Reversul medaliei: ce faci când nu mai ştii ce să găteşti

Prima poză cu bling bling de pe blog-ul meu (până acum, nici nu ştiam că îmi pot trage astfel de chestii pe blog) ca să marchez trecerea de la disperare la…o disperare constructivă 🙂 Ce am făcut de ieri de la postarea asta cu angoase până azi? O serie de paşi pe care vi-i descriu mai jos, ca un veritabil „transfer de know-how”. Ole!

1 (opţional) Intri în panică şi faci cât mai publică posibil angoasa ta (link-ul mai sus :D) şi aştepţi păreri, idei, eventual pe cineva să-ţi gătească sănătos şi ibun şi ieftin…bine, bine, am gândit prea departe, ştiu, nici unicornii nu există 🙂

Dacă eşti mai echilibrată decât mine, treci direct la pasul 2

2. Te relaxezi, gândeşti pozitiv şi cotrobăi prin frigider încercând sa te (re)împrietenesti cu el. Îţi întrebi copilul cu speranţă în glas: vrei asta sau asta? Într-un final, după ce copilul gustă un tortelloni cu ricotta şi spanac (crud) acceptă să îi fierbi câteva. Ura, cina a fost salvată! Noroc cu mama care le-a cumpărat mai demult.

3. Faci un plan cu ce găseşti prin frigider, pentru a doua zi. Nu ai timp să faci 2 feluri de mâncare până la prânz? Asta e, sărim, doar de data asta (!), peste supă. Copilul se va bucura, cu siguranţă 😀

4. Dimineaţa, ouăle făcute „jumări” si un pic de brânză şi castravete par să satisfacă papilele micii degustătoare.

5. După şmotru prin casă, cu partea lombară niţel afectată dar pe ritmurile unei melodii încurajatoare, găteşti pentru prânz. Un fel de burger din vită cu morcov, ceapă şi ceva condimente, toate amestecate, legate cu un ou şi puse pe grătar sună bine.

6. Pui masa din sufragerie în mijlocul camerei, aşezi frumos cărniţa, salată de roşii si castraveţi şi brânza bună adusă de soţ, plus cartofii prăjiţi cumpăraţi tot de soţ de la o shaormerie de încredere si fără sare pusă de ei (eee, am trişat dar pe bune că au fost aproape dietetici :-D). Şi priveşti cu încântare cum copilul mănâncă cu poftă. Atât de absorbită eşti, că uiţi să mănânci şi tu. Bagi repede ce a mai rămas de la ei doi şi respiri. Phew, it worked.

7. Afli că există meal plans. Ok, ştiam de asta dar nu prea mă omor cu planificările. Uf, trebuie să-mi fac totuşi un plan. Mâine, supă cu perişoare de pui şi…mai vedem…Acum e timpul pentru o prăjitură rapidă.

Mulţumesc celor care m-au susţinut şi mi-au dat sfaturi în momentul meu de „rătăcire” (care nu e chiar terminat, aşa că accept în continuare cu bucurie sfaturi pe tema asta). Revin cu modulul „avansat” după ce-mi sun prietena care zice că deja face de ceva vreme meal plans şi îi merg ca pe roate. Uuh, can this be the next best thing?