Am promis că voi insera pe blog-ul meu şi "pastile" din ceea ce mă pricep eu mai bine să fac, profesional vorbind. Pe primul loc, detaşat, este HR-ul. Aşa că o să joc 2 roluri, integral imaginate de mine, unul de mamă ce îşi caută un job care să se potrivească aşteptărilor şi pasiunilor sale şi unul de HR-ist care îşi face treaba profesionist şi e un recruiter corect. Deci două situaţii ipotetice dar dezirabile pe piaţa muncii din România, zic eu 🙂
Mămica Larisa (e un nume care îmi plăcea mie când eram prin şcoala generală, nu ştiu de ce), are 28 de ani, un copil de 2 ani şi jumătate.
S-a întors de curând la serviciu şi realizează ca vrea ceva mai mult... Se pricepe la PR și organizare de evenimente, e creativă și perseverentă.
Și-a dat seama că îşi doreşte un şef care să o susţină în evoluţie, să-i dea responsabilităţi mai avansate, să aibă încredere în talentul şi iniţiativa ei dar să o sprijine atunci când e nesigură. Vrea să primească un feedback util dar şi un salariu mai mare. Mai visează la o echipă care să nu se uite câş atunci când ea trebuie să stea acasă pentru că băiatul ei e bolnav sau nu se adaptează la grădiniţă. Şi ar mai vrea, dacă se poate, un context care să îi permită să lucreze şi de acasă, eventual seara, după ce a adormit copilul pentru că, da, nu e atât de epuizată încât să dea rateu, uneori concentrarea maximă a mamelor e atunci când e linişte deplină în jur 😀
Cu planurile de mai sus purcede Larisa noastră în călătoria printre anunţurile de job-uri de pe site-uri, din social media şi, mai ales, din reţeaua sa de cunoştinţe, doar e om de comunicare. Dă peste câteva interesante şi aplică. Aşa cum ştie ea mai bine, cu un CV mai out-of-the-box dar nu împopoţonat cu prea multe culori şi fonturi, CV care conţine şi oleacă de infografic (am pus şi exemple în link, poate vreţi să vedeţi cum arată), şi musai cu o poză mică dar office chic în colţul din stânga sus.
Dau un switch-off din postura de mamă-candidat şi intru in pielea recruiter-ului (un rol pe care îl îndrăgesc mult), dar nu unul oricare ci un bărbat 🙂
Aşadar, recruiter-ul Ionuţ primeşte CV-ul direct pe adresa sa de mail de serviciu (e plăcut surprins, nu toţi candidaţii îl abordează direct când văd un anunţ), îl deschide şi se bucură la vederea unui CV bine structurat. A putut parcurge rapid experienţa candidatei şi este încântat de profilul ei. Până când observă în CV "concediu de îngrijire a copilului - doi ani". Hm, se încruntă. Închide documentul şi se uită pe alte CV-uri. Totuşi, prima impresie şi instinctul nu-i dau pace, se hotărăşte să nu lase să-i scape printre degete un candidat cu potenţial aşa că deschide din nou CV-ul Larisei şi o sună.
Ce ştie Larisa şi nu ştiu (încă) recruiterii?
Faptul că ea e o femeie inteligentă care evoluează laolaltă cu copilul ei. De când e mamă, a deprins multe abilităţi care îî vor fi de folos şi în mediul de business:
- prioritizare
- încadrare în deadline-uri
- capacitatea de a se concentra pe ce are de făcut, în ciuda factorilor disturbatori
- rezolvare rapidă de probleme
- rezistenţa la stres (ohoo, asta mai ales)
- simţ de răspundere
- (auto)organizare
- planificarea bugetului
- şi să nu uităm de umor (mai mult ironie fină dar bun şi aşa)
În timp ce Larisa se pregăteşte pentru interviu, să vedem ce face recruiter-ul
Ionuţ îşi stabileşte, pe lângă întrebările pe care are de gând să le pună tuturor candidaţilor, un set de aspecte pe care vrea să le lămurească din prima cu Larisa. Este în dubii legat de faptul că ea are copil mic şi deci pot apărea multe situaţii în care echipa să aibă nevoie de aportul ei şi ea să fie indisponibilă. Aşa că hotărăşte să fie şi mai dur în ceea ce priveşte interviul cu ea. Departe de el gândul de a-l dezamăgi pe Directorul de PR, cel în departamentul căruia este postul liber. Vrea să o întrebe pe Larisa cum îşi propune ea să gestioneze situaţii limită în care, de exemplu, trebuie să ajungă să-şi ia copilul de la grădiniţă dar în acelaşi timp are un proiect urgent de predat şi echipa nu l-a finalizat până la sfârşitul programului de lucru.
Larisa ajunge cu 10 minute mai devreme la interviu, a alergat pentru că cel mic plângea şi a trebuit să îl ţină în braţe ca să-l liniştească, iar camaşa ei e cam şifonată. Ionuţ nu o lasă să aştepte prea mult (mai are programate 3 interviuri după, aşa că nu-şi permite să întârzie). Timp de o ora, replicile se plimbă prin camera cu pereţi portocalii şi rotunzi, se împletesc, uneori se lovesc şi ricoşează. Larisa este de multe ori pusă în încurcătură şi oarecum ezită să facă promisiuni pe termen lung dar rămâne încrezătoare în forţele proprii şi în decizia ei, ea caută ceva mai bun pentru ea şi pentru familia sa, acceptă compromisuri legate de salariu, dar preferă un program mai lejer (asta nu înseamnă mai scurt sau mai uşor decât al celorlaltor colegi, doar flexibil).
Ionuţ este din nou surprins, nu se aştepta la o personalitate aşa de fermă dar totuşi delicată. Este într-adevăr, un candidat interesant. Dar şi dificil pentru că, la sfârşitul interviului, ia hotărârea, în mintea lui, să discute cu Directorul despre ce opţiuni ar putea exista pentru ca programul de lucru al postului să devină mai flexibil. Dacă nu va reuşi să îl convingă, compania va pierde, se gândeşte el, un candidat valoros care ar fi adus schimbări dar şi un suflu proaspăt, plin de energie şi idei.
