollii, tot nu pricepe deocamdată), capul meu o să ajungă la un Big Bang de toată frumuseţea. Aşa că m-am pus din nou pe citit cărţi de parenting. Că deh, asta mă ţine pe linia de plutire şi-mi dă speranţa că nu e totul pierdut. Laura Markham îşi începe cartea Peaceful Parent, Happy Kids  (Părinţi liniştiţi, copii fericiţi) cu afirmaţia Parenting is hard (Este greu să creşti copii). Ştiu, vor comenta unele persoane "Mda, bine că ne bagă în cap terapeuţii că e dificil, ca să ne ducem la ei să ne rezolve".  Fain, dar atunci de ce ne strângem în găşti de mame/părinţi/oameni care cresc şi educă omuleţi şi ne plângem de milă unul pe umărul celuilalt şi ne simţim mai bine atunci când aflăm că şi vecinului îi e greu cu copilul uneori?

Abia am început lectura cărţii şi îmi place deja: prima responsabilitate, în calitate de părinte, este să ne reglăm noi înşine propriile emoţii. Aşa cum am mai povestit, eu sunt varză la capitolul ăsta. Nici soţul meu nu stă prea bine. Nu am fost învăţaţi cu asta, ci doar cu ideea de a reprima ceea ce nu "se cade" sau contravine în societate (vorbesc de cazul meu).

Parenting isn’t about what our child does, but about how we respond. In fact, most of what we call parenting doesn’t take place between a parent and child, but within the parent. (Educaţia parentală nu este despre ce face copilul nostru, ci despre cum răspundem noi. De fapt, mare parte din ceea ce numim parenting nu are loc între un părinte şi un copil, ci în interiorul părintelui). Laura Markham

Apoi vorbeşte despre conectare, al doilea aspect foarte important şi, nu în ultimul rând, coaching (îndrumare), în detrimentul controlului.

Whether we’re aware of it or not, we give our child constant messages about feelings; implying either that they’re dangerous, or simply part of being human. (Indiferent dacă suntem conştienţi de asta sau nu, noi îi transmitem copilului nostru. încontinuu, mesaje despre sentimentele noastre; insinuând ori că sunt periculoase ori, pur şi simplu, parte din a fi om). Laura Markham

Recunosc, şi eu mai ridic o sprânceană câteodată la ideile americane despre cum să ne educăm copiii, mai ales că temperamentul balcanic ne caracterizează mai mult decât cel meditativo-contemplativo-buddhist. Dar hai să admitem că nu iese fum fără foc şi, în ultima perioadă, undeva în conştiinţa românilor s-a trezit nevoia de a fi mai blânzi, mai atenţi, mai conştienţi la acţiunile şi reacţiile noastre. PS: nu fac pe interesanta cu traducerile din engleză dar încă nu am cartea în limba română 😀

Eu sincer vreau să văd cum autoarea desluşeşte treaba asta cu a fi un părinte calm şi echilibrat. Deci ne întâlnim pe 13 mai la conferinţele Totul despre parenting: Cum să devii părintele blând de care are nevoie copilul tău şi Cum să creşti un copil inteligent emoţional.

Daar, până atunci, dacă aţi citit până aici, vă dau un premiu 🙂 Pe bune, am o surpriză care se lasă cu citit. E vorba de 4 cărţi, daţi click pe link-uri Cum să ne păstrăm copiii aproape, Dacă eu am reuşit poţi şi tu, Cartea bebeluşului: tot ceea ce trebuie să ştii despre copilul tău de la naştere şi până la doi ani, Cartea bebeluşului: alimentaţia bebeluşului de la naştere şi până la doi ani, pe care cei de la Totul despre mame le oferă cadou şi le livrează către 3 câştigători norocoşi, astfel:

• Câştigătorul 1 le va primi pe toate 4
• Câştigătorii 2 şi 3, în ordinea de pe tricou, îşi pot alege 2 dintre cele 4 cărţi

Mecanismul concursului: spuneţi-mi, printr-un comentariu mai jos, ce vă nelinişteşte cu privire la abilităţile voastre de parenting şi aţi vrea să dezvoltaţi/îmbunătăţiţi/învăţaţi? Eu voi trage la sorţi 3 câştigători, peste o săptămână, pe 30 aprilie.

Later edit: felicitări câştigătorilor Raluca, Anna şi Carmen! Mulţumesc tuturor pentru participare.