De ce nu pot avea acum câte jucării vreau eu?

Magazin, oră de vârf. Rafturile ticsite rânjesc la noi. Culori țipătoare, un amalgam de obiecte cu temă repetitivă, aproape că se întind către mânuțele nerăbdătoare. Pupilele copilului se fac mari, cât să cuprindă toată învălmășeala de jucării. Brațele mici par să devină din ce în ce mai lungi iar sunetul care vine dispre buze e în crescendo: „aș vrea și aia, și aia și ailaltă! De ce nu le pot avea acum pe toate?!„

Lipsa educației financiare duce la frustrare

Dacă dăm timpul cu vreo 25-30 de ani în urmă, ne amintim gama extrem de restrânsă de lucruri pe care le puteam cumpăra. Frustrarea de atunci era cu totul alta față de cea de acum. Dar lipsa banilor, frica de a nu avea niciodată destui, ne urmărește ca un spectru înfricoșător. Relația cu banii, în mentalitatea majorității românilor, e una de teamă, vinovăție, rușine și anxietate. E nevoie de un mindset superior, schimbarea începe cu noi, așa cum spunea Gáspár György în cadrul conferinței Liber la educație sau educație la liber?. Tot el adăuga: banii sunt ai tuturor și ai nimănui. Dacă primim și dăruim cu tot sufletul, vom avea o altă percepție asupra lor.

Avem nevoie să facem pace cu banii. Suntem vrednici să avem bunăstare financiară. Relația cu banii este, de fapt, o relație cu sine. Îmbunătățirea ei înseamnă: autocontrol, stimă de sine și optimism. Alfabetizarea financiară e un mijloc de rezolvare a problemelor legate de bani. Gáspár György

Banii – libertate sau constrângere?

Între cum am fost noi crescuți noi și cum ne educăm copiii, este în mod clar o diferență majoră. Acum, în rândul tinerilor, accentul este pus pe fragilitatea emoțională – șeful trebuie să fie și mamă și tată, după cum spunea Oana Moraru, în cadrul aceleiași conferințe.

Adulții de peste câțiva ani vor schimba, statistic, 7 locuri de muncă, dintre care 5 nici nu există încă. Oana Moraru

Asistăm la o situație controversată pe piața muncii: tinerii vor să ajungă sus rapid dar nu au maturitatea emoțională necesară. Au rezistență slabă la frustrare, totul trebuie să se întâmple în secunda doi, pentru ei. Psihologia copiilor de azi: „vreau să mă simt bine”. Oana Moraru ne povestea despre cartea scrisă de Tony Wagner, un studiu realizat în rândul oamenilor realizați. Și concluzia e cam așa: de succes au fost copiii care au avut șansa să-și dezvolte propria voce, pentru că părinții au tăcut mai mult, i-au lăsat să-și termine frazele fără să anticipeze răspunsul. Adică cei care nu au fost cocoloșiți de mici, dar și cei care au avut acces la elemente de implicare în comunitate.

În Finlanda, adolescenții, începând cu vârsta de 15 ani, sunt încurajați să facă practică în vacanța de vară. Ei își pot alege unde să muncească pe baza listelor de activități pe care le afișează companiile.

E nevoie de o abordare care să împace nevoia lor de libertate cu simțul practic și responsabilizarea. Oana Moraru organizează în școala Helikon, pe care o conduce, târguri de vânzări între elevi. La final, din  profit, pot alege să facă ce doresc cu banii. E o lecție practică, din care copiii învață să piardă dar și să își creeze strategii pentru a câștiga în „runda” viitoare.

Obținerea banilor nu trebuie să vină ca o condiționare, ci din cât de inspirată este persoana. Tinerii au nevoie să fie motivați prin viziune, să muncească pentru lucruri în care cred și prin posibilitatea de a se exprima așa cum le face plăcere. 

Tot în școala Helikon, Oana Moraru a angajat un profesor englez care le predă elevilor educație financiară într-un mod inedit: și-a printat bancnote cu figura lui și le-a acordat tuturor elevilor de gimnaziu un „salariu” minim în moneda Ben. Le cere chirie pe bănci, organizează licitații pentru prăjituri, îi provoacă să facă investiții, să obțină profit și fac bilanț la sfârșitul fiecărei săptămâni, Unii au ajuns în pragul falimentului, alții au reușit să fie pe plus. Cel mai mare profit l-au avut copiii care știu să se abțină, care au voce proprie și abilități de negociere.

