Ne jucăm sau învăţăm?

A decline of empathy and a rise in narcissism are exactly what we would expect to see in children who have little opportunity to play socially. Children can’t learn these social skills and values in school, because school is an authoritarian, not a democratic setting. School fosters competition, not co-operation; and children there are not free to quit when others fail to respect their needs and wishes.

Astăzi, pe un grup, s-a vehiculat un articol. Este lunguţ, dar merită citit şi reflectat cu toată fiinţa noastră asupra lui. Mai ales că ieri am citit ceva ce m-a dezgustat: parlamentarii s-au gândit ei aşa, ce să mai scornească. Şi au zis: "ooo, vacanţa de vară prea stă bine la locul ei, hai să o scoatem!" Cică pentru a veni în întâmpinarea nevoilor părinţilor care şi aşa au concediul scurt. Eu în viaţa mea nu am auzit părinte să se plângă de faptul că ai săi copii sunt în vacanţa de vară. Or fi câţiva dar nu-i ştiu eu. Nu mai zic de profesori care se bucură şi ei de o lună -  o lună şi jumătate de repaos. Da, sunt de acord, dacă nu ai unde să îţi duci copiii, e o treabă dificilă. Dar de la asta până la a intenţiona să faci obligatorie o şcoală de vară, e absurd. Din punctul meu de vedere, cam tot ce e obligatoriu în sistemul de învăţământ formal în ziua de azi, e gândit şi făcut prost.  E la pământ. Depăşit. De exemplu, clasa 0...Unii pretind calcule cu o necunoscută de la copiii de 6-7 ani pentru că...nu ştiu, aşa o fi curriculum-ul? Cunosc şi învăţători pasionaţi care sparg barierele impuse de programă (!) şi aduc în clasă...jocul. Această activitate care ar trebui să facă parte într-un procent mare din orele destinate învăţării. În ultima vreme au apărut multe cluburi de joacă şi interacţiune pentru copii. Asta nu poate decât să mă bucure. Dar oare câţi ani şi câte guvernări trebuie să aşteptăm până să apară în România iniţiative precum Sudbury Valley School, o "şcoală" (termen total impropriu pentru ce înseamnă şcoală în accepţiunea noastră) în care elevi între 4 şi 19 ani îşi aleg ce activităţi vor, cu condiţia să respecte un regulament de ordine interioară, de bun simţ de altfel. Până la o anumită vârstă, copiii învaţă cel mai bine şi cel mai profund prin joc, prin experimentare. Apoi îşi descoperă pasiuni. Şi, teoretic, învaţă pentru a şi le urma. Pentru învăţământul românesc ar fi de neconceput ca elevii să-şi alegă integral materiile, nu? Să înveţe copii de vârste diferite în aceeaşi clasă. Şi aşa mai departe. Eu însă la asta visez. Şi sper ca această frumoasă imagine, a unui centru "for self-directed play and exploration" să nu fie aşa departe de a fi pusă în practică, totuşi. Playing is learning, guys! Cine mai e cu mine? 🙂