Educația în 2020: 74% dintre cadrele didactice folosesc materiale alternative pentru a preda în cadrul școlii online [guest post Editura DPH]

Acum câteva zile îmi venise ideea să fac un sondaj despre cum s-a văzut școala online în rândul părinților, dar și al cadrelor didactice. Nu m-am mobilizat însă mă bucur că au făcut cei de la Editura DPH (Didactica Publishing House) o cercetare despre educația în 2020. Ieri am primit rezultatele, pe care vi le redau mai jos. Sondajul a fost realizat pnline la nivel național, în luna mai. Au participat 571 de cadre didactice și 293 de părinți, din mediul urban și rural.

Resursele folosite în noul context - educația în 2020

Noul context a făcut ca mai bine de o treime din anul școlar să se desfășoare online. Părinții s-au implicat activ în procesul educațional, alături de cadrele didactice, deși aproape 70% au continuat să lucreze de acasă, arată un sondaj realizat în luna mai de Editura DPH. Activitățile au urmat programa școlară, însă cei mai mulți dascăli au apelat la jocuri educative și resurse alternative pentru a face clasele online cât mai atractive pentru copii.

Dacă tehnologia a reprezentat o provocare pentru 51% dintre profesori și educatori, avantajul acestei perioade vine din modalitățile inedite pe care profesorii și părinții au ales să le folosească pentru a putea explica noțiuni din programa școlară, arată sondajul DPH realizat în luna mai.

Astfel, peste 74% dintre cadrele didactice care au răspuns la acest sondaj au precizat că folosesc jocuri educative pentru a ilustra conceptele predate. 69% folosesc manualele școlare, iar 47% apelează la materiale realizate chiar de ei. În funcție de vârsta copiilor, cadrele didactice urmăresc programa școlară sau varianta sa simplificată (95%), în timp ce 4% au preferat să se concentreze pe activități extra-programă. 

educația în 2020
Sursa: sondaj Editura DPH

Buget lunar pentru materiale alternative: 100-200 de lei

72% dintre părinți au declarat că ai lor copii participă la cursuri online, iar 99% că și ei fac activități cu cei mici, majoritatea timp de 1-3 ore zilnic. Aproape jumătate susțin că încearcă să ajute copilul să aprofundeze materia predată online, în timp ce 60% îi învață noțiuni noi (în special părinții de copii cu vârstă preșcolară). Cărțile (93%), jocurile educative (75%) și experimentele (43%) reprezintă aliații preferați de părinți.

educația în 2020
Sursa: sondaj Editura DPH

Avantaje și dezvantaje ale școlii online

Cadrele didactice identifică printre provocările școlii online dificultatea în a menține copiii concentrați (47%), dificultatea în a explica noțiunile (40%), dar și intervenția fraților sau a părinților (20%). Pe de altă parte, părinții văd un dezavantaj în lipsa interacțiunii sociale cu colegii de clasă (83%), dar și faptul că este nevoie de ajutorul adulților pentru a participa la lecții (40%) sau de a înțelege noțiunile predate (32%).

De altfel, mai mult de jumătate dintre cadrele didactice consideră că este nevoie de ajutorul părinților pentru a se aprofunda noțiunile predate și pentru a se continua studiul individual. În plus, același procent estimează că în anul școlar următor vor trebui reluate anumite noțiuni pentru a se recupera sau aprofunda materia din aceste luni.

educația în 2020
Sursa: sondaj Editura DPH

Avantajele acestei perioade sunt diferite din punctul de vedere al cadrelor didactice versus părinți. Dacă prima categorie apreciază digitalizarea care a făcut posibilă continuarea procesului educațional, două treimi identifică timpul petrecut cu copiii ca fiind principalul avantaj, fie că acesta a fost de reconectare sau de aprofundare a noțiunilor predate la școală. În plus, o treime a precizat că avantajul de a observa ce materie se predă copiilor este de notat ca parte pozitivă a lunilor de școală online.

educația în 2020
Sursa: sondaj Editura DPH

Despre Editura Didactica Publishing House

Înființată în 2004, Editura Didactica Publishing House deține un portofoliu de carte și jocuri cu adresabilitate din primele luni de viață. Aceasta vine în sprijinul copiilor mici și preşcolarilor cu titluri atractive, axate pe dezvoltarea inteligenței emoționale și abilităților cognitive, satisfăcându-le dorinţa de cunoaştere, în sprijinul elevilor interesaţi sã aprofundeze materia pentru examenul de maturitate, cât şi în sprijinul cadrelor didactice, în vederea transformării procesului de învățare într-o activitate atractivă. De asemenea, Editura DPH  îşi doreşte sã ofere sprijin cadrelor didactice în desfãşurarea activitãţii lor şi în acelaşi timp sã propunã soluţii, oferite de specialiştii din domeniu, pentru a transforma procesul educaţional într-o experienţã plãcutã atât pentru copii, cât şi pentru cadrele didactice.

Sursa: comunicat de presă Editura DPH
Sursa: sondaj Editura DPH

Abonează-te la blog prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Lasă un răspuns

Adresa dvs. de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Partajează asta:

Apreciază:

Apreciază Încarc...