Raluca, o fire de artist

Am făcut iar o pauză dar revin cu 2 povesti tare interesante. Prima este despre o mămică artist 🙂 Am cunoscut-o pe atotcuprinzătorul Facebook, am simţit eu ceva frumos în profilul ei, i-am dat Add şi am "dat iama" cu nesaţ prin pozele ei 🙂 Am descoperit o lume aparte, plină de bun gust şi chestii din acelea pe care le priveşti şi nu te mai saturi, fiind micuţe opere de artă.
Dar cine e Raluca? La una dintre întrebările mele a răspuns cu "îmi plac lucrurile frumoase şi inteligente" şi mi-a mers la suflet cu asta. Raluca a terminat Liceul de Arte din Bacău, apoi Facultatea de Arte Decorative şi Design (Universitatea de Arte Bucuresti). Încă din liceu, pictă pereţi, geamuri, făcea mici obiecte cu care participa la târguri. Peste câţiva ani, s-a îndreptat mai pregnant spre zona de design interior, restaurând mici obiecte decorative, alegând textile, pictând pereţi, în cadrul unor prime colaborări cu designeri. Când s-a mutat cu iubitul ei, în anul 2 de facultate, a făcut un proiect adevărat din decorarea şi amenajarea micii garsoniere în care locuiau. Proaspăt absolvent, s-a angajat editor stilist la revista "Casa şi Grădina". Recunoaşte că a învăţat foarte multe în acel an, "cum să te prezinţi, cum să vorbeşti cu oamenii, ce aşteptări au, cum să lucrezi cu o echipă, cum să organizezi diverse acţiuni, etc" dar a renunţat pentru că simţea că nu îşi practică meseria în mod concret. A continuat cu proiecte în regim de freelancer, de decorare locuinţe dar şi diverse finisaje: pictat, restaurat, cusut. A urmat criza şi deci o perioadă mai nefastă dar apoi a venit pe lume fetiţa ei. Care însă nu a ţinut-o mult timp "pe bară", deoarece după 3 luni de la naştere a revenit, încet încet, la lucrări de design care rămăseseră în standby sau consultanţă în domeniu.
Raluca declară că e pasionată de obiecte, obiecte reuşite care, zice ea, "ne fac viaţa mai frumoasă şi mai uşoară". Crede cu tărie că rolul designului interior este de a ne creşte calitatea vieţii. Simte că are talent, chemare pentru domeniul ăsta şi admite chiar că are mici "defecte profesionale", de tipul "asortării paiului la băutura din pahar" :)) (aici am avut un moment uau, mie nu mi-ar fi trecut niciodată asta prin cap!). I s-a părut foarte utilă şi aprofundarea teoretică a informaţiilor pe care, să spunem, le deţine genetic 🙂 Şi aici iar m-a atins la coarda sensibilă "Cu cât studiezi mai mult, cu atât iubeşti mai mult calea aleasă." Da, sunt şi eu de aceeaşi părere. Doar dacă încercăm continuu să ne perfecţionăm, să căutăm informaţii, să ne provocăm la locul de muncă, reuşim să nu ne plictisim şi să iubim în continuare ceea ce facem. Iată ce mai spune Raluca despre ea însăşi: "Îmi place să fac lucruri cu mâna mea (oricărui om îi place asta de fapt), să iasă bine. Îmi plac lucrurile vechi (sunt şi colecţionar), îmi plac lucrurile originale. Îmi place să personalizez obiectele standard, mi se pare că aşa devin mai prietenoase, mai intime." Deja îmi imaginez o camera decorată de ea şi-i lasă gura apă...:)
E o femeie care mie mi se pare împlinită pe plan profesional sau, cel puţin, care a ştiut de la început ce vrea să facă, a luptat pentru asta şi are o pasiune din care îşi câştigă bănuţii. Dar tot ea crede că ceea ce am descris mai sus nu e nici pe departe ceea ce i-a ieşit cel mai bine în viaţa. Da, aţi ghicit, rolul care i s-a potrivit excelent de la început e cel de mamă. Mamă a Ruxandrei, o scumpete de un an şi 3 luni. Şi aici chiar nu vreau să intervin "pe text" aşa că va las în compania cuvintelor ei care mie îmi dau aşa o stare de bine datorită simplităţii şi naturaleţii cu care vede ea viaţa cu copilul şi soţul ei: "În primele luni am citit foarte mult, m-am uitat la filme, m-am relaxat (pe de o parte, soţul meu a preluat mai multe din responsabilităţile gospodăreşti, pe de altă parte, şi eu am căutat să nu-mi dau treabă degeaba, am ales de multe ori soluţia cea mai simplă). Asta m-a ajutat să am o stare bună, şi totul e mai bine când te simţi bine. Nici eu nici soţul meu nu am fost speriaţi/panicaţi/şovăitori/temători niciodată. Din contră, imediat după ce an născut, de abia aşteptam să fim singuri acasă, noi trei, şi să ne bucurăm cât mai mult unii de alţii. Am simţit abia pe la 11 luni că treaba asta poate fi dificilă. Dar e ok, şi bucuriile sunt tot mai mari. Până la 1 an am fost nedespărţite, o luam cu mine peste tot (şi la muncă, de la 3 luni - prin magazine, la întâlniri, pe şantiere), şi a fost f frumos. Da, e adevărat că înveţi lucruri alături/de la copilul tău, că descoperi mai multe, te descoperi pe tine (şi cu bune şi cu rele). Care a fost deviza noastră până acum ? Să ne simţim bine, să ne bucurăm maxim, să ne iubim şi să râdem cât se poate de mult. Să învăţăm şi să evoluăm. Când mă uit la Ruxandra, în primul rând mi se pare delicioasă (îmi aminteşte mereu de-o vişină) şi mi se pare că e ca o păsărică. Şi aş vrea să îi crească aripi, asta îmi doresc pt ea, asta aş vrea eu să o ajut să aibă. De abia aştept să facem multe alte lucruri împreună. Da, vreau să-i dau o educaţie artistică, nu neapărat ca să-şi aleagă o profesie din sferă artelor, ci pt că consider că arta este extraordinară în formarea unui om, îi oferă bucurii sufleteşti, şi deci o viaţa mai bună. E aşa important să ştii să culegi micile frumuseţi şi bucurii din jur!"
Şi ca o cireaşă de pe tort, a 3-a oară ceva ce mi-a mers la inimă, gânduri pe care şi eu le împărtăşesc: "Cunosc multe femei care, odată devenite mame, şi gustând din această minunată bucurie, au dorit să se schimbe, în plan profesional. Să caute o activitate mai plăcută, să aibă o viaţa mai creativă şi mai liberă. Să facă ce îşi doresc. Le urez succes sincer. Să se arunce cu capul înainte şi să experimenteze. Măcar se vor simţi bine, se vor alege cu un hobby frumos. Sau cine ştie, poate chiar cu o carieră de vis! E o perioadă minunată aceasta în care stai cu copilul acasă, şi ar fi minunat dacă ar experimenta diverse activităţi - împreună cu copilul chiar! Modelaj, gătit, pictat, fotografie, cusut... să încerce orice, asta aş sugera oricui. Dar văd oricum f multe mame care fac deja asta (maternitatea scoate ce-i mai bun din noi!), aşa că... nu-mi rămâne decât să mă bucur. Nu-i niciodată prea târziu să te dedici nevoilor tale reale, şi să scapi de nevoile "sugerate" atât de bine de societatea în care trăim, cu responsabilităţi împovărătoare".
Vă las să visaţi alături de nişte poze de-ale Ralucăi...