De ce nu mergem la grădiniţă anul ăsta?

Anul de graţie 2014, primăvara. Lidia, 2 ani şi 3 luni. Sociabilă, dornică de hârjoneală cu alţi copii. Ne facem socotelile, previzionând sumbru o continuare a gropii financiare în care ne aflăm. Nu ne permitem să dăm copilul la o grădiniţă privată, cu principii ieşite din tiparul învăţământului clasic românesc, cu grădinărit, mâncare diversă şi oameni extrem de atenţi la nevoie micuţilor. Deci Oana, scoate-ţi din cap asta, ain't gonna happen soon. Buun, the next best thing ar fi o grădiniţă de stat aproape de noi, cu recomandări bune din toate direcţiile. O vizitez împreună cu mama, văd o directoare amabilă, o educatoare un pic înţepată, loc prea mic de joacă dar merge. Meniul cam plictisitor dar deh, asta le place copiilor să mănânce, îmi spune dna directoare. Tot de la ea aflu că e recomandat să-ţi laşi copilul din prima zi singur acolo, plângând, că asta e cea mai bună soluţie de a se acomoda. Mie mi se pune nodul în gât dar nu comentez, ştiu că asta e "procedura" la stat. Vom vedea noi, îmi zic.

Mi se mai spune că Lidia ar trebui să facă la oliţă, să se îmbrace cât de cât singură şi să mănânce cu un minim de ajutor. Simţeam cum mă enervez dar m-am abţinut, nu avea sens. "O educatoare la 25 de copii şi o îngrijitoare pe etaj" e tot ce îmi răsună în cap de atunci. Pentru titirezul meu ajung cu greu 2 oameni să-i satisfacă pe deplin nevoile de afecţiune, joc, educaţie, hrană, igienă etc. Deci ce să mai zic?

Aprilie 2014. Se dă startul la înscrieri. Fără o variantă ideală, ne apucăm să strângem acte şi adeverinţe de la serviciu pentru dosar. Cam dezarmată, îi dau mamei să le depună. În nici o secundă nu am fost 100% convinsă că o voi da acolo, totuşi.

În timpul verii capricioase prin care tocmai am trecut, am aflat că acolo e o educatoare care are ca preocupare altoitul. Nu, nu al viţei de vie. Ci al copiilor. Bang! S-a lăsat cortina peste grădiniţa respectivă.

Să căutăm alta, insistam noi. În zonă, nimic care să depăşească aşteptările. Doar una ce părea mai brează şi-a acordat o bilă neagră după ce mama a încercat de mai multe ori să găsească directoarea la serviciu. "Tocmai a plecat, a venit devreme şi a stat putin". Îhî...
În tot timpul ăsta, noi şi bona am încercat să o obişnuim pe Lidia la oliţă.

Sfărşit de august. Lidia are 2 ani şi 8 luni. Oliţele stau grămadă după draperia din sufragerie. Sunt obiecte non-grata. Copila mea nu vrea să facă în ele. Oricât de drăguţi ar fi chiloţeii primiţi cadou, ea consideră că a fi udaţi din belşug le prieşte. Colac peste pupăză, s-a pricopsit şi cu o infecţie urinară. So potty training will have to wait.
La fel şi grădiniţa, noi nu o vom popula anul ăsta.
Mi-ar plăcea însă să compensez prin a o duce la diverse ateliere, mai ales când se răceşte vremea. Dar fără maşină şi cu buget puţin peste nivelul mării, va trebui să caut bine. Bineînţeles, vom fi atenţi şi creativi cu activităţile pe care le facem în casă (cititul tuturor cărticelelor şi jucatul de-a v-aţi-ascunselea sunt pe primul plan pentru ea :D). Ce n-aş da să fim "un trib" de familii şi ai noştri să crească împreună, inclusiv într-un fel de grădiniţă de acasă. E utopic ce-mi doresc eu?