Nu ne mai comparaţi cu părinţii din secolul trecut!

"Pe vremea mea, maică...." mda, copiii mâncau pământ în curtea casei, alergau de dimineaţa până seara pe uliţă şi, dacă îşi făceau un cucui, le trecea singur, fără prea multe comentarii şi siropele fără zahăr. Se băteau, se împăcau sau nu, treaba lor, cine stătea să supra-analizeze chestiile astea. Părinţii erau ocupaţi cu treburile casei şi nu le stătea mintea la psihologie, inteligenţă emoţională, empatie, anxietate de separare, depresie post partum, baby blues, atacuri de panică, ADHD, burnout, tantrum-uri şi nu, în niciun caz la parenting! Piei satana! "Voi, aştia din ziua de azi, nu ştiţi cum e să spălaţi scutece din pânză în apă clocotită, să staţi la coadă juma de zi pentru un pui, etc." Nu era timp şi dispoziţie pentru prostii din astea cu care americanii ne umflă capul în ziua de azi.

Nu, Dom'le, nu ştim cum e! Tocmai asta e faza, noi nu am trăit acele vremuri (sau eram prea mici). Cu toată aprecierea mea pentru cei mai în vârstă care au avut greutăţile lor şi problemele lor existenţiale, noi le avem pe ale noastre. Lumea s-a schimbat, cei de atunci nu aveau acces nici la 10% din informaţiile care circulă acum peste tot şi la un click distanţă. Ceea ce nu e neapărat rău (pentru ei). Noi trebuie să petrecem mult mai mult timp conectaţi şi asta ne omoară neuronii poate mai ceva decât alcoolul. Aflăm chestii de care ar fi fost mai bine să ne lipsim. Există cyber-bullying, manipulare online (nu doar la radio sau ziare, cum era pe atunci), grupuri de Facebook, blog-uri, influenţare, comunicare la distanţă cu cine ştie ce maniaci deghizaţi în profile cu poze cu animale şi citate inspiraţionale. Da, acum există scutece de unică folosinţă dar, totodată, există şi program de la 9:00 la 18:00, care nu prea ne mai lasă timp nici să respirăm, d-apăi să povestim cu copilul câte în lună şi în stele, atunci când ne pică ochii de oboseală. Copiii se joacă pe tabletă în loc să-şi julească genunchii la "elasticul", "raţele şi vânătorii", să-şi spargă dinţii din faţă la leapşa (cum a fost cazul meu :D) sau să se gândească la o relaţie cu un coleg, ca urmare a unui pupic primit ca poruncă la pierderea unui joc de cărţi (da, tot cazul meu). Acum ne confruntăm cu chestii urâte, gen sex la 12 ani în baia şcolii inspiraţi de pe net, filmuleţe cu organe sexuale pe youtube, poze porno pe Facebook, pelicule în care tinerii care s-au sinucis se întorc fantome ca să-şi omoare colegii, în timp ce restul găştii îi urmăreşte pe Skype.

Nu, voi nu aţi avut acces la asemenea grozăvenii. Dar noi, noi trebuie să ne protejăm creierii şi sufletele de nebunia asta, nu ne putem retrage toţi la ţară, să facem downshifting şi să trăim ca pe vremuri. Nu putem să trăim toţi în rugăciune atunci când auzim la tot pasul cum unii îşi bagă şi îşi scot (sunt convinsă că şi în secolul trecut existau alte soiuri de înjurături dar anyway), nu avem cum să tragem obloanele şi să ne punem ochelarii de cal, să spunem că asta e, lumea e rea dar noi suntem credincioşi şi Dumnezeu ne ocroteşte. Dumnezeu e peste tot, oricum, e în fiecare dintre noi, indiferent cât de pro-parenting am acţiona.

Da, uneori importăm o sumedenie de teorii ridicole pe care le luăm mai mult sau mai puţin de bune. Dar unele ne ajută să ne menţinem pe linia de plutire. Ne fac să credem că totuşi nu suntem chiar anormali şi bătuţi în cap pentru că odrasla urlă şi face crize de furie (temperament care, mmda, nu era acceptat înainte). Dar generaţia Z, "mucoşii" ăştia ştiu că nu mai suntem în secolul XX, se nasc parcă microcipaţi. Sau poate că tot de la noi s-au "molipsit". Noi şi ideile astea de a le conferi libertate, de a le cere părerea şi a le "da nas". Evident că tot nouă ni se urcă în cap şi apoi ajungem la terapie şi ne întrebăm (tot noi) ce naiba am făcut greşit, căutând cu înfrigurare soluţii prin cărţi şi articole de blog. Reuşim să găsim un dram de înţelegere printre părinţi care trec prin aceleaşi "traume" ca şi noi, să ne răcorim cu o meditaţie şi să scăpăm de agitaţia care preia controlul, prin câteva minute de mindfulness. Toate au fost inventate ca să trecem prin era asta fără să înnebunim iremediabil. N-or fi cele mai nimerite pentru fiecare în parte, asta spuneam şi aici, dar, cu puţină judecată dreaptă şi un ochi atent, putem să ne luăm ce ni se potriveşte. Bineînţeles, metodele clasice rămân în picioare (duhovnicul, medicul, etc) dar mie, personal, nu-mi par de ajuns. Aşa cum copiii au nevoie de educaţie, de multe ori părinţii necesită şi mai multă educaţie pentru a le fi alături.

 sursa foto

Comparaţia inutilă e apanajul unei epoci apuse, pe când iniţiativa şi căutarea de sine sunt mărcile secolului în care trăim (uneori iluzorii şi generatoare de frustrări dar asta e altă poveste). Nu mai comparaţi părinţii de acum cu cei ce au fost, puneţi-vă un pic în locul nostru şi gândiţi-vă ce aţi fi făcut voi dacă aţi fi trecut prin era vitezei, nu vă mai blocaţi în tiparele trecutului, comentând printre dinţi şi creând tot soiul de curente împotriva a ceea ce urmăm noi. Dacă vreţi, totuşi, să fiţi o influenţă pozitivă pentru noi, întindeţi-ne o mână de ajutor atunci când îl cerem, daţi-ne idei înţelepte, fără să judecaţi, fiţi răbdători şi învăţaţi-ne şi pe noi să fim. Noi vă respectăm, faceţi şi voi asta!