Unei mame îi este interzis să îşi aducă în ţară bebeluşul de 10 luni

Multe ciudăţenii am auzit de la străini despre România dar asemenea nedreptate e de neconceput:

Printr-o hotărâre a Tribunalului de primă instanţă din Bruxelles, judecătoarea a încredinţat un sugar de 10 luni tatălui belgian. Fără a i se reproşa nicio carenţă a capacităţilor sale educative, mamei de naţionalitate română şi franceză, nu i s-a permis să plece în România, ţara sa de origine, unde are un post de lucru stabil la administraţia naţională, împreună cu minorul pe motivul că postul ar fi incert, nu ar fi interesant, iar salariul ar fi mai mic decât cel pe care îl are în Belgia – citat din petiţia pe care mămica Lucia Radu ne roagă să o completăm pentru a-i susţine cazul la procesul din 13 noiembrie:  https://www.change.org/p/martin-schulz-jos%C3%A9-manuel-barroso-charles-michel-r%C3%A9agissez-face-%C3%A0-la-discrimination-d-un-citoyen-roumain-par-la-justice-belge

Am ţinut să postez un articol despre cazul Luciei pentru că m-a impresionat enorm. Mi-am amintit ce făceam eu când fetiţa mea avea 10 luni. Singurele griji erau destul de banale: să umblu după ea peste tot pentru că era tare curioasă să exploreze şi să bage în guriţa ei mică diverse. O alăptam, dormeam pe apucate şi-mi făceam planuri de viitor, alături de ea. Dar Lucia are probleme care nu o lasă să se bucure de primii paşi ai copilului ei, de  primele cuvinte sau silabe, de diversificare şi tot felul de idei de parenting de pus în aplicare.

Pe scurt, Lucia a hotărât să divorţeze de soţul ei belgian şi ar vrea să se întoarcă în România cu bebeluşul lor de 10 luni. Teoretic, nu e o decizie unicat în lume. Dar se pare că judecătoarea e de părere că, deşi „calităţile de mamă nu îi sunt contestate”, e mai bine ca micuţul să meargă la creşă decât să stea cu mama lui….Absurd!

Destul de repede am înţeles că nu îmi puteam permite să fiu disperată, nu îmi puteam permite luxul unei depresii în aceste momente. Atunci am ieşit din izolare şi am început săfac tot posibilul ca să nu fiu singură. Primul pas era ca acest caz să devină cât mai cunoscut în comunitatea românească pentru că aveam şi am nevoie să mă simt susţinută, înprimul rând de români.

Soţul ei e atât de înverşunat încât nu-şi dă seama că îi face mult mai mult rău decât bine celui mic.

Lucia declară: „Nu voi intra în detalii despre neînţelegerile cu tatăl copilului şi despre cum s-a putut ajunge aici. Singurul lucru care merită a fi menţionat este că în timpul procesului m-aameninţat, chiar în prezenţa unui martor, că va avea câştig de cauza datorită relaţiilor lui din justiţia belgiană. La vremea respectivă am crezut că e o tactică de intimidare; acum nu ştiu ce să mai cred.
Oare un judecător care se respectă poate hotărî că nu este în interesul unui sugar să trăiască cu mama lui în România, pentru că România este considerată ţară de mâna a doua ? Un judecător care se respectă poate spune că interesul copilului este să meargă la creşă şi nu să stea acasă cu mama lui? Un judecător care se respectă poate spune că trebuiasă cer acordul fostului soţ dacă voiam să iau concediu parental că să stau acasă cu copilul? Şi abuzurile nu se opresc aici : judecătoarea mă condamnă la o amendă de 500 de euro pe zi plătibilă tatălui dacă nu aş respecta hotărârea. Motivarea acestei măsuri nu este cum s-ar putea crede faptul că ar există antecedente de nerespectare din parteamea, ci faptul că nu am formulat destule critici la această cerere a domnului! Evident, nicio măsură similară pentru el.
Încă şi mai trist din punct de vedere uman este faptul că funcţionari ai Comisiei europene, colegi comuni ai mei şi ai fostului soţ s-au pretat la a da depoziţii falseîmpotriva mea. Am ridicat problema inadmisibilităţii acestor probe în instanţă, aducând emailuri în care se susţinea exact contrariul faţă de ce era scris în depoziţii. Însă judecătoarea a hotărât să le menţină la dosar. Acesta este un alt aspect care îmi lasă un gust amar.

Bineînţeles, am făcut apel împotriva hotărârii, iar pe 13 noiembrie este termenul de judecată.
Am ajuns între timp în audienţă la consilierul diplomatic al Ministrului belgian al justiţiei, care şi-a exprimat şi el stupoarea faţă de o asemenea hotărâre. M-a sfătuit de asemenea să fac plângere împotriva judecătoarei Marie Brooke la preşedintele Tribunalului de primă instanţă şi la Consiliul superior al Justiţiei, ceea ce am făcut. Dar chiardacă va fi sancţionată disciplinar această judecătoare, ar fi o plata prea mică pentru cât suferă copilul meu…
Ca să închei pe o notă pozitivă, ceea ce m-a impresionat în ultima perioadă este sprijinul primit de la comunitatea română, atât de la reprezentanţii oficiali cât şi de ladiaspora românească din toată Europa şi de la românii din ţară, prin mesaje de încurajare, semnarea şi distribuirea petiţiei.

Este foarte important ca pe 13 noiembrie Curtea de apel să înţeleagă datorită petiţiei că există un curent de opinie al românilor de pretutindeni în legătură cu acest caz.

Situaţia mea a demonstrat că românii pot fi uniţi şi pot lua poziţie într-un caz de discriminare a unui compatriot şi mai ales pentru binele unui bebeluş. Aş dori deci peaceastă cale să le mulţumesc tuturor pentru sprijin.”

Eu am semnat petiţia şi vă rog să faceţi şi voi la fel, apoi să răspândiţi acest articol sau doar link-ul către petiţie direct de pe site-ul respectiv, cum vă e mai uşor.

Locul băieţelului Luciei e lângă mama lui, nicăieri altundeva.