Photo credit: Anamaria Dinulescu
Titlul nu e de tabloid, Dana chiar şi-a propus să schimbe în bine lumea în care trăieşte. Iar munca ei, declară ea, o ajută să facă asta zi de zi.
Lucrează în domeniul ONG de peste 10 ani, practic aproape imediat după ce a terminat facultatea. „Peste 5 ani am colaborat şi am lucrat cu două organizaţii care se ocupă cu protejarea copiilor aflaţi în situaţii dificile. A fost un reality check foarte dur, am aflat despre abuzurile şi violenţa asupra copiilor, traficul de fiinţe umane, discriminarea copiilor care provin din medii diferite sau a copiilor cu HIV/SIDA. Toate, realităţii ale lumii în care trăim, dar despre care nu aflăm foarte multe, iar, dacă aflăm, ne mobilizăm destul de greu pentru a schimba ceva.“
Partea frumoasă a muncii mele a fost că, indiferent de acţiunile în care m-am implicat – coordonarea de proiecte, comunicare, organizare de evenimente de atragere de fonduri etc. – am contribuit la schimbarea în bine a vieţii multor copii defavorizaţi.
Din 2006 lucrează la WWF şi de aproape 2 ani este Fundraising Manager. World Wide Fund for Nature este cea mai mare organizaţie internaţională care se ocupă cu protejarea naturii. Funcţia ei actuală mi-a strârnit şi mai mult curiozitatea să o cunosc pentru că cei care fac fundraising în România şi o fac bine sunt taaare puţini.
„La început, rolul meu a fost să comunic activităţile organizaţiei către diferite categorii de public, să lucrez cu presa, să dezvolt infrastructura necesară comunicării. De aproape 2 ani, am acceptat o nouă provocare: aceea de a atrage fonduri de la persoanele fizice din România, pentru protejarea bogăţiilor naturale pe care ţara noastră încă le mai are.“ Aici e partea grea. Din punctul meu de vedere, să faci cu pasiune o permanentă muncă de convingere a maselor pentru a finanţa proiecte organizate de ONG-uri, fie ele şi recunoscute pe plan mondial, e al naibii de dificil. Şi o admir pentru asta.
România are o natură fabuloasă: cea mai întinsă suprafaţă de păduri virgine din Europa, cea mai numeroasă populaţie de urşi bruni din Europa (fără Rusia), lupi, râşi, specii dispărute din multe ţări de pe continent, o deltă cu floră şi faună care există în puţine locuri din lumea asta. Prea puţin realizăm cât de bogaţi suntem pentru că încă mai avem astfel de comori naturale.
„Zi de zi vorbesc despre aceste lucruri cu susţinătorii organizaţiei. Scopul nostru este să discutăm cu oamenii despre bogăţiile naturale ale României, să îi facem să înţeleagă cât este de important să le protejăm şi să îi convingem să contribuie financiar la activităţile WWF de protejare a naturii. Este minunat să poţi determina o schimbare în modul de gândire al oamenilor şi să îi determini să ia atitudine, să se implice pentru a proteja natura. O natură sănătoasă înseamnă oameni sănătoşi şi oameni bogaţi. Protejarea naturii aduce şi beneficii materiale, mult mai multe decât distrugerea ei, în numele unei dezvoltări economice haotice, pe termen scurt, fără să ne gândim la viitor.
Zi de zi, împreună cu cei care ne susţin, construim un viitor în care oamenii trăiesc în armonie cu natura. Zi de zi schimbăm lumea în bine şi asta este fascinant la munca mea. “
Cel mai mare fan al muncii ei în WWF este Ianis care a împlinit 5 ani în luna august. 🙂
Una dintre primele imagini la care a reacţionat foarte energic, la doar câteva luni, a fost un abţibild cu logoul WWF, un urs panda. Era lipit pe uşa unei cămări şi, de câte ori îl vedea sau îl întrebam "Unde este panda?" râdea şi arăta fericit spre ursuleţ.
„De când era mic, lui Ianis îi plăcea să petreacă foarte mult timp în natură, în drumeţii pe munte, în pădure, la mare sau la străbunici, la ţară. Fiecare ieşire este un prilej să descopere natura, frumuseţea şi diversitatea ei.
Ianis este un copil extrem de independent, cu opinii, preferinţe şi idei foarte bine conturate. În relaţia cu el, încerc să nu îi impun lucruri, ci îl ajut să ia singur decizii, să aleagă ce este bine pentru el şi cei din jur. Descoperim lumea împreună, prin joacă şi răspunzând la sutele de întrebări pe care le pune în fiecare zi. Îi încurajez curiozitatea, îl provoc să gândească diferit şi să găsească singur răspunsuri la unele dintre lucurile pe care doreşte să le afle.
La rândul meu, învăţ zi de zi alături de Ianis: din jocurile pe care le inventează singur sau jucăriile pe care şi le construieşte, din conversaţiile pe care le are cu cei din jurul său, din monologurile lui, din întrebările pe care le pune sau ideile pe care le are, în legătură cu cele mai năstruşnice lucruri, un întreg univers în care redescoperi magia lucrurilor simple. Alături de copilul meu, trăiesc bucuria pe care o găseşte în fiecare lucru mic, bucurie pe care noi, adulţii, o pierdem deseori, păcăliţi de greutatea treburilor „serioase”. “
Cheia Danei, pentru a echilibra familia cu pasiunea în viaţa profesională este: „ încerc să găsesc partea frumoasă în toate lucrurile pe care le am de făcut şi acea motivaţie interioară care te ajută să descoperi cele mai bune soluţii şi cele mai faine idei. Odată ce reuşeşti să găseşti acele resorturi interne care te motivează să mergi mai departe, te regăseşti cu uşurinţă în toate rolurile pe care le ai: în familie, la muncă, alături de prieteni.“