Gașcă, popularitate, chestii cool....adolescența vine la pachet cu un vârtej de emoții și frustrări. Ne amintim cu toții cât de tragic era când băiatul sau fata de care ne plăcea, nu se uita nici cu ceafa la noi. Sau sentimentul ăla de înfrângere când se dădea un bairam dar nu eram pe lista "exclusivistă" de invitați. Bârfele despre cum e îmbrăcată X sau ce nașpa arată Y, "bisericuțele", farsele și mișto-urile, erau la ordinea zilei în timpul liceului. Prin asta vor trece mulți dintre copiii noștri care acum au câțiva ani. Și prin câte și mai câte.
Dar..."nu putem să ne învățăm copiii să nu-i mai doară când sunt respinși", spunea Oana Moraru weekend-ul trecut. "Putem doar sa empatizăm cu durerea lor. Sfaturile nu ajută", a adăugat ea.
Eu nu am reușit să ajung la evenimentul Adolescența și anii pregătitori, dar m-a pus la curent Ioana Agachi, prietena care a mers în locul meu. Așa că vă redau mai jos ideile principale pe care mi le-a transmis, pe baza discursului Oanei Moraru.
Ne aflăm într-o criză permanentă
Conform teoriei psihanalistului Erik Erikson, criza de identitate înseamnă incapacitatea eului de a-și asuma o identitate proprie. Se manifestă în special în perioada adolescenței (sursa: Wikipedia). Atunci, se reactivează tot ce a fost nerezolvat până la acea vârstă (inclusiv din mica copilarie).
4-6 ani este etapa în care apar inițiativa dar și sentimentul de vinovăție.
6-12 ani este stadiul dovedirii competenței. Copiii au nevoie să realizeze că sunt buni la ceva. În general, această nevoie se manifestă față de adulții importanți pentru ei (părinți, învățători/profesori). Dacă nu este gestionată corect, apar complexele de inferioritate/ superioritate. Dacă un copil are prea multe rezultate, ajunge să se identifice cu ele și apare teama eșecului. Eșecul este privit ca o catastrofă, la vârsta respectivă.
Soluția: să le arătăm copiilor că nu contează neapărat rezultatele, ci efortul pe care ei îl depun.
Concursurile: da sau nu?
Până la vârsta de 12 ani nu este bine să-i ducem pe copii la concursuri individuale academice. Nu sunt pregătiți emoțional. Excepție fac concursurile de grup sau competițiile sportive de echipă.
Înainte de a merge la concursuri, copiii trebuie să poată integra ideea de succes și eșec fără sentimentul de a fi judecați.
Începând cu clasa a 5-a - a 6 - a, se poate observa dacă adolescentul este pregatit de performanță pe diferite domenii.
După vârsta de 12 ani începe procesul de mielinizare: dispar conexiunile neuronale care nu sunt folosite.
Apartenența la grup
Vă mai amintiți ce scriam în introducere? În liceu, principala valoare care se integrează este fidelitatea. Nevoia de apartenență la grup se asociază cu lucruri exterioare. După ce acest plan se structurează, copiii pot fi preocupati de învățat.
Părinții trebuie să demonstreze un real interes pentru preocuparile copilului. Inclusiv pentru cele din afara școlii, indiferent dacă părintele cunoaște sau nu acel domeniu. A spus unul dintre adolescenții invitați în sală de Oana Moraru.
Vreau ca părinții să mă asculte în mod real. A adăugat altul.
Și cam așa e! Dacă la cei 6 ani ai Lidiei abia țin pasul cu pasiunile ei pentru ponei, slime, LOL și păpuși nu știu de care, păi la 12 ce o să fac? E nevoie de efort, nene, să urmăresc bazaconiile la care se uită pe YouTube. Dar altfel, e din ce în ce mai greu să mă conectez cu ea.
Un părinte centrat ajută copilul să se centreze
Mesajele pe care le transmit oamenii sunt 20% raționale și 80% emoționale. E important să fim atenți la emoțiile celor mici dar...
Este important să nu micro-manageriem copilul. Să nu proiectăm toate imaginile, așteptările noastre asupra lor. Să nu le furăm copiilor libertatea de frustrare.
Adolescența înseamnă hipersensibilitate emoțională, nevoie de nou / neprevăzut, dar și explorare creativă. Nu există copil care să nu se simtă respins în dezvoltarea sa. Este o etapă normală de maturizare, emancipare. Însă părinții exagerează, etichetând comportamentul ca pe ceva grav, anormal, deși face parte din dezvoltare.
Tuturor ne este frică de neacceptare din partea celuilalt. Toți copiii au conflicte de gestionat și dureri interioare, dar așteptarea părinților este să sară niște etape și să se maturizeze brusc. Indiferența, sfidarea sunt de fapt mecanisme de apărare.
Fricile părinților, reacțiile fără empatie, sunt cele care încurcă. Adulții dau dovadă de inconștiență.
Soluție: Pentru a avea un copil echilibrat, e nevoie de conștientizare și asumare din partea părinților.
Foto antet Pexels
