Una dintre abilităţile la care eu ţin foarte mult şi pe care o consider extrem de valoroasă, în special în lumea în care trăim, e asertivitatea. O definiţie scurtă a termenului: “Modalitate de exprimare a dezacordului în mod ferm, cu demnitate, dar fără a ofensa interlocutorul” (sursa: http://www.dex-online.info/dex/asertivitate/).
Lumea îmi spune că îmi iese de obicei, în comunicarea cu adulţii, o asertivitate destul de naturală (chiar nu mă chinui prea mult, cred că mi-am autoeducat-o prin prisma mai multor situaţii neplăcute prin care am trecut). Mai puţin, însă, în relaţia cu propriul meu copil, adaug eu. Aici se clatină rău, chiar. Aş vrea să fac ceva până nu e prea târziu, adică până nu ajunge la vârsta la care critica începe să doară şi îmi doresc foarte mult ca ea să deprindă asertivitatea înainte de a trece prin momente dificile. Scopul meu e să o învăţ să depăşească acele clipe în aşa fel încât să se lase cu cât mai puţine “victime”, că de evitat ştiu că nu se poate întotdeauna. Prin “victime” înţeleg oameni lezaţi verbal, moral, situaţii din care să nu iasă prea “şifonată” şi din care să înveţe ceva dar să nu o doboare. Când stima de sine şi încrederea în propriile valori sunt echilibrate, totul e mai uşor de “înghiţit”. Aşa că am început să mă documentez. Mai jos, o compilaţie cu cele mai utile şi aplicabile pasaje din câteva articole găsite la prima căutare pe Google. Am menţionat, sub citate, link-urile sursă pentru a le putea parcurge integral. Sunt convinsă că există mult mai multe resurse dar e un punct de plecare pentru cei interesaţi.
“Asertivitate prin educaţie
Educarea personalităţii unui copil presupune următoarele aspecte:
- Părinţii îşi exprimă drepturile şi le respectă în acelaşi timp pe cele ale copiilor.
- Părinţii trebuie să se asigure că mesajul lor a ajuns la copii.
- Părinţii pot lua decizii în ceea ce priveşte acţiunile celor mici .”
“Încearcă să vorbeşti întotdeauna cu o voce hotărâtă, dar calmă. Ridicarea tonului vocii nu este deloc recomandată. De asemenea, priveşte-ţi în ochi copilul atunci când îţi exprimi punctul de vedere. Contactul vizual este esenţial atunci doreşti să obţii o mai bună comunicare, chiar şi în relaţia părinte-copil. Încearcă să eviţi gesturile care l-ar putea intimida. Nu uită că încerci să stabileşti o conexiune în urmă căreia amândoi să fiţi avantajaţi, aşa că ţipetele sau gesturile necontrolate nu îşi au rostul în acest context. De exemplu, mâna puternică a tatălui peste umărul copilului poate fi văzută drept un act de violenţă în ochii celui mic.
Fără discuţii manipulative. Un ton superior care poartă un mesaj de tipul: ,,eu sunt părintele, deci ştiu mai bine” îl poate determina pe copil să se închidă în propria persoană, iar rezultatul este altul decât cel dorit iniţial. Invită-l la o discuţie care să-i permită să-şi exprime argumentele, nu să fie sfidat de tine.”
“Asertivitatea reprezintă o atitudine socială, un mod de comunicare educat, prin care o persoană îşi exprimă ideile, convingerile, fără a răni pe cei din jur, deci fără a fi agresiv sau submisiv. Faptul că se exprimă asertiv, nu înseamnă neapărat că i se va face pe plac, dar şansele să obţină ceea ce îşi doreşte cresc. Deci, trebuie avertizat că este posibil să ceară fără să primească.”
