Mi-am propus să aflu opinia unor specialiști în domeniul educației, după ce am scris părerea mea despre planul de modificări propus de Minister. Claudia Chiru, pe care o admir foarte mult, a fost de acord să-mi răspundă și îi mulțumesc pentru asta. Ce a ieșit din conversația noastră (în scris și telefonic, în timp ce… Continuă lectura De vorbă cu Claudia Chiru despre planul de modificări în legea educației
M-am jucat cu termenii polisemantici despre care învață fii-mea la clasa I. Dacă sensul ar fi unul bun, poate nu ar exista atâtea cadre didactice care nu sunt de acord cu modificările propuse de dna ministru. Zilele astea am citit multe păreri, majoritatea sunt contra. Am reflectat și eu, prin ochii a doi copii: cel… Continuă lectura Modificările din învățământ: direcție fără sens
Ineficiența sistemului formal de învățământ din România. Un subiect pe buzele tuturor, o polemică ce pare fără sfârșit și fără rezultat concret. Câțiva dintre specialiștii care chiar își suflecă mânecile pentru reformarea educației, se vor strânge într-o dezbatere maraton, marca Parenting Academy. Mai e o săptămână 🙂 Într-un teaser al conferinței Educația modernă și performanța,… Continuă lectura Părinții ca resurse educaționale și umanizarea sistemului de învățământ
Lacunele imense din învățământul românesc reprezintă unul dintre motivele pentru care eu susțin mediul non-profit. Sunt multe ONG-uri care derulează diverse programe menite să dezvolte abilități practice pe care școala nici măcar nu le visează. Dar activitatea lor depinde de multe elemente, mai ales de finanțări. Subiect în care nu intru acum. Cert e că… Continuă lectura Cum compensez acasă ceea ce școala nu face pentru copilul meu?
Am urmărit de la o oarecare distanţă tam-tam-ul care s-a iscat din momentul în care Dana Nălbaru şi Dragoş Bucur au anunţat public faptul că şi-au retras din învăţământul clasic fetiţa de 9 ani, hotărâre luată de toţi 3 la un loc, după cum scria în articolul respectiv. Am citit câteva păreri emise de diverşi.… Continuă lectura Educaţia copilului – o decizie informată şi asumată sau una „în lipsă de altceva”
Am auzit de atâtea ori dezbateri despre cum şi dacă putem schimba sistemul de învăţământ din România. Despre cât de politizat este totul, cât de învechite sunt pârghiile şi cât de haotic devine totul când schimbările decise de Minister se fac brusc şi fără un fundament corect. Acum 2 zile însă am asistat la o prezentare pragmatică… Continuă lectura Părinţii – vocea care influenţează sistemul de învătământ
Din start admit, despre OSHO nu ştiam mare lucru, iar poza lui, văzută fugitiv, nu-mi exprima chestii prea realiste, deci nici multă încredere în spusele lui. Aşa-s eu, mai circumspectă 🙂 Aveam idee despre el că ar fi fost un fel de combinaţie între Buddha, Ghandi şi alţi maeştri spirituali, un mistic al zilelor noastre… Continuă lectura Recomandare „Cartea despre copii” – OSHO
A decline of empathy and a rise in narcissism are exactly what we would expect to see in children who have little opportunity to play socially. Children can’t learn these social skills and values in school, because school is an authoritarian, not a democratic setting. School fosters competition, not co-operation; and children there are not… Continuă lectura Ne jucăm sau învăţăm?