Banii trebuie predați prin joacă, optimism și misiunea pe care le-o investim copiilor, nu prin teamă. Educația financiară este strâns legată de încrederea în sine.

Plan de acțiune: pușculiță / dorință vs nevoie

Evident că, la 6 ani, nu pot să-i explic Lidiei tot ce am expus mai sus. Pentru ea, e o pură vorbărie din care nu înțelege nimic. Dar, încet încet, putem să punem în aplicare un plan de acțiune pentru ca ăștia mici de acum să ajungă niște adulți (mai) responsabili în privința banilor.

Adrian Asoltanie a prezentat un mod prin care a pus bazele educației financiare pentru fiicele lui:

Banii nu sunt la fel, nu-i mai țineți grămadă! Adrian Asoltanie

1. A făcut o listă cu sarcini pe care le pot îndeplini ușor copiii (șters praful în toată casa, spălat vasele, hrănit pisica, udat florile etc.) dar nu acțiuni care au legătură cu corpul, mintea sau spațiul lor personal (deci nu spălat pe dinți, făcut curat în cameră, organizat jucăriile ș.a.m.d.)
2. Fetele și-au ales câteva sarcini pe care vor să le ducă la bun sfârșit periodic (frecvența depinde de activitate) și au negociat „tariful” – câțiva lei pentru fiecare tip de task
3. Le-a învățat să împartă banii în 3 plicuri (pușculițe), după următoarea schemă:

• ECONOMII: 50% din câștiguri (bani pentru vise mari)
• MICI CHELTUIELI: 40% din câștiguri
• DONAȚII: 10% din câștiguri (au mers împreună să cumpere dulciuri pentru copiii dintr-un orfelinat)

Banii vin atunci când oferi valoare altor oameni.

Scopul nostru, ca părinți, este să îi învățăm pe copii să gândească. Amânarea plăcerii înseamnă o planificare mai atentă a viitorului. 

Existența banilor presupune trei dimensiuni:

– muncă și energie

– educație și creativitate

– timp și răbdare

Concluzie

A avea echilibru financiar înseamnă a înțelege diferența între comportamentele pozitive și cele negative în relația cu banii și a acționa constructiv pentru câștigarea lor. Mi-a plăcut exercițiul tip „așa da vs așa nu” propus de Adrian Asoltanie, pe care cred că îl putem pune în aplicare de fiecare dată când avem bani în mână (sau, mă rog, cardul)

• dorință / nevoie
• educație / entertainment
• cumpătare / cumpărare
• construiesc / consum
• recunoștință / recunoaștere

Logic, a-i răspunde filozofic unui copil exaltat de tot ce vede în magazin, nu e soluția contra unei crize de plâns. Eu o încurajez să își ia în portofelul ei banii pe care vrea să îi cheltuie și o ajut să citească/interpreteze prețurile afișate. Astfel, trebuie să își aleagă doar ce își permite de suma respectivă de pe raft. Uneori durează și 30-40 de minute să ia o decizie.

Ține de noi să cultivăm în cei mici capacitatea de a-și pune singuri întrebările: Chiar am nevoie de asta? Pentru ce îmi trebuie, doar ca să mă distrez pe moment sau îmi e chiar de folos? Ce urmează să fac cu acest obiect pe termen lung?… 

***

Într-un articol viitor voi aborda pe larg subiectul antreprenoriatului în rândul copiilor, o a patra temă care a fost dezbătută la conferința de mai sus, de către Carmen Iorgulescu de la Ken Academy. E ceva ce mă preocupă în mod special așa că vreau să-i acord atenție într-un text separat.

***

Aveți și alte exemple prin care înfrânați consumul excesiv și fără rost? Voi înșivă cum reușiți să vă abțineți și să vă g

estionați banii? Ce tehnici folosiți? M-aș bucura să strângem aici mai multe idei.

Sursă foto antet