Putem formula dorinţele noastre începând cu: "Aş vrea că tu să…"; "Mi-aş dori …". Este necesar să învăţăm copilul să se exprime la timpul potrivit, cu oricine, fără să ezite, şi fără a acuza. Atunci când nu poate spune "nu", copilul nostru are nevoie să îl învăţăm să fie asertiv şi comunicativ. Dacă realizezi că nu are curaj să refuze, fără a se simţi vinovat, pe tine sau un coleg care abuzează de bunăvoinţa lui, sau dacă refuză pe un ton agresiv, acuzând şi lovind, este un semnal că este timpul să-l înveţi să comunice în mod asertiv.”
http://www.one.ro/familie/copilul-tau/invata-ti-copilul-sa-comunice-corect-7864284
“În primul rând trebuie să fii tu o persoană asertivă. Nu poţi aştepta de la copil decât ceea ce îi oferi şi tu ca exemplu. Formulările clare, concise şi hotărâte în comunicarea verbală te ajută să fii o persoană asertivă. De asemenea, limbajul non-verbal trădează semne de asertivitate: poziţie dreaptă a corpului, un zâmbet relaxat, expresii faciale călduroase, a fi deschisă şi a păstra mereu contactul vizual cu o persoană când comunici te ajută să fii asertivă. Capacitatea de a fi un bun ascultător, de a întreţine o discuţie cerând mereu feedback şi aşteptându-ţi rândul când vorbeşti, fără a monopoliza o discuţie sunt caracteristici ale comunicării asertive pe care trebuie să le aplici şi în dezvoltarea copilului tău. Asigură-te că tu faci toate aceste lucruri pentru a le putea "preda" mai departe copilului sau pentru a-i modela un astfel de comportament.”
”Învaţă-l să facă faţă criticilor! Va avea parte de critici toată viaţa şi nu trebuie ca acestea să îl marcheze sau să îl demoralizeze. Atunci când copiii sunt învăţaţi să se relaxeze, să fie ei înşişi mereu, să filtreze ceea ce au alţii de spus şi să înveţe să nu se lase influenţaţi de părerile altora, sustinandu-şi mereu punctul de vedere, ei vor reuşi să facă faţă acestora. Ei vor creşte că adulţi responsabili, fericiţi şi împliniţi.”
http://www.copilul.ro/copii-3-6-ani/dezvoltare/Comunicarea-asertiva-la-copii-a7806.html
“Mulţi părinţi simt că pierd total autoritatea faţă de copiii lor şi nu ştiu cum să se facă ascultaţi. Acest tip de disciplină te ajută să îţi îndeplineşti rolul de părinte fără să simţi că pierzi controlul în educaţia copilului tău.
Priveşte copilul în ochi
Mesajul pe care îl transmiţi va fi receptat mai bine dacă îţi priveşti copilul în ochi atunci când îi spui ceva. Dacă eviţi privirea dai impresia că nu eşti convins de ceea ce spui.
Tonul vocii
Tonul vocii exprimă perfect starea ta. Dacă vorbeşti prea încet, în şoaptă, nu vei trezi atenţia copilului tău; dacă ţipi nervoasă, vei obţine exact contrarul şi vei reflecta starea de tensiune asupra lui. Evita să te răsteşti la copil chiar dacă eşti agitată şi nervoasă. Un ton serios va atinge scopul dorit şi vei fi ascultată de copil.
Poziţia corpului şi mimica
Poziţia corpului nu trebuie să inspire indiferenţa sau agresivitatea. Dacă te apleci asupra copilului şi îi arăţi degetul arătător în timp ce îi faci o observaţie, vei inspira mai degrabă teamă şi nu autoritate. Dacă vorbeşti în timp ce faci orice altă activitate vei demonstra lipsa de interes legat de ceea ce spui şi copilul tău se va comporta indiferent. Mimica trebuie să corespundă cu mesajul transmis; dacă râzi în timp ce îi adresezi o solicitare serioasă, copilul va fi derutat.
Conţinutul mesajului
Mesajul pe care îl transmiţi copilului tău trebuie să fie înţeles exact. Transmite un mesaj adăugând detalii suficiente pentru a fi sigur că ceea ce face copilul tău corespunde cu ce i-ai cerut să facă. Mesajul tău nu trebuie să fie o întrebare (" ce să mă fac cu tine dacă nu îţi aranjezi cărţile?", "de câte ori să îţi repet să stingi televizorul"), ci trebuie să fie clar, direct şi uşor de înţeles ("vreau să îţi aranjezi acum cărţile în dulap", "vreau să închizi televizorul acum şi să mergi în camera ta pentru a îţi face temele").
Sursa foto: http://cdn-aws-01.mummypages.ie/uploads/images/dir4304/dir215/dir10/6_2.php
